Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Peste 20 de percheziții, efectuate…

Peste 20 de percheziții, efectuate pe marginea unei cauze penale pentru contrabandă cu mărfuri în valoare de peste 800 000 lei

Sursa foto: Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale/ Facebook

Douăzeci și patru de percheziții au fost efectuate pe marginea unei cauze penale pentru contrabandă cu mărfuri în valoare de peste 800 000 lei, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) într-un comunicat.

În cadrul efectuării urmăririi penale a fost stabilit că mai multe persoane, locuitori ai mun. Ungheni și mun. Bălți, au organizat o schemă de transportare sistemică, din țările Uniunii Europene în R. Moldova, a mărfurilor de diverse tipuri, în special a tehnicii de calcul.

Mărfurile în cantități permise de legislație erau repartizate diferitor persoane, pe care acestea le transportau ilicit peste frontiera vamală. Odată ajunse în țară, mărfurile erau livrate destinatarilor finali, persoane fizice și juridice, care ulterior comercializau aceste mărfuri.

Potrivit PCCOCS, valoarea estimativă a mărfurilor este de peste 800 000 lei.

În rezultatul perchezițiilor au fost ridicate o parte din bunurile introduse prin contrabandă, purtători de informații și înscrisuri de ciornă.

„La această etapă în dosar sunt vizate patru persoane cu vârstele cuprinse între 36 și 43 ani, cetățeni ai R. Moldova. Atât persoanele vizate cât și complicii acestora sunt cercetați în stare de libertate, timp în care beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, se arată în comunicat.

Acțiunile de urmărire penală continuă.