Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Președinta Maia Sandu, la Bruxelles:…

Președinta Maia Sandu, la Bruxelles: „Un buget european al păcii ne va ajuta să accelerăm procesul de aderare”

Sursa foto: presedinte.md

În cadrul vizitei de lucru pe care o întreprinde la Bruxelles, șefa statului a participat la Conferința privind următorul buget al Uniunii Europene, unde a  vorbit despre buget și valori, despre investiții și drepturi câștigate, despre extindere și caracter, se arată într-un comunicat luni, 29 aprilie.

„Planificarea bugetară care se discută la Conferința privind următorul buget al UE, găzduită de Comisarul Hahn, nu reprezintă un simplu document financiar. Acesta este, de fapt, un buget al păcii. Discuția despre bugetul UE depășește o simplă discuție despre bani, este despre un proiect ferm de construcție a unei Europe pașnice și prospere, despre o Europă unită care nu doar se dezvoltă, ci și protejează. O Europă din care face parte și Republica Moldova”, a subliniat președinta.

Șefa statului a mai punctat că pentru Republica Moldova un buget european al păcii înseamnă un ajutor imens pentru protejarea valorilor în care credem și pe care vrem să le apărăm – pacea, libertatea și bunăstarea. „Înseamnă să devenim mai puternici în fața celor care vor să ne impună o altă soartă. Un buget european al păcii ne va ajuta să accelerăm procesul de aderare, să ridicăm nivelul de trai în Moldova și să contribuim la securitatea întregului continent”, a mai menționat Președinta Maia Sandu. 

Șefa statului a mai precizat că aceste lucruri le-a discutat și în cadrul întrevederii cu Comisarul Hahn, care urmează să vină în vizită la Chișinău în data de 9 mai, de Ziua Europei, pentru a celebra Moldova Europeană.


Discursul poate fi citit integral aici.