Principală  —  Ştiri   —   Andrei Spînu: „Încurajez toți primarii…

Andrei Spînu: „Încurajez toți primarii localităților care nu au sisteme cu apă, să aplice la Satul European 2”

Conferință de presă susținută de ministrul IDR Andrei Spînu. Captură foto: privesc.eu

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) Andrei Spînu a susținut o conferință de presă în care a prezentat programul „Satul European 2”. Oficialul a notat că, începând de astăzi, 20 decembrie, autoritățile publice locale din mediul rural vor putea depune dosarele de participare. „Prioritate absolută”, a zis ministrului, vor avea proiectele de reabilitare a sistemelor de apă.

„(…) Prioritate absolută vor avea proiectele de reabilitate a sistemelor de apă. Toate primăriile, mai mici sau mai mari, vor putea aplica la această măsură”, a declarat ministrul, precizând că proiecte de până la 10 milioane de lei vor fi finanțate fără contribuția localităților: „Încurajez toți primarii localităților care nu au sisteme cu apă, să aplice”. 

Primăriile vor putea aplica pentru proiecte de reabilitare și instalare a iluminatului public, construcția sau reabilitarea clădirilor publice, prin măsuri de eficientizare energetică, instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei regenerabile, construcția/ reconstrucția edificiilor sportive, celor destinate prestării serviciilor sociale, inclusiv a infrastructurii medicale, restaurarea/ reabilitarea/ conservarea monumentelor istorice. Pentru aceste măsuri, primăriile de până la 1 500 de locuitori vor putea beneficia de până la un milion de lei fără contribuție. Iar primăriile mai mari de 1 500 de locuitori, vor putea beneficia de resurse de până la 3 milioane de lei fără contribuție sau până la 10 milioane de lei cu contribuția minimă de 15%. 

Vom continua să susținem elaborarea planurilor urbanistice ale localităților. Pentru aceasta, primăriile vor primi finanțare 100% din costuri, fără contribuție. De asemenea, vom continua să susținem proiectele care atrag finanțare din surse externe. În acest sens, vom acoperi 100% contribuția primăriilor în aceste proiecte”, a specificat Andrei Spînu. 

Potrivit autorităților, la doi ani de la lansarea programului „Satul European”, „se implementează aproximativ 900 de proiecte în toată țara. În cadrul Satul European și satul European Express, peste 520 de proiecte deja au fost realizate. În 61 de localități există deja sistem de apă sau canalizare. Alte 37 de localități au reabilitat sistemul de iluminat stradal, s-au realibilat case de cultură, grădinițe, școli, parcuri, terenuri sportive sau de joacă pentru copii”.