Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   „Copiii din Gaza mor din…

„Copiii din Gaza mor din cauza foametei”

Copiii mor de foame în nordul Gaza, afirmă şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus. Acesta a declarat că vizitele la spitalele Al-Awda şi Kamal Adwan au fost primele de la începutul lunii octombrie. Oficialul a vorbit despre „constatări sumbre”, scrie BBC.

Ministerul Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas, a raportat că cel puţin 15 copii au murit din cauza malnutriţiei şi deshidratării la spitalul Kamal Adwan. Tedros a raportat „niveluri severe de malnutriţie, lipsuri grave de combustibil, alimente şi materiale medicale, clădiri de spital distruse” în nordul Gaza, unde aproximativ 300.000 de persoane trăiesc cu puţină hrană şi apă curată. „Situaţia de la spitalul Al-Awda este deosebit de îngrozitoare, deoarece una dintre clădiri este distrusă”, a adăugat el.

Săptămâna trecută, ONU a avertizat că foametea din Gaza este „aproape inevitabilă”, iar cel puțin 576 de mii de oameni din Fâșia Gaza, adică un sfert din populație, se confruntă cu „niveluri catastrofale de insecuritate alimentară și unul din șase copii sub vârsta de doi ani din nord suferă de malnutriție acută”.