Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Iurie Reniță a depus…

DOC Iurie Reniță a depus o cerere repetată la PG în cazul imaginilor video cu Dodon și Plahotniuc: Dacă argumentele prezentate vor fi din nou ignorate, atunci voi expedia acest document doamnei Laura Codruța Kövesi

Deputatul fracțiunii Platforma DA, Iurie Reniță, a depus o cerere repetată pe numele procurorului general, Alexandr Stoianoglo, în legătură cu decizia autorităților de a clasa procesul penal inițiat în baza secvențelor video de la întâlnirea dintre președintele R. Moldova, Igor Dodon și fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, în care este surprins momentul în care fostul lider democrat îi înmână o pungă neagră șefului statului.

Într-o postare pe facebook, parlamentarul susține că în caz că procurorul general, Alexandr Stoianoglo, nu va accepta cererea, atunci se va adresa procurorului european, Laura Codruța Kövesi.

„Suplimentar la prima mea Contestație din 1 iulie 2020 vis-a-vis de necesitatea anulării Ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale pe dosarul nr. 20209249042 (Dodon, Plahotniuc și Iaralov) vă prezint încă o CERERE, pe care am adresat-o astăzi lui Alexandru Stoianoglo. În cazul în care argumentele incontestabile prezentate în această cerere vor fi din nou ignorate pentru a-l scoate „basma curată” pe Igor Dodon și pe partenerii lui de hoție – Plahotniuc și Iaralov , atunci voi expedia acest document (detaliat și foarte bine argumentat) în atenția doamnei Laura Codruța Kövesi, procuror-șef al Parchetului European. Având în vedere că Republica Moldova este țară asociată a Uniunii Europene, intervenția Parchetului European în actele incontestabile de corupție de la noi, cu implicarea înalților demnitari de stat, este nu doar una indicată, ci chiar absolut necesară!”, a menționat Iurie Reniță.

Iurie Reniță/facebook
Iurie Reniță/facebook
Iurie Reniță/facebook
Iurie Reniță/facebook
Iurie Reniță/facebook
Iurie Reniță/facebook
Iurie Reniță/facebook
Iurie Reniță/facebook

Pe 24 iunie Procuratura Generală a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că Procuratura Anticorupție a examinat denunțul depus de Andrei Năstase și adresarea lui Iurie Reniță prin care cereau investigarea circumstanțelor rezultate din înregistrările video în care Igor Dodon ar fi primit de la fostul lider PDM o pungă, în care se prezuma că ar fi fost bani.

Pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, în cadrul acestui proces penal, ambii denunțători au fost audiați, iar autorul anonim al pretinselor „chitanțe” nu a răspuns citației de a se prezenta cu detaliile promise în presă. Nu și-au găsit confirmarea nici alegațiile deputatului Lilian Carp, potrivit căruia, Procuratura Anticorupție ar fi deținut de mai mult timp un stick cu înregistrări video, care au constituit obiectului de investigație a prezentului proces penal.

În rezultatul examinării materialelor acumulate în cadrul procesului penal, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că faptele persoanelor vizate în înregistrări nu întrunesc elementele vreunei infracțiuni. În cadrul procesului penal nu a fost posibil de stabilit conținutul sacoșei, precum și subiectul ce a realizat înregistrarea, fapt determinant pentru urmărirea penală și înaintarea vreunei acuzații penale.

În context, adevărul judiciar a fost stabilit reieșind din minimul de posibilități de administrare a probelor de care a dispus Procuratura, respectiv, soluția s-a bazat pe probele legal administrate, la moment, fiind epuizate posibilitățile de a administra alte probe.

În cazul în care, eventual, pe viitor, Procuraturii îi vor fi prezentate anumite informații sau probe relevante ce ar afecta temeinicia soluției adoptate, hotărârea de neîncepere a urmăririi penale poate fi revăzută și, după caz, procesul penal poate fi reluat.

În context, PG a reiterat că, cât de nepopulare ar fi deciziile Procuraturii, ele și în continuare vor fi bazate pe adevărul judiciar stabilit prin mijloace probatorii exhaustiv prevăzute de lege și nu pe presupuneri, vor fi întemeiate și motivate doar pe circumstanțe de fapt și de drept stabilite cu certitudine și apreciate obiectiv, și nepărtinitor.

Astfel, ca urmare a analizei circumstanțelor faptice și aprecierii, în baza raționamentelor de ordin juridic, a probelor administrate, respectivul proces penal a fost clasat.

Despre hotărârea adoptată, Procuratura Anticorupție a înștiințat autorii denunțurilor, fiindu-le explicat modul şi termenul de contestare a ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale.