Jumătate dintre funcţionarii testaţi de CNA sunt corupţi, iar majoritatea sunt indulgenţi faţă de mită

Jumătate dintre funcţionarii testaţi de CNA sunt corupţi, iar majoritatea sunt indulgenţi faţă de mită

de
vizualizări
22 noiembrie 2014 | 10:23

496-cristina-tarnaTestarea integrităţii funcţionarilor publici, demarată în luna august de către Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), aduce rezultate ce confirmă gravitatea problemei corupţiei în R. Moldova. Dacă statistica oferită de CNA se va menţine pe parcursul întregii perioade de verificare, atunci jumătate din toţi funcţionarii publici vor risca să fie disponibilizaţi, iar aproape toţi vor risca pedepse administrative. De la sfârşitul verii, au fost verificate cinci domenii, iar rezultatele lor nu sunt deloc optimiste. „Sunt domenii unde 100% din cei verificaţi au picat testul, sunt domenii unde testul negativ este de 75%, 50% şi 23%. Sunt domenii în care riscul de coruptibilitate este foarte mare şi altele, în care riscul este mai redus. Rata generală pe toate domeniile este de 50% la 50%, acestea sunt cotele de coruptibilitate. Totodată, la compartimentul denunţării actului de corupţie, toate persoanele au căzut testul”, spune Cristina Ţărnă, directoare adjunctă a CNA.

Ţărnă comentează rezultatul atât de slab la autodenunţare prin faptul că funcţionarii nu conştientizează că omul care dă mită comite infracţiuni. „Înainte de a începe testele, am instruit peste 20 de mii de agenţi publici cum să evite situaţiile de coruptibilitate. Mie mi se pare că ei nu înţeleg că cel care dă mită comite o infracţiune. Ei spun că persoana care le oferă mită este om bun, de ce să-l toarne, „că asta-i problema mea, dacă eu sunt prost şi nu iau mită, de ce să-i fac probleme”. Lanţul corupţiei trebuie rupt, fie din partea care oferă mită, fie din partea care ia. Testarea integrităţii determină partea care ia să rupă lanţul. Aceasta este o practică nouă pentru R. Moldova, or, la noi, chiar dacă se refuză mita, lipseşte tradiţia de a denunţa. Agenţii publici nu înţeleg gravitatea acestui fenomen”.

Cristina Ţărnă mai spune că, în acest sens, activitatea CNA e una complicată, deoarece, deseori, pornind de la un singur funcţionar, apare oportunitatea verificării unui lanţ întreg de persoane bănuite că sunt implicate în acte de corupţie. „Dacă cel verificat ne redirecţionează la alte persoane, atunci trebuie să-i verificăm pe toţi. Ne confruntăm cu lanţuri mari, unele de peste zece persoane, altele de peste douăzeci, care sunt verificate”.

În cadrul testării se creează o legendă şi, sub acoperirea ei, un ofiţer CNA se apropie de un agent public şi interacţionează cu el în calitate de cetăţean de rând. În cazul unui rezultat negativ al testului de integritate profesională, angajatul care se face vinovat nu riscă puşcărie, deoarece aceste testări sunt făcute fără mandat judiciar, iar controlul judecătoresc este garanţia că drepturile celui testat nu vor fi încălcate. Astfel, rapoartele negative ale celor care au căzut testul sunt oferite spre analiză conducerii instituţiei, iar aceasta este obligată de lege să-i concedieze. În cazul în care funcţionarul nu se lasă corupt, dar nu denunţă tentativa de corupere, acesta riscă doar o sancţionare disciplinară.

Mai mult, începând cu 1 ianuarie 2015, CNA va lansa cazierul integrităţii personale, astfel încât persoana concediată pentru probleme de integritate să nu se poată angaja uşor în serviciul public.

