750 de părinți și îngrijitori din 33 de instituții de învățământ vor participa la programe de educație parentală organizate de MEC
În perioada octombrie-decembrie 2026, vor fi organizate programe de dezvoltare a competențelor parentale pentru 750 de părinți și îngrijitori din 33 de instituții de învățământ din 11 raioane și municipii ale țării, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Inițiativa are scopul să consolideze relațiile dintre părinți și copii, să contribuie la prevenirea violenței și dezvoltarea colaborării dintre familie, grădiniță și școală, pentru a asigura un mediu favorabil dezvoltării și bunăstării copilului.
În cadrul aceleiași campanii, MEC va elabora peste 20 de tutoriale video despre educație parentală, incluziune și prevenirea violenței, bullyingului și cyberbullyingului. Materialele vor fi publicate pe pagina oficială a instituției, astfel încât recomandările practice să poată fi consultate și de familiile care nu participă direct la sesiuni.
„Părinții au nevoie de sprijin și de instrumente practice pentru a înțelege nevoile copiilor și a gestiona provocările de zi cu zi. Prin aceste programe, ne propunem să îi ajutăm să comunice mai bine cu copiii, să stabilească limite fără violență și să recunoască situațiile în care este necesar să solicite ajutor. Ne dorim ca familia și școala să lucreze împreună, astfel încât fiecare copil să se simtă ascultat, protejat și susținut”, a declarat Valentina Olaru, secretară de stat al MEC.
Programele de instruire sunt adaptate nevoilor părinților și îngrijitorilor din trei categorii de vârstă:
- părinții și îngrijitorii copiilor de vârstă preșcolară, de 3-6 (7) ani, inclusiv ai copiilor cu tulburări de dezvoltare;
- ai elevilor din clasele primare, de 7-11 ani;
- ai adolescenților de 12-18 ani.
Potrivit MEC, participanții vor discuta despre comunicarea în familie, înțelegerea nevoilor copilului, gestionarea emoțiilor și a stresului parental, disciplina pozitivă și implicarea ambilor părinți în educația copiilor.
Alte teme vizează sprijinirea copiilor cu cerințe educaționale speciale, prevenirea comportamentelor de risc, siguranța în mediul online și colaborarea cu instituția de învățământ. Exercițiile interactive, studiile de caz și schimbul de experiență îi vor ajuta pe participanți să aplice cunoștințele în relația cu copiii.
Programul va fi desfășurat în instituții de învățământ din municipiile Chișinău și Bălți și din raioanele Anenii Noi, Drochia, Fălești, Glodeni, Hîncești, Rezina, Șoldănești, Ștefan Vodă și Telenești. Instituțiile vor informa părinții despre programul și locul desfășurării instruirilor, iar organizațiile responsabile vor oferi materialele necesare și sprijin între sesiuni.