Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ „Nu mai avem încredere…

DOC „Nu mai avem încredere în Pavel Filip și conducerea PDM”. Membrii Organizației Teritoriale Briceni anunță că părăsesc partidul

Plecările din rândul Partidului Democrat continuă. După ce membrii organizației teritoriale Cahul, Florești și Orhei au anunțat că părăsesc partidul, o declarație similară a fost emisă și de colegii acestora de la Briceni care menționează că se declară neafiliați.

O declarație în acest sens a fost semnată luni, 24 august, de către 17 democrați din raion. Aceștia, la fel, invocă numulțumiri față de actuala conducere a PDM, Pavel Filip, „care nu resprectă prioritățile și prevederile programului de activitate a partidului, și mai nou, încalcă statutul PDM”.

Acțiunile lui Pavel Filip și a conducerii PDM au dus și duc la dezbinarea partidului și la ignorarea angajamentelor asumate în fața cetățenilor. Nu mai avem încredere în Pavel Filip și conducerea PDM”, mai scrie în declarație.

Conflictul de la conducerea PDM a început odată cu retragerea calității de membru al formațiunii pentru deputații Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc pentru că ar fi ignorat activitatea partidului și a fracțiunii parlamentare.

De cealaltă parte, deputații critică dur activitatea liderului formațiunii care ar fi dus partidul la un rating de 3 procente și îl acuză de slaba gestiune a activității formațiunii. Pavel Filip nu a răspuns acuzațiilor și nu a comentat, chiar dacă i-am solicitat de mai multe ori acest lucru.