Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Irina Vlah va trebui să…

Irina Vlah va trebui să își suspende activitatea de bașcan al Găgăuziei

Organele electorale din UTA Găgăuzia au înregistrat-o oficial în cursa electorală pentru funcția de bașcan al Găgăuziei pe Irina Vlah. Decizia a fost luată la 10 mai curent, iar potrivit legislației, Vlah urmează să își suspende activitatea din funcția de bașcan în perioada electorală.

Astfel, Irina Vlah este primul concurent înregistrat în campania electorală pentru funcția de bașcan. Totodată, începând cu ziua de astăzi, 10 mai, Irina Vlah poate începe campania preelectorală și desfășurarea întrunirilor cu alegătorii.

La funcția de bașcan al Găgăuziei mai pretinde Serghei Cimpoieș, membru al Adunării Populare din UTA Găgăuzia, dar și activistul Mihail Vlah.

Inițial, alegerile pentru noul bașcan au fost programate pe 19 mai, însă Adunarea Populară a Găgăuziei a amânat desfășurarea alegerilor până pe 30 iunie.