Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   FOTO/ Maia Sandu s-a întâlnit,…

FOTO Maia Sandu s-a întâlnit, la Strasbourg, cu președintele Comisiei de la Veneția

În cadrul vizitei pe care o efectuează la Strasbourg, președinta R. Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit luni, 19 aprilie, cu președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio. Despre asta a anunțat președinta Sandu printr-un mesaj pe Facebook.

Una dintre întrevederile importante de astăzi a fost cu domnul Gianni Buquicchio, Președintele Comisiei de la Veneția. Am reiterat prioritatea principală în mandatul meu de Președinte al Republicii Moldova – reformarea veritabilă a justiției și combaterea corupției. Am discutat etapele ce trebuie parcurse pentru realizarea acestei priorități, dar și rolul important al expertizei Comisiei în definitivarea reformelor în domeniu. Am apreciat în acest sens contribuția experților din cadrul Grupului de lucru de nivel înalt privind reforma justiției sub auspiciul Secretarului General al CoE, care este esențială pentru succesul reformei pe care o promovez. I-am mulțumit, totodată, domnului Buquicchio pentru deschiderea cu care Comisia de la Veneția a reacționat mereu la solicitările de opinii legate de funcționarea statului de drept în țara noastră – dar și pentru implicarea sa personală în încurajarea schimbărilor în justiția din Republica Moldova”, se arată în mesajul postat de către Președinta R. Moldova.

Aflată într-o vizită oficială la Strasbourg, unde participă la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), președinta R. Moldova, a ținut luni, 19 aprilie, un discurs, alături de secretarul General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, unde a vorbit despre cel de-al treilea Plan de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova.

Maia Sandu va susține un discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la invitația Președintelui forului Hendrik Daems ( transmisiune live, 17:00, ora R. Moldova ). După discurs, membrii APCE vor adresa întrebări Președintei R. Moldova într-o sesiune de întrebări–răspunsuri.

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, se va afla în perioada 19 – 22 aprilie, într-o vizită la Strasbourg unde va participa la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).