Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   În Parlament va fi constituită…

În Parlament va fi constituită o Comisie specială pentru selectarea candidaților la funcția de Ombudsman

Foto simbol

În cadrul ședinței de astăzi, Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat raportul cu privire la instituirea unei comisii parlamentare speciale, care va realiza selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului. Aceasta urmează a fi alcătuită din membri ai Comisiei drepturile omului și relații interetnice și ai Comisiei juridice, numiri și imunități.

Comisia va desfășura concursul public, va selecta și va propune Parlamentului candidații pentru funcția de Avocat al Poporului.

La data de 4 februarie 2021, Parlamentul R. Moldova a adoptat Hotărârea privind încetarea mandatului Avocatului Poporului înainte de termen și a declarat vacantă funcția de Avocat al Poporului. 

Interimatul funcției de Ombudsman este exercitat de către Maia Bănărescu, avocatul poporului pentru drepturile copilului, până la numirea de către Legislativ a unei noi persoane în această funcție.