Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   64 de cetățeni ai R.…

64 de cetățeni ai R. Moldova au fost repatriați din Emiratele Arabe Unite

Foto simbol

Potrivit Ambasadei României la Chișinău, 64 de cetățeni ai R. Moldova au fost repatriați astăzi, 4 aprilie, din Emiratele Arabe Unite. Aceștia au reușit să ajungă acasă prin intermediul unei curse aeriene speciale pe ruta Dubai-Chișinău-București, operată de o companie privată românească și facilitată de Ministerul de Externe al României.

Într-un comunicat de presă al Ambasadei României la Chișinău se arată că acțiunea vine în completarea eforturilor mai ample depuse de România în contextul pandemiei cu noul coronavirus de a permite tranzitul și repatrierea în deplină siguranță a cetățenilorR. Moldova.

Potrivit comunicatului, în ultimele zile, Ministerul Afacerilor Externe al României în cooperare cu Ambasada R. Moldova, a facilitat tranzitul pe teritoriul național a altor 60 de cetățeni ai R. Moldova. Totodată, a fost facilitat tranzitul către R. Moldova și transportul de mărfuri, inclusiv a unor produse medicale.

În plus, România a susținut și a exprimat apreciere pentru pachetele de sprijin adresate statelor din Parteneriatul Estic, la care participă și R. Moldova, vizând gestionarea pandemiei.

„România rămâne consecventă politicii sale, exprimate public de Președintele României, Klaus Iohannis, și de Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, în contextul angajamentului de a acționa în beneficiul direct al cetățenilor R. Moldova”, se mai arată în comunicat.