Două instituții medicale importante din R. Moldova intră în proces de renovare și eficientizare energetică
Lucrările de renovare și eficientizare energetică au început la Spitalul Clinic de Psihiatrie și la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”. Acestea sunt primele două instituții medicale care intră în etapa de implementare a proiectului destinat modernizării infrastructurii medicale din R. Moldova, conform unui comunicat de presă emis de Delegația UE la Chișinău.
Lucrările fac parte dintr-un amplu program de investiții în valoare de 72,4 milioane de euro, destinat modernizării a 10 spitale de importanță națională. Programul beneficiază de sprijinul Uniunii Europene, care contribuie cu un grant de 12,4 milioane de euro, al BEI Global – divizia pentru dezvoltare a Băncii Europene de Investiții (BEI), al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și al Guvernului Republicii Moldova.
Investițiile au drept obiectiv reducerea consumului de energie în spitalele beneficiare, crearea unor condiții mai bune de îngrijire și tratament pentru peste un milion de pacienți, precum și îmbunătățirea mediului de lucru pentru mai mult de 10 mii de cadre medicale.
Evenimentul oficial de lansare a lucrărilor a avut loc vineri, 23 octombrie, la Spitalul Clinic de Psihiatrie din Chișinău. Participanții au vizitat șantierul și au aflat detalii despre măsurile de eficiență energetică ce urmează să fie implementate. În prima etapă, vor fi renovate și eficientizate energetic blocul principal și secția pentru copii a Spitalului Clinic de Psihiatrie, precum și blocul nr. 2 al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”.
Procesul de modernizare prevede izolarea termică a clădirilor, înlocuirea ferestrelor și ușilor, schimbarea punctelor termice care asigură distribuirea căldurii furnizate prin sistemul centralizat de încălzire, precum și instalarea panourilor fotovoltaice. De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru sporirea siguranței la incendiu și îmbunătățirea accesibilității pentru persoanele cu mobilitate redusă. Valoarea contractelor de renovare este de aproximativ 10 milioane de euro pentru Spitalul Clinic de Psihiatrie și de circa 2 milioane de euro pentru Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”. Un contract separat, în valoare de 573 de mii de euro, este destinat supravegherii tehnice a lucrărilor la ambele instituții medicale.
„Acesta este unul dintre cele mai ambițioase programe de eficiență energetică de acest tip din Republica Moldova. Includerea a zece spitale de importanță națională într-un program coordonat de renovare ne permite să abordăm problema consumului de energie la scară largă. Odată finalizate lucrările de modernizare, se estimează că nivelul consumului de energie în aceste instituții medicale va scădea cu aproximativ 40%. Astfel, trecem de la măsuri individuale la o abordare mai amplă și integrată a eficienței energetice, care contribuie totodată la consolidarea securității energetice a Republicii Moldova”. a declarat Dorin Junghietu, Ministru al Energiei.
Lucrările de renovare a Spitalului Clinic de Psihiatrie urmează să fie finalizate în februarie 2028, iar cele de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, în martie 2028. În paralel, continuă pregătirile pentru renovarea celorlalte opt spitale beneficiare, urmând ca următoarele etape ale procedurilor de achiziție să fie lansate spre sfârșitul anului 2026 și pe parcursul anului 2027. Proiectul „Eficiența Energetică în Republica Moldova” se va desfășura până în iunie 2029 și include, de asemenea, un grant suplimentar de 10 milioane de euro din partea Uniunii Europene, destinat îmbunătățirii eficienței energetice a clădirilor rezidențiale.
În perioada 2021–2025, Uniunea Europeană a alocat Republicii Moldova granturi în valoare de peste 1,2 miliarde de euro și a mobilizat alte 1,7 miliarde de euro pentru finanțarea proiectelor de investiții.
Despre Planul de Creștere pentru Republica Moldova
Planul de Creștere pentru Republica Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, reprezintă cel mai amplu pachet de sprijin financiar oferit de Uniunea Europeană țării noastre de la proclamarea independenței. Acesta are drept obiectiv stimularea dezvoltării economice și accelerarea apropierii Republicii Moldova de aderarea la Uniunea Europeană, prin promovarea reformelor, facilitarea accesului la piața unică europeană și acordarea unui sprijin financiar substanțial prin intermediul Mecanismului de reformă și creștere pentru Republica Moldova, destinat perioadei 2025–2027. Planul va contribui la atragerea investițiilor, crearea de noi locuri de muncă și stimularea creșterii economice, având ca obiectiv principal îmbunătățirea calității vieții cetățenilor Republicii Moldova.