Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Legea marțială înseamnă control militar…

Legea marțială înseamnă control militar direct asupra funcțiilor civile

Președintele Volodimir Zelenski a introdus joi Legea marțială ca urmare a atacurilor Rusiei asupra Ucrainei. Legea marțială, numită oficial „Despre regimul juridic al legii marțiale”, a fost adoptată în Ucraina în anul 2000 și poate fi pusă în aplicare atunci când o țară se află în tulburări sociale majore, într-o perioadă de criză profundă sau în stare de război cum e și situația actuală.

Măsuri restrictive de amploare. Administrația locală este preluată temporar de armată

Conform legislației ucrainene, principalele prevederi ale acestei legi sunt următoarele:

  • 1) introducerea muncii obligatorii pentru șomeri, în vederea efectuării unor activități cu caracter defensiv și implicarea lor în lucrări utile din punct de vedere social efectuate pentru a răspunde nevoilor Forțelor Armate ale Ucrainei, asigurarea functionarii economiei nationale si care nu necesita, de regula, pregatire speciala
  • 2) folosirea resurselor de muncă ale firmelor private sau de stat pentru nevoile de apărare, inclusiv schimbarea fluxurilor de fabricație, efectuarea modificărilor în activitățile de producție și în condițiile de muncă, potrivit legislației muncii
  • 3) preluarea în folosință temporară a bunurillor ministerelor, ale altor organe executive centrale și locale, ale instituțiilor și organizațiilor de orice formă de proprietate și ale cetățenilor, necesare nevoilor de apărare și eliberarea documentelor care să ateste acest lucru
  • 6) instituirea unui regim strict de circulație a cetățenilor, străinilor și apatrizilor și circulația vehiculelor
  • 7) interzicerea activităților partidelor politice, organizațiilor publice, dacă aceasta amenință suveranitatea, securitatea națională, independența și integritatea teritorială a statului
  • 8) monitorizarea activității companiilor de comunicații, tipografii, edituri, televiziuni și radio, teatru, utilizează posturi de radio locale, centre de televiziune și tipografii în scopuri militare și desfășoară prin intermediul acestora activități de informare în rândul trupelor și populației; reglementează activitatea televiziunilor și radiourilor, se interzice activitatea posturilor deținute de radio-amatori pentru uz personal și colectiv. În cazul încălcării acestor norme, se vor confisca echipamentele de transmisiuni
  • 9) se interzice comerțul cu arme, substanțe chimice otrăvitoare, precum și cu băuturi alcoolice și substanțe produse pe bază de alcool
  • 10) li se interzice recruților și angajaților din Armată să își schimbe reședința fără știrea comandamentului militar
  • 11) se instituie recrutarea apartamentelor și a caselor pentru cazarea militarilor sau amplasarea unităților militare
  • 12) introducerea raționalizării, dacă este cazul, a produselor alimentare de bază și a celor nealimentare, destinate populației
  • 13) pot fi înstrăinate sau confiscate bunuri ale persoanelor juridice și fizice în scop de apărare.

Este pentru a doua oară când Ucraina a declarat legea marțială, după cel de-al Doilea Război Mondial. Ea a mai fost decretată în 2018 de fostul președinte Poroșenko.