Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Pleacă Valeriu Munteanu din PL?…

Pleacă Valeriu Munteanu din PL? Ce spun Dorin Chirtoacă și Mihai Ghimpu

În timpul ce fostul ministru al Mediului, liberalul Valeriu Munteanu, a anunțat pentru astăzi, ora 10, o conferință de presă „Despre refuzul Partidului Liberal de a participa în alegeri alături de Blocul ACUM și deciziile lui politice de viitor”, noul președinte al Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, dar și liderul de până acum al formațiunii, Mihai Ghimpu, au lăsat de înțeles că Valeriu Munteanu ar putea părăsi Partidul Liberal pentru a participa în alegeri pe listele blocului ACUM, format de PAS, PPDA și PLDM. 

„Anunțul făcut de V. Munteanu, precum că ar exista un refuz al PL-ului de a participa alături de ACUM în alegeri, este unul fals. Despre aceasta spun și toate emisiunile la care am participat săptămâna trecută – compromis în cadrul unui singur bloc. La Congresul din 1 decembrie 2018 a fost stabilită ședința Consiliului Republican al PL pentru data de 16 decembrie, ora 10, unde urmează a fi luate mai multe decizii: formarea biroului politic, alegerea vicepreședinților, modul de participare la alegeri etc. Toate punctele de vedere vor fi expuse de membrii Consiliului Republican, în cadrul ședinței de duminică, în care se va lua decizia finală. Ne pare rău pentru minciunile și insinuările răspândite astăzi la ședința de discuții cu PAS, PPDA și PLDM, dar și în spațiul public, cu continuare mâine, în conferința de presă. La ședința în cauză, de astăzi cu cele trei formațiuni, unde am auzit această minciună pentru prima dată, i-am atras atenția colegului V. Munteanu că este o afirmație falsă. Cu toate acestea, peste circa o oră, aceeași minciună a apărut deja pe internet. Oricare ar fi rațiunile anunțului de mai jos, de ce însă este nevoie să recurgi la minciuni, pentru a face sau nu face ceva, aceasta rămâne a fi o întrebare deschisă”, a scris Dorin Chirtoacă, proaspăt ales în funcția de președinte al PL.

Mihai Ghimpu, la rândul său, afirmă că Valeriu Munteanu „nu-și găsea loc ultima perioadă”.

„Care ar fi motivul înfurierii lui V. Munteanu și organizarea conferinței de presă vom vedea mâine, cu toate că lucrurile au devenit clare cu mult înainte, căci Valeriu nu-și găsea loc ultima perioadă și continua insistent să revină la acest subiect zilnic, chiar dacă colegii nu l-au susținut la ședința Consiliului, care, odată adoptată, rămâne în vigoare până la anularea ei. N-aș vrea să cred, că și Valeriu a fost constrâns, ca și ceilalți colegi de cândva, să lovească în PL… Oricum, noi deja avem imunitate și orice s-ar întâmpla mâine sau poimâine, PL va continua lupta pentru Unirea RM cu România, indiferent de locul unde se va afla Partidul după alegerile din februarie 2019 – în Parlament sau înafara Parlamentului”.

Duminică, 9 decembrie 2018, după ce Partidul Liberal Democrat (PLDM) a anunțat că a decis să participe la alegeri împreună cu blocul ACUM, Valeriu Munteanu a scris că este „Un pas mic pentru un PLDM responsabil, un pas mare pentru oprirea binomului Plahotniuc-Dodon și restabilirea democrației și a statului de drept în RM, pavăză pentru drumul nostru către Unirea Basarabiei cu România. Urmează încă un pas”

Alegerile legislative vor avea loc pe 24 februarie 2019, și se vor desfășura, în premieră, în baza unui sistem mixt de vot. %1 de deputați vor fi aleși pe circumscripții uninominale, iar restul de 50 – pe liste de partid.