35 de ani de independență: Parlamentul va organiza o ședință solemnă în sala în care a fost votată Declarația de Independență
Pe 26 august va avea loc ședința solemnă consacrată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței R. Moldova, se arată într-un comunicat de la Parlament. Ședința solemnă va fi o reuniune comună a reprezentanților Parlamentului, Președinției, Guvernului R. Moldova, precum și ai Asociației Obștești „Parlamentul Independenței”. Evenimentul se va desfășura în sala istorică din clădirea Președinției în care, în urmă cu 35 de ani, a fost votată Declarația de Independență.
Astfel, la ședință vor participa președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu, deputați ai Parlamentului actual și ai Parlamentului Independenței, precum și membri ai Guvernului.
De asemenea, printre invitați se vor număra membri ai Curții Constituționale, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai corpului diplomatic, ai mediului academic și ai societății civile, ai cultelor religioase și ai veteranilor, foști demnitari, precum și reprezentanți ai tinerei generații.
Ședința solemnă va fi moderată de Ioana Vatamanu-Mărgineanu, nepoata scriitorului Ion Vatamanu și a profesorului Ion Mărgineanu, ambii semnatari ai Declarației de Independență. Evenimentul va începe la ora 11:00.
„În cadrul ședinței va fi deschisă o Carte de onoare, în care participanții vor putea consemna mesaje și reflecții despre afirmarea și consolidarea independenței Republicii Moldova în cei 35 de ani. Ulterior, Cartea de onoare va fi expusă la Parlament, pentru ca și publicul larg să poată lăsa mesaje. În mod special, sunt invitați să contribuie cei care păstrează amintiri despre acel moment istoric – copiii și nepoții semnatarilor Declarației de Independență, precum și participanții la Marea Adunare Națională”, a scris Legislativul.
Totodată, va fi deschisă o expoziție dedicată momentului fondator al statului independent R. Moldova.
Expoziția „Memoria Independenței” va reuni exponate din colecțiile Muzeului, Arhivei și Bibliotecii Parlamentului R. Moldova, precum și din fondurile Agenției Naționale a Arhivelor. Vizitatorii vor putea vedea fotografii de arhivă și documente de epocă, cărți și lucrări semnate de deputații primului Parlament, dar și obiecte și echipamente utilizate în activitatea parlamentară.