„Şcoala Mea” – un proiect care te învaţă să faci ca şcoala ta să fie mai bună
Interviu cu Elena CERNEI
— Dna Cernei, de ce aţi decis să aplicaţi la proiectul „Şcoala Mea”?
— În 2012, când am devenit directoare, m-am confruntat cu numeroase probleme, mai ales atunci când am trecut la autonomie financiară. Problemele ţineau de comunicarea între administraţie şi comunitate. Deci, ce face instituţia cu banii. Pentru că unii părinţi erau revoltaţi, neînţelegând ce facem cu banii. Atunci am şi aflat despre proiectul „Şcoala Mea”. Am înţeles că nu există beneficii materiale, dar că proiectul e important pentru mine ca manager şi pentru colegii mei. În calitate de manageră, m-am format prin „Şcoala Mea”. Am studiat totul atent, am organizat audieri şi am văzut că şcoala mea este una cu perspectivă şi că putem face multe lucruri pentru copii şi părinţi.
— Ce anume aţi reuşit să învăţaţi atunci când liceul era parte a proiectului „Şcoala Mea”?
— Gestionarea bugetului! Ca să gestionezi bugetul, trebuie să te implici. Nu poţi aştepta ca altcineva că se implice în locul tău. Trebuie să estimezi bugetul, să ştii a face achiziţii la timp, ca să nu ajungi la sfârşitul anului cu bani cheltuiţi ineficient sau cu lipsă de bani. E o responsabilitate mare. Dar faptul că se îmbunătăţesc condiţiile în instituţiile de învăţământ din resursele bugetului, şi nu din altele, e important. Nimeni nu mai stă să aştepte să vină cineva să rezolve problemele, ci se apucă de muncă. Şi faptul că ne-am implicat în proiectul „Şcoala Mea” a fost pentru că am vrut să fim cât mai transparenţi faţă de beneficiarii noştri. Odată cu includerea liceului în proiect, elevii au devenit cei mai activi actori. În calitate de director, în acel an de studii, mi-am luat un curs opţional la clasele de liceu, care s-a numit „Să gândim şi să acţionăm strategic”. Lucram cu elevii şi chiar discutam strategia instituţiei, bugetul, cum ar trebui cheltuiţi banii.
— Erau interesaţi?
— Foarte interesaţi. Ei au văzut câţi bani se cheltuiesc pentru salariile profesorilor şi câţi rămân. Au văzut care-i salariul unui profesor. Erau nişte discuţii extrem de interesante. În acel an, copiii au aflat totul despre instituţia lor. Nu mai existau întrebări despre cum se cheltuieşte banul. A avut loc şi o audiere publică. Le-am spus că nu trebuie să vină la mine şi să întrebe ce să spună. Să spună ceea ce gândesc ei că trebuie să se schimbe în liceu. Au fost multe propuneri din partea elevilor. Au spus că nu sunt mulţumiţi de starea blocurilor sanitare, nu le prea plac produsele alimentare oferite, au spus ce ar vrea să mănânce.
— Atunci, după acea audiere, aţi decis să deschideţi bufetul suedez. Cum a fost?
— Prima linie de bufet a fost achiziţionată din banii alocaţi de administraţia publică locală. Noi am văzut că o singură linie e insuficientă şi, din resurse proprii, am mai achiziţionat o linie de bufet. Elevii sunt bucuroşi, dar ar vrea să fie diversificat meniul. Noi, totuşi, nu avem posibilitate să le oferim produsele pe care şi le doresc.
— Dar ce ar vrea elevii?
— Ar vrea ceea ce le e interzis să mănânce. De exemplu, liceenii vor cafea şi insistă să instalăm aparat de cafea. Le-am spus că nu se poate.
— Dar cum se formează bugetul fiecărei şcoli?
