Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Preşedinte rămas fără putere

Preşedinte rămas fără putere

De jumătate de an deja, preşedintele Consiliului raional Leova, Ion Gudumac (AMN), îşi desfăşoară activitatea în lipsa unor adjuncţi. Vicepreşedintele raionului, Eufrosinia Greţu şi secretarul Consiliului, Ion Borza, au fost demişi cu votul PCRM. În prezent, reprezentanţii PCRM şi PPCD cer demisia preşedintelui raionului Ion Gudumac.

«Comportamentul formaţiunii comuniste vine în contradicţie cu legea. Ei fac abuz de putere, având un singur scop: nimicirea alianţei forţelor democratice», constată Gudumac.

În urma alegerilor din iulie 2007, din Consiliul raional Leova făceau parte 16 consilieri PCRM, 11 consilieri AMN, 3 — PD, 2 — PPCD şi 1 — PL. Consilierii democraţi au format o alianţă a forţelor democratice, acumulând 17 mandate şi votul majoritar. Ulterior, Ion Gudumac (AMN) a fost ales preşedinte, iar Eufrosinia Greţu (AMN) şi Săndel Olaru (PCRM) — vicepreşedinţi. Conflictele au început chiar de la prima şedinţă a consiliului, când consilierii PCRM au cerut destituirea din funcţie a preşedintelui raionului.

La 7 ianuarie 2008, decedează unul dintre consilierii AMN. În consecinţă, AMN şi PCRM au acelaşi număr de voturi, câte 16 mandate. După deces, cei doi consilieri PPCD au declarat că vor coaliza cu PCRM, asigurând astfel votul majoritar al comuniştilor.

Astfel, preşedintele raionului Leova, deşi deţine statut de conducător, nu are putere, deoarece 18 mandate sunt în posesia PCRM, care operează cu voturile după bunul plac. Au destituit din funcţie vicepreşedintele raionului, secretarul consiliului, urmând preşedintele raionului. Ion Gudumac, lipsit în mod abuziv de putere, a solicitat convocarea unei şedinţe speciale, în scopul soluţionării conflictului din cadrul consiliului.

Consilierii PCRM au declarat la şedinţă că situaţia de criză e provocată de preşedintele raionului. Acestuia nu-i rămăne decăt să facă o alegere: conlucrează cu noua majoritate, ceea ce, în opinia lor, este puţin probabil, ori acceptă demisia.

«Gudumac nu mai dispune de votul majoritar, deci, trebuie să renunţe la funcţia de preşedinte», susţine Vasile Ciobanu, consilier PPCD.

«Când eram în minoritate, poziţia noastră nu era luată în seamă. Tot ce propuneam, era respins. Acum PCRM deţine votul majoritar şi suntem gata să ne aşezăm la masa de tratative pentru a alege un nou preşedinte», afirmă Antonina Baldovici, consilier PCRM.

Aleşii PCRM şi PPCD şi-au expus poziţia bazată în esenţial pe destituirea din funcţie a preşedintelui democrat al raionului Leova şi numirea unui nou conducător comunist. Urma să vorbească consilierii AMN. Aceştia au dorit să audă răspus la un şir de întrebări care, până în prezent, au fost neglijate de formaţiunea comunistă:

«Care a fost motivul destituirii din funcţie a vicepreşedintelui Greţu şi a secretarului Borza?», întreba Oazu Nantoi, vicepreşedinte PD.

«De ce nu-l lăsaţi pe răposatul consilier să se odihnească în pace şi nu ridicaţi mandatul acestuia?», întreba Gheorghe Susarenco, deputat AMN.

«În ce temei cereţi demisia lui Gudumac?», întreba Vasile Balan, vicepreşedinte AMN.

Reprezentanţii PCRM au declarat că nu au venit la şedinţă pentru o dare de seamă, s-au ridicat şi au părăsit sala. «E un comportament caracteristic gândacilor de bucătărie. Când se aprinde lumina, încep a fugi şi a se ascunde», a apreciat Susarenco conduita comuniştilor.

Conflictul din cadrul consiliului raional din Leova a rămas nesoluţionat.

Svetlana PANŢA