Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Diacov recunoaște că „câțiva oameni…

Diacov recunoaște că „câțiva oameni care au avut atribuție la PD” l-au ajutat pe Șor să fugă din țară. Cine ar sta în spatele plecărilor din PDM

Președintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Dumitru Diacov, susține că foștii colegi care au părăsit rândurile formațiunii au fost mituiți pentru a face acest pas. Politicianul intuiește că în spatele acestor mișcări ar fi Serghei Iaralov, omul de încredere al lui Vlad Plahotniuc, inclusiv și fostul lider PDM.

„Eu am văzut cum colegii noștri au plecat la Partidul Șor. Este pur și simplu dezgustător. Eu știu precis că se depun eforturi colosale pentru a crea probleme pentru PD. Noi înțelegem foarte bine că coruperea politică este fundamentul prinicipal al acestor noi modificări. Și dacă în baza acestei coruperi se destramă acest Guvern, atunci eu nu înțeleg cum partenerii noștri europeni privesc lucrurile liniștit”, a menționat Diacov în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.

Potrivit democratului, Ilan Șor a fost ajutat de „câțiva oameni care au avut atribuție la PD” ca acesta să fugă din Republica Moldova în luna iunie, atunci când la Chișinău s-a schimbat puterea. Diacov pasează vina pe Plahotniuc și Șor că ar sta în spatele ultimelor mișcări de pe scena politică și a unei eventuale demiteri a Guvernului Chicu.

„Este o campanie dirijată și finanțată împotriva PD. Foarte trist că despre acest lucru se ocupă foștii niștri colegi. Nu PD, dar câțiva oameni care au avut atribuție la PD s-au ocupat de plecarea lui Șor. Unul dintre autorii și dirijorii partidului respectiv a fost un băiat bine cunoscut cu numele Iaralov. Eu presupun că Serghei se ocupă și în ziua de astăzi cu evoluția acestui partid”, a mai adăugat Diacov.

Președintele de onoare al democraților spune că actualmente nu comunică cu Vlad Plahotniuc, dar intuiește că fostul lider PDM „se interesează cum se mișcă partidul”. Totodată, Diacov a recunoscut că Plahotniuc l-a propus de Filip la șefia partidului.

„Atunci când a fost prima ședință a grupului nostru parlamentar, în luna martie, da, domnul Plahotniuc l-a propus pe domnul Filip în calitate de președinte de fracțiune”, a punctat Diacov.

Grupul Pro-Moldova, în frunte cu Andrian Candu, a anunțat formarea unui bloc anti-guvernamental și a cerut și altor partide din opoziție să se alieze. Doar Partidul Șor a dat curs inițiativei. După acest anunț, alți patru deputați PDM au părăsit fracțiunea – Oleg Sîrbu, Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc și Elena Bacalu. În total, 12 parlamentari democrați au plecat din fracțiunea PDM. Astfel, majoritatea parlamentară rămâne a fi constituită din 54 de deputați, fiind necesari 51.