Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Andrian Candu: „Când plecăm în…

Andrian Candu: „Când plecăm în istorie, să-l luăm cu noi și pe președintele Dodon”

Foto: oficial.md

În timpul ultimei ședințe depline a actualului Legislativ, Andrian Candu a declarat că președintele Igor Dodon a încălcat pentru cea de-a cincea oară Constituția, sugerând în acest mod Parlamentului să examineze posibilitatea elaborării unei hotărâri cu privire la demiterea din funcție a președintelui Igor Dodon.

„Vă aduc la cunoștință că potrivit art. 89 din Constituția R. Moldova, în cazul săvârșirii unor fapte prin care se încalcă prevederile Constituției, președintele poate fi demis de către Parlament. Îi atrag atenția că acest Parlament nu are nevoie de lege organică sau constituțională ca să demită. Iată de ce, luând în considerare că a cincea oară încalcă Constituția, l-aș considera un președinte ilegal. Când plecăm în istorie, să-l luăm cu noi și pe președintele Dodon, fiindcă e un președinte care încalcă Constituția”, a declarat Andrian Candu.

Președintele Parlamentului a mai cerut direcției juridice să pregătească o notă informativă cu privire la demiterea șefului statului, care ar urma să fie examinată la următoarea ședință  a biroului permanent al Parlamentului.

„Eu cred că acest Parlament mai are puterea ca prin două treimi să îl demită. Astăzi cu regret nu pute să îl demitem, dar în timpul cel mai apropiat s-ar putea să îi facem o surpriză înainte de sărbătorile de iarnă. Președintele interimar ar putea să felicite populația R. Moldova de Anul Nou”, a mai adăugat Candu.

Foto: oficial.md