Cabinetul de miniștri a susținut trecerea de la starea de urgență la stare de alertă în sectorul energetic
Executivul R. Moldova a intrat în ședință miercuri, 22 aprilie. Pe ordinea de zi se află un proiect ce se referă la încetarea stării de urgență și declararea stării de alertă în sectorul energetic. De asemenea, urmează a fi examinat proiectul cu privire la inițierea negocierilor cu referire la Acordului dintre Guvernul R. Moldova și Guvernul Poloniei privind schimbul și protecția reciprocă a informațiilor clasificate.
UPDATE 10:20 Miniștrii au votat hotărârea prin care solicită Parlamentului trecerea de la starea de urgență la stare de alertă în sectorul energetic pentru 60 de zile.
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a mai declarat că intervențiile din perioada stării de urgență „au dat rezultate bune” și au fost „atinse obiectivele necesare”. Cu toate acestea, el a spus că „rămânem prudenți”, deoarece contextul mondial, dar și regional „rămâne în continuare foarte complicat”. Astfel, „nivelul de prudență va fi micșorat de la starea de urgență la starea de alertă”. „Este o măsură de prevenție care ne va permite să intervenim rapid și numai atunci când este necesar”, a explicat Munteanu în debutul ședinței.
UPDATE 10:11 Emil Ceban, ministrul Sănătății, e propus eliberarea lui Ion Prisăcaru din funcția de secretar general de la Ministerul Sănătății în baza cererii de demisie. Guvernul a aprobat propunerea.
Pe 25 martie 2026, în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei, inclusiv aflate în proprietatea R. Moldova, care au afectat și Linia electrică Vulcănești–Isaccea, Guvernul a declarat stare de urgență în sectorul energetic.