Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cetățenii români din R. Moldova…

Cetățenii români din R. Moldova se pot înregistra, până la 21 septembrie, pentru a vota prin corespondență la parlamentarele din România din acest an

Foto: libertatea.ro

Ambasada României în Republica Moldova reamintește că cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate pot vota prin corespondență pentru Alegerile pentru Parlamentul României de anul acesta.

„E simplu și sigur! Îți protejează sănătatea! Înregistrează-te pe www.votstrainatate.ro. Votează prin corespondență! Votează în siguranță! Votează pentru România!”, este menționat în comunicat emis de Ambasada României la Chișinău.

Totodată, misiunea diplomatică reiterează că pentru înregistrarea ca alegător prin corespondență, termenul limită este 21 septembrie 2020, iar pentru aceasta sunt necesare următoarele acte:

Pentru cetățenii români aflați temporar în Republica Moldova:

  • Copia scanată a actului de identitate, care să fie valabil în ziua completării formularului;
  • Copie scanată sau o fotografie a documentului care dovedește dreptul de ședere în Republica Moldova, eliberat de autoritățile locale – permis de ședere temporară.

Pentru cetățenii români deținători și a cetățeniei Republicii Moldova:

  • Copia scanată a actului de identitate care certifică deținerea cetățeniei române și care să fie valabil în ziua completării formularului;
  • copie scanată sau fotografie după un document de identitate eliberat de autoritățile Republicii Moldova.
https://www.facebook.com/ambasada.romaniei.in.republica.moldova/posts/1444848885724564