Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Prim-ministra Gavrilița a oferit detalii…

Prim-ministra Gavrilița a oferit detalii despre măsurile întreprinse de autorități pentru gestionare fluxului de migrați. A fost creat Centrul unic de gestionare a crizei

Prim-ministra R. Moldova, Natalia Gavrilița a susținut o nouă conferință de presă în care a anunțat o serie de măsuri de protecție socială și de control al prețurilor la mai multe produse de primă necesitate, aprobate în cadrul ședinței Comisiei Situații Excepționale din 27 februarie.

Potrivit premierei Natalia Gavrilița, R. Moldova începe să primească suport internațional, suport pentru refugiați, iar primele transportări masive de ajutor material vor începe chiar următoarele zile. Astfel, în țară va fi instituit un Centru unic de gestionare a crizei care va coordona eforturile de susținere a refugiaților pe termen mediu și lung, cazarea, oferirea de servicii sociale și alte aspecte ale gestionării acestei situații.

Mai exact, Centru unic de gestionare a crize va asigura alimentație, consiliere psihologică, servicii consulare și altele. Ajutoarele vor fi oferite pentru toți refugiații, indiferent de locul unde se află aceștia, centre de plasament temporar sau rude.

Totodată, responsabilii din cadrul centrului vor coordona procesul de colectare, depozitare și repartizare a ajutoarelor materiale. Ajutoarele vor fii colectate la patru centre de colectare.

Prim-ministra a menționat că eforturile autorităților sunt susținute de membrii grupului de voluntari „Moldova pentru Pace”, format pe lângă MAI și Guvernul R. Moldova. Astfel, Natalia Gavrilița i-a îndemnat pe toți cetățenii care vor să se implice în calitate de voluntar, să contacteze pagina Moldova pentru Pace” prin Facebook”, a declarat prim-minstra Natalia Gavrilița.

De asemenea, Natalia Gavrilița i-a îndemnat pe cetățeni să doneze doar produse neperisabile sau cu un termen mare de valabilitate. ANSA și ANSP va asigra mecanisme ca să se asigure ca toate produsele care ajung în centre sunt de calitate.

De asemenea, agenții economici sunt îndemnați să facă donații pentru a susține poporul ucrainean, folosind contul bancar deschis zilele trecute de Ministerul Finanțelor. Detalii aici

„În cadrul ședinței Comisiei Situații Excepționale din 27 decembrie, la solicitarea autorităților publice antrenate direct în gestionarea fluxului de refugiați și în scopul asigurării ordinii și securității publice, în scopul acordării sporului de compensare pentru munca prestată în condiții de risc sporit pentru sănătate, s-a mai decis, alocarea 152 de milioane de lei”, a mai spus Natalia Garvilița.

De asemenea s-a decis ca:

  • De la 1 martie 2022 se interzice exportul din Republica Moldova a porumbului și derivatelor acestuia, cu excepția semințelor de porumb destinate însămânțării.
  • Interzicerea, pe perioada stării de urgență, a comercializării și utilizării articolelor pirotehnice.
  • Pe perioada stării de urgență, persoanele posesoare de autovehicule neînmatriculate în Republica Moldova, care intră pe teritoriul Republicii Moldova sau care îl tranzitează din Ucraina nu sunt subiecții impunerii taxei pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova.