Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu a avut o…

Maia Sandu a avut o primă întrevedere ca președintă aleasă cu Ambasadorul UE la Chișinău: „Izolarea internațională a țării noastre s-a încheiat”

La trei zile după turul 2 de scriutin, președinta aleasă a Republicii Moldova, Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul UE la Chișinău. Potrivit unui comunicat de presă al PAS, cei doi au discutat despre relațiile între Moldova și UE, dar viitorul acestora.

„Ne-ați sprijinit în perioade dificile și ați fost alături de cetățenii noștri și la bine, și la greu. Ați ajutat Republica Moldova și în lupta împotriva corupției, și în consolidarea democrației, și în atenuarea efectelor crizei pandemice. Vom continua să lucrăm pe toate cele trei planuri și vom depăși perioada grea care s-a abătut asupra țării noastre, inclusiv prin cooperare strânsă cu UE. Avem nevoie de sprijin pentru dezvoltarea localităților, pentru a crește nivelul de trai al cetățenilor”, a precizat Maia Sandu. 

Președinta aleasă a mai spus că odată cu alegerea sa în funcție, izolarea internațională a Republicii Moldova a luat sfârșit și de acum încolo începe o nouă etapă în politica externă.

„Vom duce o politică externă deschisă, pozitivă și benefică pentru țară. S-a terminat cu selfie-uri pe coridoare. S-a terminat cu izolarea. S-a terminat cu politica externă dusă în beneficiul unui partid și al unei persoane. Începem o politică externă care aduce beneficii cetățenilor moldoveni”, a mai menționat lidera PAS.