Țăranii în fața prețurilor
Deși în prezent pe unii dintre cititorii ZdG îi deranjează multe alte probleme actuale, pe mine cel mai mult mă îngrijorează soarta omului care ne crește pâinea cea de toate zilele. Să stăm strâmb și să gândim drept: am putea noi oare trăi fără un călcâi de pâine? Cât timp? Cum ne-am descurca? Cum am avea medici, pedagogi, juriști, șoferi, tractoriști, dacă pe mesele din casele noastre ar lipsi pâinica?
De asta, problemele omului de la sat, ale celor care cresc pâinea cea de toate zilele, ar trebui să fie prioritare pentru oamenii de stat. Mai puține vorbe și promisiuni și mai multe fapte și acțiuni.
Și în această primăvară, multe necazuri s-au abătut asupra agricultorilor: prețurile la carburanți cresc în continuare, piesele pentru tehnica agricolă – scumpe și ele, dar și mai complicat e că nu prea sunt piețe de desfacere pentru produsele agricole gata crescute cu multă trudă de țărani. Din păcate, pentru cel care îi hrănește pe toți – și pe miniștri, și pe parlamentari, și pe judecători sau procurori – toate căile sunt închise în aceste timpuri, când arde pământul de sub picioare.
Aproape zilnic merg la magazin ca să-mi cumpăr o pâine de 14 lei. Pâinea e doar strictul necesar, că, pe lângă pâine, mai sunt nevoi. Noi suntem patru membri în familie, dar în sat avem familii cu mulți copii, în care nu faci nimic cu o pâine pe zi.
Altă problemă, la fel de grea, e că în magazinele noastre prețurile cresc de la o zi la alta. Ce să facă omul în fața acestor prețuri?
Am crescut și am trăit mereu la țară, astfel încât îmi este bine cunoscută situația celor care muncesc în câmp. Nici o singură zi nu trece fără griji, fără probleme. Ca să ajungi toamna cu ceva roadă în hambar, trebuie să muncești zi de zi cu multă dăruire. Trebuie să aduni și un bănuț, ca să ai cu ce lucra pământul, ca să fie bun de însămânțat.
Stau și mă gândesc că toți cei care vin la guvernare, aleși tot de noi, la alegeri, majoritatea s-au născut și au crescut la țară. Deci, majoritatea ar trebui să cunoască condiția în care muncește, trăiește și se descurcă țăranul. Nu înțeleg ce se întâmplă cu ei că, atunci când ajung la guvernare, uită de problemele celor rămași prin satele lor de baștină.
Sunt un alegător disciplinat. De fiecare dată analizez ofertele candidaților electorali și particip numaidecât la alegeri. De multe ori, însă, așa cum sunt bine informat, dau și eu cu oiștea în gard.
Alegerile trec, iar timp de patru ani, cât durează mandatele celor aleși, așa și nu-i vedem prin sate, precum promit în campaniile electorale.
Întrucât e mult dezinteres din toate părțile, ne-am ales că Moldova, dintr-un plai înfloritor, așa cum a fost dat de la Dumnezeu, s-a transformat într-o pârloagă, unde 50% din pământuri sunt neprelucrate. Satele pustiite, după ce mii de oameni au ales să plece la muncă în străinătate, se pierd în uitare și în promisiuni deșarte.
Tot ce am scris aici, desigur, nu este o noutate. Am vrut doar să mai amintesc o dată, cât mai am puteri să scriu câteva rânduri, că pâinea nu se crește, nu se cultivă, nu se coace așa cum cred cei ajunși la putere. Pâinea se crește cu multă muncă, cu nopți nedormite, cu frământări legate de soarta zilei de mâine. Țăranul nu are zile de odihnă și nici nopți liniștite.
Vasile Morozan, 73 de ani, satul Miclești, raionul Criuleni
