Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Locații de protecție și completarea…

Locații de protecție și completarea stocurilor de truse medicale: MAI a dispus mai multe măsuri pentru protecția în punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene din zonele atacate cu drone

Sursa: PolitiaDeFrontieraRM/Telegram

Un pachet de măsuri pentru consolidarea nivelului de protecție în punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene, aflate în proximitatea zonelor în care, pe teritoriul Ucrainei, au loc atacuri cu drone va fi inițiat la inițiativa Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Potrivit unui comunicat al MAI, măsurile au caracter preventiv și urmăresc protejarea angajaților Poliției de Frontieră, ai Serviciului Vamal și ai celorlalte instituții care își desfășoară activitatea în punctele de trecere a frontierei, precum și a cetățenilor și transportatorilor aflați în tranzit.

Acțiunile dispuse includ:

  • amenajarea, cu forțe proprii, a unor locații de protecție în punctele de trecere a frontierei;
  • identificarea și amenajarea în proximitatea punctelor de frontieră a spațiilor care pot fi utilizate ca adăposturi în situații de urgență;
  • realizarea etapizată a unor locații de protecție pentru adăpostirea personalului aflat în serviciu, cu extinderea și fortificarea ulterioară a acestora;
  • elaborarea schemelor de amenajare și protecție a perimetrelor punctelor de trecere a frontierei, inclusiv a zonelor destinate călătorilor;
  • elaborarea procedurilor privind evacuarea personalului și suspendarea activității în situații excepționale, inclusiv în cazul afectării infrastructurii din punctele de frontieră de pe teritoriul Ucrainei;
  • elaborarea indicațiilor practice privind răspunsul patrulelor de pe frontiera verde în cazul unor atacuri aeriene;
  • evaluarea și completarea stocurilor de echipamente și truse medicale individuale;
  • relocarea preventivă a stocurilor de combustibil din zonele cu risc sporit;
  • evaluarea necesităților logistice și de echipamente pentru gestionarea situațiilor excepționale;
  • cooperarea cu Ministerul Apărării pentru identificarea soluțiilor de detectare și avertizare timpurie privind eventuale atacuri asupra obiectivelor din proximitatea frontierei de stat.

„Lucrările de amenajare au început deja în mai multe puncte de trecere a frontierei considerate vulnerabile, urmând să fie implementate treptat și în alte puncte de frontieră, în funcție de evaluările operative și de nivelul riscurilor.

Aceste măsuri fac parte din procesul permanent de pregătire a instituțiilor statului pentru gestionarea situațiilor de urgență și nu modifică regimul de funcționare a punctelor de trecere a frontierei. Activitatea acestora continuă în regim normal”, a precizat MAI.

În cazul în care sunt auzite zgomote specifice aparatelor de zbor fără pilot sau explozii produse, Ministerul Afacerilor Interne recomandă populației să se adăpostească într-un spațiu sigur, să evite apropierea de ferestre și să respecte indicațiile autorităților. Totodată, în cazul identificării unor obiecte sau fragmente necunoscute, acestea nu trebuie atinse sau deplasate, iar situația trebuie raportată imediat la Serviciul 112.