Principală  —  Ştiri  —  Social   —   ANOFM: Topul celor mai bine…

ANOFM: Topul celor mai bine plătite joburi din țară în februarie 2022

Peste 200 de locuri de muncă vacante, plătite cu sume între 7-25 de mii de lei, sunt disponibile în Republica Moldova, la etapa actuală, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Instituția a realizat topul celor mai plătite locuri de muncă vacante pe piața muncii la data de 15 februarie 2022, conform declarațiilor agenților economici.

Potrivit instituției, cel mai plătit loc de muncă vacant, pentru care se oferă un salariu maxim de 25 de mii de lei, este pentru poziția de maistru sector responsabil de montarea electrică și darea în exploatare a obiectelor. Locul de muncă este vacant la compania Di&Trade Engineering SRL din Chișinău.

Clasamentul celor mai plătite joburi este continuat cu funcțiile vacante de declarant vamal la Orange Tower SRL, director executiv la Lemi Invest SA și consultant la Asconi SRL. Aceste posturi sunt remunerate cu salariu de până la 20 de mii de lei.

Salariu de 12-20 mii lei este propus pentru un funcția de director de producție la Kablem-Mld-It SRL din raionul Fălești. Compania respectivă mai este în căutare de ingineri, tehnicieni, asamblori și documentarist (5-15 mii lei).

14-18 mii lei pot fi sursă de venit pentru un medic specialist  la Spitalul Raional Cantemir și pentru un medic la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui din municipiul Bălți.

15 mii lei vor fi oferiți pentru un șef de serviciu care va planifica și gestiona activitățile economice ale companiei Cet-Nord SA din municipiul Bălți.

12-15 mii lei pot fi salariu lunar pentru 1 lăcătuș auto și 3 conducători auto din municipiul Chișinău și alți 2 conducători auto din raionul Ceadîr-Lunga.

10-15 mii lei sunt oferiți drept remunerare lunară pentru manageri, ingineri, diriginte de șantier, sudori și conducători auto.

Pentru informații suplimentare despre locurile de muncă vacante înregistrate în baza de date a ANOFM și condițiile de ocupare a acestora:

  • vizitați subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (adresele și datele de contact: https://anofm.md/index.php/ro/subdiviziuni  
  • contactați Centrul de Apel al ANOFM la nr. 080001000 (apel gratuit din R. Moldova) sau (+37322) 838414 (apel cu tarif normal din străinătate) de luni până vineri, în intervalul orelor 8.00-16.00.