• Acuzațiile lui Voicu referitor la ilegalitățile de la Ministerul Apărării și reacțiile celor vizați

    Acuzațiile lui Voicu referitor la ilegalitățile de la Ministerul Apărării și reacțiile celor vizați
    vizualizări
    15 august 2019 | 21:01

    Ministrul Apărării, Pavel Voicu, a denunțat astăzi într-o conferință de presă numeroase ilegalități care ar fi avut loc în cadrul armatei naționale în perioada fostelor guvernări.

    Potrivit lui Voicu, în ultimii trei ani, Ministerul Apărării ar fi oferit drept cadou 57 de arme. În lista beneficiarilor s-ar regăsi persoane afiliate PDM-ului, inclusiv Vlad Plahotniuc. O parte din tehnica Ministerului Apărării ar fi fost vândută prin intermediul portalului 999.md, tone de muniții ar fi ajuns în Armenia, iar unii militari erau trimiși în misiuni de pace doar pe hârtie, susține ministrul ce se află în funcție de două luni.

    „Toate aceste ilegalități au început de la Anatol Șalaru. Și-a luat el un pistol, apoi Marinuță, iar Sturza și-a luat trei arme într-o lună” , susține Voicu.

    Tot Eugen Sturza i-ar fi oferit un pistol lui Vlad Plahotniuc, spune Voicu.

    „Pentru care beneficii Plahotniuc primește arme, pistol TT, ce a făcut dlui a distrus armata, dar nu a făcut altceva” a declarat ministrul Apărării.

    Voicu a mai vorbit despre o schemă prin care s-ar fi sustras bani din bugetul Ministerului Apărării, încă în timp ce ministru era Anatol Șalaru. Acesta spune că mai multe unități de transport, piese, generatoare, anvelope care costă mii de euro, ar fi fost scoase la vânzare pe 999.md, la prețuri mult mai mici.

    „Partenerii noștri le donează, iar noi le vindem. Era o schemă bine pusă la punct. Avem interceptări, agenții economici singuri au înscris aceste persoane. Acest centru are o datorie către stat de peste 12 milioane de lei. Peste patru milioane de lei e datorie către angajați. Ministerul Apărării, în fiecare lună, primește penalități de peste 120 de mii de lei. Materialele sunt transmise la CNA, e numită și o revizie financiară”, a menționat Pavel Voicu.

    Totodată, Voicu susține că fostul ministru Marinuță ar fi coordonat o schemă prin intermediul Aeroportului Internațional Mărculești.

    „ Peste 40 de tone de muniții au fost vândute prin Aeroportul Mărculești. Muniția era transmisă în dotare la aeroport, ca mai apoi să se vândă. Bine că s-a implicat SIS, dar erau pregătite încă 100 de tone spre vânzare. S-a stabilit că munițiile au ajuns în Armenia”, a precizat el.

    Ministrul Apărării a mai menționat că unii militari erau trimiși în misiuni de menținere a păcii doar pe hârtie pentru a urgenta trimiterea lor la pensie și că o parte din terenurile din jurul poligoanelor militare erau date în arendă cu sume de trei ori mai mici decât valoarea lor reală pe piață.

    Voicu a spus că deține probe și materialele vor fi transmise la Procuratură și Poliție pentru a investiga aceste fraude. Totodată, ministrul dă asigurări că va dispune retragerea titlurilor și armelor oferite în ultimii patru ani pe motiv că nu s-au respectat prevederile legii.

    ZdG a încercat să obțină o reacție de la cei vizați. Anatol Șalaru recunoaște că deține o armă personală, dar susține că i-a fost acordată de către Șeful Marelui Stat Major. Șalaru a calificat declarațiile lui Voicu ca fiind falsuri și a spus că va demonstra acest lucru într-o conferință de presă săptămâna viitoare.

    „Eu nu am făcut cadouri nimănui, am decorat militari sau angajați cu care colaborează Ministerul Apărării. Dacă a depistat anumite ilegalități, scheme precum zice, trebuie să se adreseze organelor competente” a precizat Șalaru.

    Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Eugen Sturza a menționat că declarațiile lui Pavel Voicu au la bază lipsa de conlucrare între Ministerul Apărării și Igor Dodon, în perioada când Sturza era ministru.

    „Pot accepta frustrările ministrului socialist, dar nu pot accepta falsurile și minciunile cu care operează. Armele, două la număr, mi-au fost acordate de Conducerea Marelui Stat Major în semn de apreciere a militarilor pentru efortul depus în perioada mandatului meu” , a precizat Eugen Sturza.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Acord istoric în Orientul Mijlociu: Israelul și Emiratele Arabe Unite își vor normaliza relațiile

    Israelul și Emiratele Arabe Unite au ajuns la un acord istoric pentru normalizarea relațiilor dintre cele două state, relatează BBC, citat de Digi24. Emiratele Arabe Unite nu recunoșteau, până acum, existența I…
    Acord istoric în Orientul Mijlociu: Israelul și Emiratele Arabe Unite își vor normaliza relațiile

    VIDEO/ Ion Chicu, despre marșul tractoarelor spre Chișinău: „Ei spun că sunt agricultori, dar de fapt sunt activiști ai Platformei DA”

    Premierul Ion Chicu a comentat manifestația agricultorilor care au pornit pe tractoare la Chișinău. Chicu dă de înțeles că în spatele acesteia se află Platforma DA și Alexandru Slusari, iar agricultorii ar dori…
    VIDEO/ Ion Chicu, despre marșul tractoarelor spre Chișinău: „Ei spun că sunt agricultori, dar de fapt sunt activiști ai Platformei DA”

    DOC/ Opinia separată a trei membri ai CSM cu privire la numirea lui Vladislav Clima în funcția de președinte la CA Chișinău. „Se constată existența unui favor abuziv acordat judecătorului”

    Trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Anatolie Galben, Dorel Musteață și Nina Cernat, și-au exprimat dezacordul cu privire la desemnarea lui Vladislav Clima în calitate de președinte al Cu…
    DOC/ Opinia separată a trei membri ai CSM cu privire la numirea lui Vladislav Clima în funcția de președinte la CA Chișinău. „Se constată existența unui favor abuziv acordat judecătorului”

    VIDEO/ No comment: Lanuri de porumb, distruse de secetă

    Seceta excesivă din acest an a compromis munca agricultorilor și i-a adus la limita disperării. Câmpuri întregi de cereale au fost distruse de o secetă dură care a lăsat în acest an fără roadă atât fermierii, c…
    VIDEO/ No comment: Lanuri de porumb, distruse de secetă

    LIVE VIDEO/ Coloanele de tractoare își continuă drumul spre Chișinău, pentru a protesta

    18.51. La protest și-a făcut apariția și deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari. UPDATE 17:57: Mai mulți polițiști se află la intrarea în orașul Sângera. 18.08. Majoritatea tractoarelor su…
    LIVE VIDEO/ Coloanele de tractoare își continuă drumul spre Chișinău, pentru a protesta

    Coronavirus în R. Moldova: Record de 16 decese înregistrate într-o singură zi

    Numărul persoanelor care au decedat în urma complicațiilor provocate de COVID-19 este în creștere în R. Moldova. Astăzi, 13 august, încă 16 persoane au pierdut lupta pentru viață. În total, bilanțul deceselor a…
    Coronavirus în R. Moldova: Record de 16 decese înregistrate într-o singură zi