28 iunie 1940. „Eliberarea” din amintiri
În 1940, părinții mei erau singurii din sat care aveau aparat de radio, fiind la curent cu evenimentele din țară și din lume. Aveam abia 9 ani și multe nu le înțelegeam. Îmi amintesc ca de un cutremur ziua în care la noi venise fratele mamei, ca să asculte știrile de la „Ora satului” și „Europa liberă”. Mai târziu, mama mea, Maria Șoimu, povestea: „Cum ședeam și ascultam radiojurnalul, am auzit glasul trist și grav al crainicului: „Astăzi, 27 iunie 1940, URSS a declarat României ultimatum ca, în 24 de ore, să cedeze Basarabia, altfel îi va declara război și o va lua cu forța”. Mama și unchiul Anatolie au rămas înmărmuriți de cele auzite. După ce crainicul a terminat comunicatul, a urmat cântecul: „S-a dus cucul de pe-aici / Și și-a lăsat puii mici, / I-a lăsat lâng-o fântână / Să-i crească mamă străină”…
„Peste 30 de mii de români au fost folosiți ca animale de tracțiune”
A doua zi, la 28 iunie 1940, Basarabia a fost ocupată de armata sovietică. RSSM a fost croită de Stalin și Hitler în urma agresiunii Rusiei țariste din 1812 și a lui Stalin din 1940 și 1944. Stalin nu a avut niciun drept internațional să atace România în 1940, ca să ocupe Basarabia. El s-a ghidat de cuceririle Rusiei țariste din 1812. Apropo, părintele comunismului, Karl Marx, în cartea sa „Însemnări despre români”, care cuprinde 4 manuscrise descoperite în Arhiva Institutului Internațional de Istorie Socială din Amsterdam, condamnă aspru politica rusească și în special „răpirea și ocuparea Basarabiei”. În aceeași carte, Marx mai scria despre adevărata față a „eliberării” celor două principate române de către armata rusă (1828-1829): „Au avut loc excese îngrozitoare, furturi și crime. Bărbați și femei au fost puși la jug… Peste 30 de mii de români au fost folosiți ca animale de tracțiune… Haosul și prădăciunile rușilor au adus foamete și ciumă în țară”, redă Sava Bogasiu, scriitor, misionar din Buzău.
Atât Rusia țaristă, cât și cea sovietică au organizat și au desfășurat împotriva Țării Românești, cum dovedesc documentele istorice, 12 războaie de cotropire, despre care comuniștii, socialiștii și adepții lor nu pomenesc deloc, iar ziua de 28 iunie o consideră ziua eliberării poporului moldovenesc de sub jugul românesc. Cum adică, moldovenii de dincoace de Prut, au fost eliberați de sovietici de frații moldoveni de dincolo de Prut? Doar și noi, și dânșii avem aceeași limbă, aceeași istorie, cultură, tradiții, port național, aceiași strămoși, aceiași scriitori, pe care chiar și comuniștii, și socialiștii îi recunosc, dar mereu au trâmbițat despre „eliberarea” moldovenilor de sub jug român, ziua de 28 iunie considerând-o ziua eliberării.
România nu a purtat războaie de cotropire, ci doar de apărare a poporului și a hotarelor sale. Rusia a purtat mereu o propagandă dură antiromânească, ca să-i îndepărteze pe românii de pe ambele maluri ale Prutului și o luptă de rusificare a românilor basarabeni.
Imediat cum au trecut Nistrul, „eliberatorii” sovietici au instaurat legile lor criminale: i-au dat afară pe primarii legitim aleși și, în loc, au numit lichele și trădători de neam, care, mai târziu, au contribuit la arestarea, condamnarea și deportarea miilor de basarabeni nevinovați împreună cu familiile lor, cu bătrâni bolnavi și copii neputincioși, condamnați la suferințe.
Ocupanții sovietici au condamnat fără vină, au deportat, au împușcat, au închis în case de nebuni mii de basarabeni, inclusiv bătrâni care au muncit o viață în sudoarea frunții; adolescenți nevinovați, cărora le-au furat tinerețea!
„Au luat din podurile basarabenilor ultimul porumb, ultima fasole, lăsându-i să moară de foame”
În 1946, au luat din podurile basarabenilor ultimul porumb, ultima fasole, lăsându-i să moară de foame. Bolșevicii comuniști au procedat mai rău, mai inuman, decât barbarii sălbatici. Cerealele confiscate le duceau în Rusia, dar o parte a rămas să putrezească în grămezi, deoarece pe „activiști” nu i-a dus capul să pregătească depozitele. Foametea organizată a omorât mii de oameni, mai ales la sudul Moldovei și în Găgăuzia, unde s-au înregistrat și cazuri de canibalism.
Dacă vom ascunde adevărul, nicicând nu vom scăpa de hoți și de trădători. Oamenii trebuie să știe că regimul totalitar stalinist a distrus, până la destrămarea URSS, mai multe vieți decât cel de-al doilea război mondial.
Vă spun toate astea, oameni buni, nu din auzite, ci din viața trăită timp de 17 ani în Siberia, unde am suportat o foamete nemaipomenită. Ani la rând, am trăit cu 200 gr de pâine pe zi și aceea amestecată cu pleavă, numită de ruși „meakina”. Mamele noastre munceau din greu pentru 400 gr de pâine în colhoz, la ferme, pe deal, la tăiat păduri, la cosit și la adunat fân. Și noi, copiii, munceam alături de mame: săpam, sădeam legume, prășeam, căram lemne din pădure. Munceam chiar dacă eram flămânzi și slabi, că abia ne țineam pe picioare… În primii ani mulți copii și bătrâni au murit.
