Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   11 partide politice nu și-au…

11 partide politice nu și-au onorat obligația legală de a depune rapoartele privind gestiunea financiară la CEC

Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de rapoartele privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru primul semestru al anului 2020. CEC susține că au respectat termenul de prezentare a rapoartelor 34 de partide politice, 3 partide politice au depus raportul peste termenul limită, iar alte 11 nu și-au onorat obligația legală de a depune rapoartele la CEC.

Nu au depus rapoartele: Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa – Надежда”, Partidul Social Democrat, Partidul Politic NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ, Partidul Politic ”NOI”, Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova, Partidul „Moldova Unită – Eдиная Молдова”, Partidul „Patrioţii Moldovei”, Partidul Regiunilor din Moldova, Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE”, Partidul Politic „Partidul Societății Progresiste”, Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”.

În temeiul prevederilor Codului contravențional, președintele Comisiei Electorale Centrale va cita persoanele cu funcție de răspundere din cadrul partidelor politice care nu au depus în termen rapoartele pentru primul semestru al anului 2020 și va întocmi procese-verbale de contravenție.