Se pare că procesul de verificare se va întinde pe ani buni, deoarece sub incidenţa Legii privind testarea integrităţii profesionale cad 50 de mii de funcţionari, iar verificarea ia mult timp, deoarece angajaţii CNA sunt nevoiţi să respecte toate cerinţele, unele fiind prea birocratice, ca apoi cei demişi să nu poată contesta rezultatele în judecată. Reprezentanţii CNA au refuzat să ne ofere date despre numărul total de persoane verificate şi despre domeniile în care activează acestea, pe motiv că astfel de informaţii ar putea constitui un motiv de relaxare pentru alţi funcţionari. Totodată, cei de la anticorupţie au recunoscut că numărul celor verificaţi este mic, deocamdată. Rezultatele verificărilor vor fi transmise spre analiză Parlamentului, nefiind făcute publice. Totuşi, administraţiile instituţiilor verificate vor fi informate despre aceste date în termen de zece zile de la finalizarea testărilor, în cazul celor care s-au lăsat momiţi de mită, şi pe parcursul a şase luni, în cazul celor care au rezistat tentaţiei.

Legea cu privire la testarea integrităţii profesionale a fost adoptată din luna decembrie 2013, iar verificarea a început pe 14 august 2014.

Alexandru Bolfa

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

Andrei Năstase îi cere, oficial, Maiei Sandu să se retragă din cursa prezidențială. Îi promite o funcție înaltă în stat, dacă ajunge președinte

Candidatul Platformei DA la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, Andrei Năstase, i-a cerut, oficial, candidatei PAS, Maia Sandu, să se retragă din cursa pentru fotoliul de președinte în favoarea lui. Mai mu…
Andrei Năstase îi cere, oficial, Maiei Sandu să se retragă din cursa prezidențială. Îi promite o funcție înaltă în stat, dacă ajunge președinte

Primarul a demisionat. În primăvara anului 2021, într-o comună din raionul Cimișlia vor fi organizate alegeri locale noi

Comisia Electorală Centrală a stabilit pentru 16 mai 2021, desfășurarea alegerilor locale noi pentru funcția de primar al comunei Hârtop, raionul Cimișlia. Încetarea înainte de termen a mandatului de primar a s…
Primarul a demisionat. În primăvara anului 2021, într-o comună din raionul Cimișlia vor fi organizate alegeri locale noi

LIVE/ „Cât ne costă justiția întârziată?”. Centrul de Resurse Juridice prezintă un raport în acest sens

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) prezintă raportul „Eficiența mecanismului de reparare de către stat a prejudiciului cauzat prin examinarea prea lungă a cauzelor sau neexecutarea hotărârilor judec…
LIVE/ „Cât ne costă justiția întârziată?”. Centrul de Resurse Juridice prezintă un raport în acest sens

DOC/ Decizia CSJ privind recursul lui Năstase în cazul celor 42 de secții de votare pentru alegătorii din regiunea transnistreană

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins recursul depus de către Andrei Năstase, candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, prin care cerea anularea hotărârii din 8 octombrie 2020 a Curţii de Ap…
DOC/ Decizia CSJ privind recursul lui Năstase în cazul celor 42 de secții de votare pentru alegătorii din regiunea transnistreană

Vladimir Voronin îi răspunde Violetei Ivanov, care a cerut PCRM să o susțină la alegerile prezidențiale

Fostul președinte de țară, liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, spune că nu o va susține pe candidata Partidului Șor, Violeta Ivanov, la alegerile prezidențiale din 1 noiembr…
Vladimir Voronin îi răspunde Violetei Ivanov, care a cerut PCRM să o susțină la alegerile prezidențiale

R. Moldova rămâne zonă de risc pentru România. Lista țărilor din zona galbenă, pentru care se impune carantina

Republica Moldova rămâne pe lista cu ţările din zona galbenă, pentru care se impune carantina la domiciliu timp de 14 zile în cazul persoanelor care merg în România din acestea. Lista a fost actualizată miercur…
R. Moldova rămâne zonă de risc pentru România. Lista țărilor din zona galbenă, pentru care se impune carantina