Pe toți capii de familii și flăcăii apți de muncă, peste 5000 de bărbați, i-au dus în gulagul din Ivdel, de unde după așa zisa reabilitare doar vreo 50 s-au întors să moară acasă.
Tatăl meu, preotul Porfirie Șoimu, la fel ca și alți bărbați, a fost izolat de familie și dus în gulagul din Ivdel, regiunea Sverdlovsk. Când armata sovietică a ocupat Basarabia, zilnic era chemat la Soroca, la NKVD, unde îl îndemnau, îl convingeau, îl amenințau, apoi îi ordonau să se lepede de credință, să închidă biserica, să le spună enoriașilor că religia e opiu pentru popor. Nu s-a supus.
Pentru nesupunere, a fost condamnat la moarte prin împușcare. El n-a trădat nici credința, nici credincioșii, nici biserica, dar a plătit cu viața. Un an și 25 de zile de chin (390 de zile în iad). A fost schingiuit, batjocorit. După toate chinurile, a fost împușcat la 8 august 1942, pe când avea doar 38 de ani. „Eliberatorii” sovietici i-au curmat viața.
„Securistului i-am răspuns că am să mă ocup cu desecarea mlaștinilor”
În 1947, am susținut examenele la Școala Pedagogică din Tomck. Am învățat două luni, până 7 noiembrie, de ziua Revoluției din Octombrie, și am plecat în vacanța de toamnă. Când am revenit, am fost anunțată că sunt exclusă. Am mai aflat că toți „dușmanii poporului” au fost exmatriculați.
În următorul an iarăși am susținut examenele. De astă dată, la Colegiul agricol. Rușii nu se prea avântau încolo și m-au primit. Acolo erau mai mulți deportați: nemți din Povoljie, estoni, letoni, ucraineni, moldoveni.
Trebuia să plec la practica de producere în stepa Barabinsc, regiunea Novosibirsk. Comenduirea îmi pierduse urma, dar înainte de plecare m-au reținut și nu-mi permiteau să plec la practică. Era o catastrofă pentru mine, era ultimul an de studii. Securistul Rahmanov odată mă întrebă: „Ce vei face după absolvire?” I-am răspuns că am să mă ocup cu desecarea mlaștinilor.
„Вот и хорошо, болот у нас много” (Bine, Siberia e plină de mlaștini), s-a bucurat el că m-ar înghiți și pe mine vreo mlaștină. Dar bunul Dumnezeu întotdeauna a fost lângă mine și m-a salvat. Mi-a dat putere să rezist. Și cănd a trebuit să plec la Barabinsk, am reușit să-l conving că e în interesul meu să mă întorc în Tomsk, să termin studiile. Securistul a notat adresa colegiului în care învățam și mi-a permis să plec.
Într-o seară, pe la început de noiembrie, cineva a bătut la ușa camerei-baracă în care se afla căminul studențesc. Am tresărit, presimțind că a venit după mine… O colegă a deschis ușa și acela a întrebat: „Aici locuiește Elena Șoimu?” După ușă stătea un securist în uniformă gri, cum purtau ei atunci. Am ieșit, el mi-a prezentat mandatul și a spus: „Nu te speria, îmbracă-te și urmează-mă”. Cum să nu te sperii, dacă știi că pleci, dar vei mai reveni vreodată… Ieșind din cameră, gândeam că poate ultima dată pășesc peste acest prag. Securistul m-a condus până la Comenduirea regională, trecând prin niște labirinte întunecoase și fioroase, m-a predat unui superior și a plecat. Superiorul a început interogarea. Eu, tremurând de frică, răspundeam, el nota pe o foaie, după care mi-a spus să citesc și să semnez. Am citit fără să semnez, deoarece de frică și din cauza lacrimilor nu vedeam nimic. „De azi înainte, de două ori pe lună, vă prezentați la comenduire”, a zis el. Niciodată n-am să uit acele suferințe.
Pe timpul regimului stalinist, când nu erau războaie, au fost omorâți mai mulți oameni nevinovați, decât în cel de-al doilea război mondial
De la ocupația Basarabiei de către URSS au trecut 82 de ani. Cedarea (de nevoie) a Basarabiei, în 1940, a fost catastrofală pentru acest colțișor de țară. Pe timpul regimului stalinist, când nu erau războaie, au fost omorâți mai mulți oameni nevinovați, decât în cel de-al doilea război mondial. Conform datelor de la Ministerul de Interne al URSS, din 1921 până în prezent, au fost condamnate 777380 de persoane. La pedeapsa capitală – 642.980 de persoane. În lagăre și pușcării au fost întemnițați 2.369.220 de persoane. Deportați și surghiuniți – 765.180 de persoane și aceste date nu sunt definitive.
Vladimir Putin, vrea să readucă sub jurisdicția Rusiei țările ocupate cândva de regimul stalinist. De asta a dezlănțuit războiul din Ucraina. Ocupanții ruși nu sunt demni să lupte cu cinste, onorabil, ei lovesc în civili, ucid femei, bătrâni, copii, bombardează maternități, școli, aziluri de bătrâni… Încurajați de Kremlin, soldații ruși au făcut de toate: au ucis, au violat, au furat tot ce au găsit prin ruine. Ucrainenii luptă pentru fiecare palmă de pământ, pentru eliberarea poporului și a țării sale. Dumnezeu să îi ajute să învingă fascismul putinist, iar cotropitorilor să le dea ceea ce li se cuvine după merit.
Elena Șoimu-Postolachi, deportată la 13 iunie 1941, Florești, iunie 2022
