Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Negocierile privind poziția de procuror-șef…

Negocierile privind poziția de procuror-șef european, programate pentru astăzi, nu vor avea loc

Negocierile dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind poziția de procuror-șef european programate pentru astăzi, 10 aprilie, nu vor avea loc. Despre acest lucru a anunțat europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan, purtător de cuvânt al PPE. Motivul ar fi blocajul pe relația Parlamentul European – Consiliul UE, care la rundele anterioare de discuții nu au reușit să cadă de acord asupra unui candidat comun.

„Parlamentul European are o poziție extrem de clară, stabilită ca urmare a unei audieri publice și ca urmare a două rânduri de voturi în două comisii de specialitate. Nu are sens să purtăm negocieri atât timp cât Consiliul UE nu este flexibil. Candidatul susținut de Parlamentul European are toate argumentele în favoarea sa: a fost situată pe primul loc în urma evaluării făcute de comitetul european de experți independenți, a devenit candidatul oficial al Parlamentului European ca urmare a unei audieri publice și a două rânduri de voturi transparente în cele două comisii de specialitate, are sprijinul transpartinic venit din mai multe instituții europene și are opoziția oamenilor certați cu legea. Cu cât oamenii certați cu legea se opun mai mult, cu atât lumea democrată e mai puternic convinsă că este candidatul potrivit”, a declarat Mureșan, care menționează că negocierile vor fi reluate când Consiliul va arăta flexibilitate.

Joi, 18 aprilie, Parlamentul European își sistează activitatea, urmând perioada de campanie electorală. Dacă Consiliul nu vine la masa negocierilor până pe 18 aprilie atunci negocierile se vor relua după alegerile europarlamentare.

Consiliul UE și-a reafirmat susţinerea pentru candidatul francez la funcţia de procuror-şef european, după ce şi runda a treia de negocieri a eşuat în 4 aprilie. Pe de altă parte, Parlamentul European şi-a afirmat și el din nou sprijinul pentru fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru funcția de procuror șef european și îi reproșează Consiliul UE că „cedează presiunii guvernului român”.

Rezultatul celei de-a treia runde de negocieri pentru numirea procurorului-șef european

Laura Codruța Kovesi este candidata susținută de Parlamentul European pentru noua funcție de Procuror șef european, în timp ce Consiliul UE, prin ambasadorii țărilor membre, îl susține pe candidatul francez Jean François Bohnert.

Citiți și: