Principală  —  Ştiri   —   Melitopol: primarul răpit a fost…

Melitopol: primarul răpit a fost înlocuit cu o adeptă pro-rusă

După răpirea primarului de Melitopol, Ivan Fedorov, Rusia a instalat un administrator pro-rus în oraşul Melitopol, unul dintre primele teritorii cucerite de forţele ruse de la începutul invaziei, scrie news.obozrevatel.com.

Potrivit presei din Ucraina, Galina Danilcenko le-a cerut locuitorilor din acest oraş din sudul ţării „să se adapteze la noua realitate” și să colaboreze cu forțele rusești.

Ea le-a mai solicitat localnicilor să nu mai manifeste împotriva forţelor ruse şi a subliniat că încă există persoane în oraş care ar încerca „să destabilizeze situaţia şi să provoace o reacţie necorespunzătoare”.

Galina Danilcenko a anunțat că intenţionează să creeze un Comitet de Alegere al Poporului pentru a rezolva problemele din oraşul Melitopol, unde locuiesc 150.000 de persoane.

Deși primarul Ivan Fedorov a fost răpiut acum două zile, iar între timp incluysiv președintele Zelenski a cerut eliberarea acestuia, locul aflării lui Fedorov, în vârstă de 33 de ani, rămâne necunoscut.