Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   În linii mari, despre CtEDO

În linii mari, despre CtEDO

Aţi fost nedreptăţit de sistemul judecătoresc din R. Moldova? Consideraţi că vi s-a încălcat un drept esenţial? Nu sunt toate speranţele pierdute. Astăzi vom vorbi despre Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) şi modalitatea de a vă apara drepturile la această instanţă internaţională. Deseori, probabil, aţi auzit vorbindu-se despre CtEDO şi despre banii pe care R. Moldova trebuie să îi plătească celor lezaţi în drepturi.

Ce este CtEDO şi cine are drept de sesizare?

CtEDO este un organ de jurisdicţie internaţională creat în cadrul Consiliului Europei. Ea poate fi sesizată de orice persoană fizică sau juridică care pretinde că un stat membru la Convenţie i-a încălcat un drept prevăzut de Convenţia Europeană şi Protocoalele sale adiţionale. Cererile depuse la CtEDO pot fi îndreptate doar împotriva unui stat membru, şi nu împotriva unor persoane fizice sau juridice.

Examinând cererile depuse, CtEDO:

  • Nu reexaminează în fond situaţiile juridice puse în discuţie la nivel naţional.
  • Nu stabileşte nici dacă reclamantul trebuia să câştige un dosar la nivel naţional sau dacă învinuirile aduse împotriva reclamantului au fost întemeiate.

Curtea doar statuează în ce măsură autorităţile naţionale ale statelor membre au respectat drepturile garantate de Convenţie şi Protocoalele sale adiţionale.

Probabil vă întrebaţi care sunt drepturile prevăzute de Convenţie şi de Protocoalele acesteia. Nu le vom enumera pe toate, dar în linii mari este vorba de :

  • dreptul la viaţă;
  • dreptul la un proces echitabil în materie civilă şi penală;
  • dreptul la respectarea vieţii private şi de familie;
  • libertatea de exprimare;
  • libertatea de gândire, conştiinţă şi religie;
  • dreptul la un recurs efectiv;
  • dreptul la respectarea bunurilor proprii;
  • dreptul la vot şi dreptul de a se prezenta la alegeri.

Totodată, Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului stabileşte anumite interdicţii:

  • tortură şi pedepse sau tratamente inumane sau degradante;
  • detenţia arbitrară şi ilegală;
  • discriminarea în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de Convenţie;
  • expulzarea sau neprimirea de către un stat a propriilor cetăţeni;
  • pedeapsa cu moartea;
  • expulzarea colectivă a străinilor.

Condiţiile necesare pentru a depune o sesizare la CtEDO:

  • Prima şi cea mai importantă condiţie este să vă fi fost încălcat unul dintre drepturile sus-menţionate (cele prevăzute în Convenţie).
  • Trebuie să fi epuizat în statul în cauză toate căile de recurs la care puteţi face apel pentru a remedia situaţia de care vă plângeţi. În cazul R. Moldova, să aveţi o hotărâre definitivă şi irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie.
  • Să respectaţi termenul de 6 luni din ziua în care vi s-a emis o hotărâre definitivă şi irevocabilă a instanţei superioare de judecată.

E bine să ştim:

  • nu sunteţi obligat să aveţi cetăţenia unuia dintre statele membre. Trebuie, însă, ca încălcarea drepturilor dvs. să fi fost comisă de unul dintre aceste state, în jurisdicţia sa care, în general, corespunde teritoriului său;
  • puteţi fi o persoană fizică sau juridică (societate, asociaţie etc.);
  • trebuie să fiţi direct şi personal victima încălcării pe care o denunţaţi. Nu puteţi să vă plângeţi într-o manieră generală de o lege sau un act pentru că, de exemplu, acestea vi se par injuste;
  • nu puteţi, de asemenea, să vă plângeţi în numele altor persoane (cu excepţia cazului în care aceste persoane sunt clar identificate şi sunteţi reprezentantul lor oficial).

Ce trebuie să facem în continuare?

Pentru început, trebuie să scrieţi o cerere în care să expuneţi pe scurt şi fără multe detalii situaţia de fapt şi de drept, în ordinea cronologică în care au avut loc evenimentele.

Cererea este una tip pentru toată lumea. Aceasta poate fi descărcată de pe site-ul oficial al CEDO (http://www.echr.coe.int/). Important este să fiţi concis. Rezumatul de 5 pagini ( pe paginile 4-8 ale formularului) care să cuprindă:

  1. Expunerea faptelor
  2. Expunerea pretinselor violări
  3. Indicaţii referitoare la căile de recurs intern epuizate şi la respectarea termenului de 6 luni.

Puteţi completa formularul individual sau puteţi apela la un avocat care să vă asiste pe parcursul procesului. La cererea completată anexaţi toate probele care vor confirma cele expuse de către dvs. şi expediaţi-le prin poştă la următoarea adresă:

Monsieur le Greffier
Cour europeenne des droits de l homme
Conseil de l Europe
F-67075 Strasbourg Cedex

NB: Actele nu se capsează, nu se dau la cusut şi nici nu trebuie autentificate notarial.

Procedura propriu-zisă

Procedura se derulează în scris. În consecinţă, nu au loc audienţe în mod normal şi veţi fi informat în scris asupra oricărei decizii luate de Curte. La adresa pe care aţi indicat-o pe plic veţi primi şi răspunsul Curţii.

Pentru a depune o cerere/plângere la CEDO, nu trebuie să achitaţi nimic. Procedura este gratuită (doar dacă nu recurgeţi la serviciile unui avocat pentru a-i achita serviciile). Deşi nu trebuie să fiţi reprezentat de către un avocat la începutul procedurii, o asemenea reprezentare devine obligatorie după comunicarea cererii dvs. Guvernului. Totuşi, în marea majoritate a cazurilor, cererile sunt declarate inadmisibile înainte de a fi comunicate Guvernului.

Aşadar, în primul rând, Curtea va analiza admisibilitatea cererii, ceea ce înseamnă că plângerea dumneavoastră trebuie să satisfacă anumite condiţii prevăzute de Convenţie. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, cererea dumneavoastră va fi respinsă. Dacă cererea sau una din plângeri este declarată admisibilă, Curtea va încuraja părţile (dumneavoastră şi statul interesat) să ajungă la o înţelegere amiabilă. Ambelor parţi li se va recomanda să convină asupra unei soluţii. Dacă o astfel de înţelegere nu se poate încheia, Curtea va proceda la examinarea fondului cererii şi va judeca dacă a avut loc sau nu o încălcare a Convenţiei.

Procedura la CEDO este una destul de complexă şi având în vedere că este supraîncărcată cu dosare, de regulă, durează de la 2 la 7 ani să primiţi o decizie din partea Curţii (dacă cererea dvs. a fost declarată admisibilă).

Din cele 7,406 cereri din R. Moldova înregistrate între 1998 şi 2011, până la 31 decembrie 2011 CEDO a finalizat examinarea a doar 42%. La 1 ianuarie 2012, R. Moldova se afla printre primele opt ţări cu cel mai mare număr de cereri pendinte la CtEDO, în baza cărora Guvernul R. Moldova a achitat peste 12.8 mil de euro.

La început de 2014, R. Moldova a fost exclusă din top zece al ţărilor cu cele mai multe cereri la Curtea de la Strasbourg. Acesta fiind ocupat de Ucraina, Turcia, Rusia, Italia etc.

Corina OPREA, juristă