Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   PA a inițiat o cauză…

PA a inițiat o cauză penală privind suspiciunile de corupție rezultate din analiza unui telefon mobil, asupra mai multor persoane care au activat în sistemul judecătoresc, al procuraturii și al avocaturii

Imagine simbool

Procuratura Anticorupție (PA) anunță joi, 13 iunie, inițierea unui proces penal asupra mai multor persoane care au activat în sistemul judecătoresc, al procuraturii și al avocaturii, în urma unor informații obținute dintr-un telefon mobil, din care rezulta că acestea ar fi acordat asistență unor persoane fizice pentru diverse activități, potrivit unui comunicat PA.

PA declară că în urma investigațiilor „a relevat o bănuială rezonabilă că, în perioada 2013 – 2014, persoane fizice, acționând în interesul unui grup criminal organizat, au încercat să atragă persoane cu funcții de demnitate publică, inclusiv judecători, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Curții Supreme de Justiție și Curții Constituționale, în activități ilegale, cu scopul de a favoriza interesele grupului criminal în detrimentul unei justiții corecte. Pentru a-i determina pe acești oficiali să acționeze sau să nu acționeze în exercitarea funcțiilor lor, au fost promise, oferite și date sume de cel puțin 3 000 de dolari SUA, direct sau prin intermediari”.

În acest context, PA informează că „având în vedere că colectarea probelor necesare cu privire la verificarea circumstanțelor cauzei și stabilirea adevărului obiectiv este posibilă doar în cadrul unei urmăriri penale, și a obligației pozitive a statului, de a investiga minuțios orice fapt pretins ilegal, se impune necesitatea efectuării unei anchete oficiale efective, la finalul căreia să nu existe dubii asupra circumstanțelor examinate”.

Această cauză penală a fost pornită pe fapt, iar în prezent, nicio persoană nu are un statut procesual, scrie PA.

PA scrie că urmează să se efectueze acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cauzei, în vederea adoptării unei hotărâri în condițiile legii, despre care publicul va fi informat.

La mijlocul lunii mai curent, în spațiul public a fost distribuită o scrisoare semnată de șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, în care este menționat că „Tatiana Răducanu este apropiată și a executat comenzile lui Platon, Colenco și Șor”. Ulterior, Tatiana Răducanu, care a deținut concomitent funcția de membră a Comsiei Pre-Vetting și a Comisiei Vetting, și-a depus demisia.

Platon și Colenco, despre Tatiana Răducanu: ,,omul nostru 100%”

În dimineața zilei de 14 mai, pe portalul telegraph.md, a fost publicată o scrisoare adresată judecătorilor, procurorilor și societății civile, prin care șefa PA, Veronica Dragalin, informează că Tatiana Răducanu, membră a comisiilor pre-vetting și vetting, „este apropriată și a acționat în interesele lui Veaceslav Platon și lui Aureliu Colenco, actualul avocat principal care reprezintă interesele lui Ilan Șor”.

Potrivit scrisorii, „în aprilie curent, în cadrul unui dosar penal, Procuratura Anticorupție a obținut informație din cadrul unui telefon mobil care, conform conținutului, include și o discuție de sute de mesaje (text messages) între Veaceslav Platon și Aureliu Colenco pe perioada mai multor ani. Pe parcursul discuțiilor, cei doi discută inclusiv despre relația și discuțiile lor cu Tatiana Răducanu”.

„La 01.11.2013, Aureliu Colenco i-a scris lui Veaceslav Platon ,,nu te voi dezamăgi, mulțumesc” și apoi l-a informat că ia prânzul cu ,,o femeie nebună” (o frază repetată de mai multe ori de către cei doi când se referă la Tatiana Răducanu) și a întrebat dacă Platon are nevoie de ceva anume. Câteva minute mai târziu, Colenco i-a scris lui Platon ,,Sunt cu Răducan / Salutări de la Tat Gheorghevna”. Platon a răspuns ,,Vă mulțumesc foarte mult! Sunt foarte fericit că ea nu a uitat de noi”. Câteva minute mai târziu, Colenco a scris ,,omul nostru 100%”, la care Platon a răspuns ,,Super” (discuțiile originale fiind în limba Rusă și traduse în limba Română cu Google Translate)”, se arată în scrisoare.

„Tot în aceeași discuție, Aureliu Colenco a explicat că Tatiana Răducanu dorește să ajungă Președinte al CSM, confirmând lui Veaceslav Platon ,,Ea este a noastră. I-am spus că mi-ai dat două sarcini, că toată lumea m-a abandonat și așa mai departe. Ea este foarte fericită. Am vorbit mult. / Gata să lucreze.” La această informație, Platon a răspuns ,,Grozav”, se mai arată în scrisoare.