Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Noul Ambasador al României la…

Noul Ambasador al României la Chișinău și-a prezentat scrisorile de acreditare și s-a întâlnit cu mai mulți miniștri


Președinta Maia Sandu a primit, în cadrul unei ceremonii oficiale, scrisorile de acreditare din partea Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu.

Evenimentul a avut loc vineri, 22 iulie. Șefa statului i-a urat noului Ambasador al României bun-venit în Republica Moldova și i-a dorit succes în exercitarea mandatului, după care oficialii au făcut un schimb de opinii privind starea curentă a relațiilor bilaterale dintre țările noastre. Ei și-au exprimat convingerea că dialogul foarte bun, care există în prezent între cele două state, va impulsiona cooperarea dintre Chișinău și București, în beneficiul tuturor cetățenilor, se menționează într-un comunicat al președinției.

Ambasadorul României, Cristian-Leon Țurcanu, a avut întrevederi cu mai mulți miniștri. În cadrul întâlnirii cu ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, cei doi oficiali au convenit să continue proiectele incluse pe agenda de cooperare a celor două state. Ministra Revenco menționat că aceasta este o ocazie foarte bună pentru subdiviziunile MAI din Republica Moldova și România să dezvolte agenda bilaterală. De asemenea, ea le-a mulțumit colegilor din România pentru ajutorul punctual la elaborarea Programului de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență și excepționale. La sfârșitul lunii august va fi semnat un acord cu Serviciul de Telecomunicații Speciale al României, în vederea creării sistemului de alertă pentru Republica Moldova, se arată într-un comunicat al MAI.

Și ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, s-a întâlnit vineri, 22 iulie, cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, în contextul începerii mandatului în Republica Moldova.

Cei doi oficiali au discutat despre situația bugetară a țării, situația din regiune, războiul din Ucraina și alte subiecte de actualitate, și au făcut un schimb de opinii în acest sens. De asemenea, au discutat despre relațiile moldo-române și continuarea bunei cooperări între cele două state și au manifestat reciproc interesul de menținere a dialogului și continuarea cooperării, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.