• Doi deputați părăsesc fracțiunea Partidului Liberal

    Doi deputați părăsesc fracțiunea Partidului Liberal
    05 aprilie 2017 | 23:09

    Deputații liberali Vladimir Cernat și Artur Gutium au anunțat în această seară că părăsesc fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal din Parlament din cauza „lipsei unei democrații interne” în partid. În continuare, anunță cei doi, vor fi deputați neafiliați. 

    Deptații și-au anunțat plecarea din fracțiunea liberalilor prin postări simultane perețelele de socializare.

    „Dragi colegi si prieteni,

    În toată activitatea mea politică m-am ghidat de interesele celor care au investit speranțe în viziunile mele și a echipei pe care o reprezint iar la ultimele alegeri parlamentare ne-au dat votul pentru a putea implementa reforme democratice, liberale și proeuropene.

    Șirul de decizii neconforme unui partid de esență liberală și lipsa unei democrații interne au adus grave prejudicii de imagine formațiunii noastre. Cu mare regret constat că toate tentativele mele de a dinamiza un dialog de reforma interna in cadrul conducerii Partidului Liberal s-au soldat cu eșec.

    În acest context, declar că începând cu ziua de astăzi, părăsesc fracțiunea Partidului Liberal din Parlamentul Republicii Moldova și în continuare voi activa în calitate de deputat neafiliat, conducându-mă de promisiunile electorale pentru care am acces în Parlament, promovând integrarea europeană a Republicii Moldova și valorile democrației veritabile”,a scris deputatul  Vladimir Cernat pe facebook. 

    Artur Gutium spune că, printre motivele care l-au determinat să plece este și modul în care a fost înlăturat din partid fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru.

    „Dragi Prieteni,

    Având în considerare ignorarea tuturor adresărilor către conducerea Partidului Liberal de a soluționa problemele acumulate în formațiunea noastră (inclusiv a adresărilor cluburilor liberale din mai multe state europene), modalitatea în care a fost exclus colegul nostru Anatol Șalaru, lipsa unei democrații interne caracteristice unui partid liberal, declar desolidarizarea de conducerea Partidului Liberal și continuarea activității mele legislative în calitate de deputat neafiliat.

    În continuare, mă voi ghida exclusiv de programul electoral pentru care am fost votat în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, valorile democratice și liberale, voi depune toate eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova, prin acțiuni practice în diverse domenii.

    Având în considerare că sunt primul deputat ales din componența comunității noastre stabilite în afara Republicii Moldova, voi continua să consolidez diaspora noastră și să contribui la soluționarea problemelor cu care se confruntă cetățenii noștri aflați în străinătate”, a scris Gutium pe facebook

    După plecarea celor doi deputați, fracțiunea Partidului Liberal din Parlament a rămas cu 11 deputați.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Atleta din Belarus, forțată să se întoarcă în țară: „Bunica m-a sunat când mă conduceau la aeroport. M-a rugat să nu mă întorc acasă, pentru că nu este sigur”

    Atleta din Belarus Krystsina Tsimanouskaya, care a declarat că a fost obligată să-şi suspende participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi să părăsească Japonia, susține că a decis să caute o ieșire în timp…
    Atleta din Belarus, forțată să se întoarcă în țară: „Bunica m-a sunat când mă conduceau la aeroport. M-a rugat să nu mă întorc acasă, pentru că nu este sigur”

    Două din cele cinci elicoptere care sting incendiile din sudul Turciei aparțin Aeroportului Internațional Mărculești, iar trei – unei companii aeriene

    Două din cele cinci elicoptere care participă la operațiunea de stingere a incendiilor din sudul Turciei aparțin Aeroportului Internațional Mărculești, iar celelalte trei – unei companii aeriene, a declar…
    Două din cele cinci elicoptere care sting incendiile din sudul Turciei aparțin Aeroportului Internațional Mărculești, iar trei – unei companii aeriene

    Trei călugări au refuzat să fie evacuați de pe o insulă cuprinsă de flăcări din Grecia: „Ne sufocăm din cauza fumului”

    Trei călugări de la mănăstirea Sfântul David din nordul insulei Evia, Grecia, au refuzat să fie evacuați dintr-un incendiu care a izbucnit miercuri seară, 4 august, în urma unui val de caniculă. Cel puțin 150 d…
    Trei călugări au refuzat să fie evacuați de pe o insulă cuprinsă de flăcări din Grecia: „Ne sufocăm din cauza fumului”

    FOTO/ Noul atașat militar adjunct al României în R. Moldova, prezentat la Ministerul Apărării

    Căpitanul Alexandru Panțuru este noul atașat militar adjunct al României în R. Moldova. Panțuru a fost prezentat Ministerului Apărării, joi, 5 august, în cadrul unei întrevederi dintre secretarul de stat în dom…
    FOTO/ Noul atașat militar adjunct al României în R. Moldova, prezentat la Ministerul Apărării