— Atunci când am trecut la autonomie financiară, am văzut care-i problema şi cum putem avea un buget bun. Am constatat că numărul copiilor din şcoală nu spune nimic. Numărul de clase vorbeşte despre eficienţa bugetului. Pe vremuri, era important să fie cât mai multe clase, dar nu câţi copii sunt în fiecare clasă. Erau importante clasele, deoarece erau locuri de muncă. Acum bugetul se formează în bază de copil, nu mai spune CLASĂ, dar spune ELEV. Deci clasele trebuie să fie completate cu circa 30 de copii. În realitate, uneori acest număr se depăşeşte. În primul an, am început a completa clasele cu elevi. Ne-a reuşit. Faptul că am început să investim în instituţie, să promovăm imaginea liceului a contribuit la creşterea numărului de cereri de înscriere în liceu.
— De ce este important să fie mai puţine clase? De ce e important ca, în fiecare clasă, să fie cel puţin 30 de elevi?
— Pentru salariile profesorilor unei clase se cheltuiesc anual circa 250 de mii de lei. Calculaţi, dacă per elev primim aproximativ 10 mii de lei, atunci doar pentru a asigura salariile profesorilor acelei clase trebuie să avem în ea 25 de copii. Dacă vrei să acoperi şi alte cheltuieli, înseamnă că trebuie să ai cel puţin 30. Acei 5 copii care fac diferenţa vor suplini cheltuielile pentru servicii comunale, mobilier, tablă sau rechizite. De exemplu, în 2015, am reuşit să renovăm patru cabinete de limbi moderne din bugetul nostru. În 2013, media pe clasă a fost de 26,8 de elevi. În 2017 – avem 30,80.
— Numărul cadrelor didactice în Liceul „Onisifor Ghibu” a crescut pe parcursul anilor. În 2013, erau 95 de profesori, iar în 2017 – 112. Cum convingeţi un profesor să se angajeze? Aveţi profesori tineri?
— Angajarea cadrelor didactice e o problemă în toată republica. Avem mulţi profesori de vârstă pensionară, de exemplu, la disciplinele reale, din 15 cadre didactice avem doi profesori de 70 de ani, dar nu ne putem permite să-i pierdem. În fiecare an, acceptăm ca studenţii să facă stagiul de practică. Prima întrebare pentru aceştia este: „Cine vrea să rămână în şcoală?” În acest an, două profesoare de limba română cu experienţă şi-au luat concediu din cont propriu pentru un an de zile. Au plecat la muncă peste hotare. A venit un tânăr specialist care nu s-a adaptat şi a depus cerere de demisie. Dar avem alţi şapte tineri specialişti angajaţi în 2016 şi 2017 care se descurcă bine.
— Veţi continua să folosiţi instrumentele propuse de proiectul „Şcoala Mea” în activitatea liceului?
— Proiectul acesta are continuitate. Ceea ce am însuşit atunci se aplică în fiecare zi. Am vrut transparenţă, am vrut ca această comunicare cu părinţii şi elevii să fie cât mai deschisă. Am vrut să înţeleagă că ceea ce se poate face în şcoală, se poate face din bani, publici alocaţi, bani care nu sunt puţini. Pur şi simplu, ei sunt prost gestionaţi. Să nu se teamă administraţia publică locală să închidă şcolile nerentabile, ineficiente, care doar cheltuiesc şi nu dau nimic copilului. Copiii sunt antrenaţi în foarte multe activităţi dacă sunt mulţi. Există şi concurenţă între elevi, dar şi profesorii sunt mai motivaţi să organizeze activităţi interesante. Astăzi am ajuns să văd bugetul şi în vis. Din an în an, în instituţia noastră rămân bani pentru alte necesităţi. Anul acesta, am alocat bani pentru cursuri de perfecţionare a profesorilor. Clar că le vine mult mai greu să lucreze cu 30 de elevi, dar ei ştiu că toţi avem de câştigat.
— Se anunţă o nouă rundă de selectare a 20 de şcoli participante în proiectul „Şcoala Mea” pentru anul viitor. De ce o şcoală ar trebui să vrea să participe la acest proiect?
— Am participat cu plăcere la evenimentul de încheiere a proiectului „Şcoala Mea” (2015-2016). Am văzut bucurie în ochii participanţilor. Toată lumea ştie că acest proiect nu îţi oferă bani suplimentari. Este un proiect care te învaţă cum să faci ca şcoala ta să fie mai bună.
