Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ministrul Afacerilor Externe va participa…

Ministrul Afacerilor Externe va participa la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Foto: Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova/ Facebook

În perioada 15 -16 aprilie, vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, va întreprinde o vizită oficială la Strasbourg, unde va participa la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

La Strasbourg, potrivit comunicatului publicat de Ministerul Afacerilor Externe, șeful diplomației moldovenești se va adresa cu un discurs în plenul APCE. Discursul va fi transmis în direct pe data de 15 aprilie, începând cu ora 17:30, ora Chișinăului.

De asemenea, oficialul moldovean va avea întrevederi cu președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Theodoros Rousopoulos, secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, şi președinta Comisiei de la Veneția, Claire Bazy – Malaurie.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) este organul statutar „deliberativ”, format din reprezentanţi ai parlamentelor naţionale ale statelor membre, numărul membrilor delegaţiei fiecărui parlament variind în funcţie de dimensiunile teritoriului, populaţiei şi contribuţiei bugetare a statului respectiv Adunarea Parlamentară este compusă din 306 parlamentari din cele 46 de state membre.

Adunarea dezbate și adoptă recomandări și prezintă orientări Comitetului de Miniștri, guvernelor naționale și parlamentelor, asigură un forum democratic pentru dezbateri și monitorizează alegerile din statele membre. În lucrările sale, APCE se sprijină pe activitatea comitetelor specializate, care joacă un rol important în examinarea chestiunilor de actualitate. APCE alege Secretarul General al Consiliului Europei, Comisarul pentru Drepturile Omului și judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului.