Ion Ceban anunță că va propune două referendumuri: Unul local în Chișinău, ce ține de direcțiile de învățământ și altul privind reforma administrativ-teritorială
Primarul capitalei, Ion Ceban, declară că partidul pe care-l conduce, Mișcarea Alternativă Națională (MAN) va iniția un referendum local în Chișinău pentru a consulta cetățenii dacă sunt de acord ca direcțiile de învățământ să treacă din subordinea autorităților locale în subordinea Ministerului Educației. La fel, Ceban a menționat că partidul va propune un referundum în contextul reformei administrativ-teritoriale.
„MAN va iniția procedura de referendum. Vreți european? Haideți să fim ca în Olanda, ca în Franța, ca în multe alte state. Să întrebăm oamenii, ei își doresc acest lucru? Ceea ce vrea PAS, peste noapte. Ei își doresc să fie intimidați cu lichidarea primăriilor și într-un fel speriați că vor rămâne fără bani dacă nu o vor face. (…) O să rog juriștii să se ocupe de acest lucru. În primul rând, așa-numita reformă a administrației publice locale și a doua, cu siguranță, legată de școli în acest context”, a declarat Ion Ceban.
Pe 8 aprilie, a fost făcut public Conceptul de reformă a administrației publice locale. Tranziția de la 32 de raioane la 10 raioane, transformarea raionului Taraclia în municipiu de nivelul II, cu APL de nivelul întâi în componența sa, și acordarea „de trei ori mai mulți bani pentru investiții în infrastructură localităților care se vor amalgama” sunt câteva soluții prevăzute în reforma APL.
Documentul conține patru obiective: Primării puternice prin consolidare administrativ-teritorială; Primării puternice prin autonomie financiară sporită; Primării puternice prin capacitate instituțională reală și Primării puternice prin transparență, servicii accesibile și cetățeni implicați.
Potrivit documentului, „reforma nu mai poate fi amânată”, pentru că, zilnic, primarii și consilierii locali din R. Moldova gestionează comunitățile cu resurse limitate, ceea ce ar afecta calitatea serviciilor publice oferite cetățenilor. Astfel, peste 87% dintre primăriile din R. Moldova au sub 3000 de locuitori.
„Cauza principală ține de sistemul administrativ care nu a fost adaptat la realitățile demografice și economice actuale. Primăriile sub 3000 de locuitori, care reprezintă 87,6% din totalul primăriilor se confruntă cu multiple constrângeri sistemice: bază demografică redusă, autonomie financiară limitată structural, ponderea redusă a veniturilor proprii, costuri administrative ridicate, acces redus la servicii esențiale de bază (apă, canalizare) (…)”, se menționează în Conceptul de reformă.
Totodată, conform documentului, integrarea europeană pune pe masa R. Moldova „oportunități de finanțare fără precedent, autoritățile trebuie să aibă capacități pentru a putea absorbi aceste fonduri”.