Familii gemene în casa-fantomă

Prima casă pentru aceşti doi fraţi gemeni a fost orfelinatul, a două – o familie de necunoscuţi. Acum – trăiesc la casa lor, împreună cu iubitele lor ieşite din acelaşi orfelinat şi copiii nou-născuţi. Construcţia care îi adăposteşte e într-o stare deplorabilă, dar şi-au dorit atât de mult un acoperiş deasupra capului, încât se bucură de viaţă chiar şi sub un acoperiş ciuruit.

Este povestea fraţilor Mihai şi Andrei Ivanov şi a prietenelor lor Iuliana şi Tatiana. Cu toţii şi-au petrecut copilăria în acelaşi orfelinat, fiind abandonaţi de către părinţi. Peste ani s-au întâlnit şi s-au căsătorit. Acum locuiesc într-o casă-fantomă (în acte e trecută ca demolată şi inexistentă), cu acoperişul ciuruit, cu pereţii plini de mucegai, fără condiţii minime de igienă. Dar sunt fericiţi şi mulţumiţi că au casa lor. „Nu contează ce condiţii sunt sau ce condiţii nu-s, cel mai important e că avem o casă şi suntem fericiţi că totuşi… e casa noastră”, spun fraţii Ivanov.
Stradela îngustă Sf. Vineri din Chişinău pare să se strâmteze şi mai mult de la umbra lăsată de castelele somptuoase şi gardurile înalte situate de o parte şi de alta. O casă mică, veche, dosită după un gard şubred, iese la iveală ori de câte ori se deschide portiţa cu un scârţâit strident. Casa este ca un monument al degradării: cu acoperişul deteriorat şi pereţii atacaţi de mucegai. Înăuntru e mare aglomeraţie: trei fraţi, soţiile lor Iuliana, Tatiana şi Uliana şi cinci copilaşi ai lor.

Acasă, în orfelinat

Mihai şi Andrei Ivanov au petrecut în orfelinatul din Făleşti câte 15 ani de zile. Când „au absolvit” internatul, au pornit în căutarea unei familii. În 2005, au descoperit ceea ce ar fi fost casa lor părintească. „Mama le-a decedat în 1998. Tatăl – abuza de alcool. Casa era într-o stare deplorabilă, podul cădea şi curgea, pereţii la fel”, povesteşte Tatiana, soţia lui Mihai. Au muncit din greu, mâncau pâine şi sare, iar toţi banii îi investeau în casă. Deoarece vroiau să-şi facă familii. Fraţii Ivanov au restaurat ce s-a putut, au bătut nişte bârne de lemn în pod, au reparat podelele, dar casa e într-o stare periculoasă şi nu suportă prea multe intervenţii.

Până în vara anului curent, casa cu trei odăi mici era gazda celor două familii. Într-o odaie era bucătăria, în a doua trăia Mihai cu soţia sa Tatiana şi cu cei doi copii – Mirela de 4 ani şi Gloria de 5 luni. În cealaltă odaie trăia Andrei cu Iuliana şi cu cele două fiice ale lor, în vârstă de 4 şi, respectiv, 1 an. Din iulie, bucătăria casei s-a transformat în cea de-a treia odaie de locuit, căci lor li s-a alăturat fratele mai mic al lui Mihai şi Andrei – Vitalie. Acesta şi-a încheiat de asemenea termenul de aflare la orfelinat, şi acum locuieşte în bucătăria căsuţei de pe stradela Sf. Vineri cu soţia sa şi un copil de o lună.

Familiştii din această casă strâmtă cred că mai rău decât un acoperiş care se prăbuşeşte este lipsa părinţilor. Ţinându-şi în braţe puiul de doar 5 luni, alături de fiica de 4 anişori, Tatiana povesteşte cu tristeţe că ar fi dat orice să simtă căldura şi dragostea maternă. „Ştiu că am fost dusă la orfelinat la 2 ani. Mama s-a despărţit de tata şi apoi a fost decăzută din drepturi.”

Tatiana are 2 fraţi şi 4 surori, şi toţi 7 au stat la orfelinatul din Făleşti. Acolo şi-a petrecut 14 ani din viaţă, tot de ce avea parte erau facilităţi materiale: acoperiş deasupra capului, pat, mâncare şi şcoală. Dar le lipsea atât de mult căldura unei familii, a unei case în comun. Acolo s-a împrietenit cu Iuliana, fără să ştie că soarta li se va intersecta odată, devenind cumnate.

Iuliana s-a aflat trei ani la orfelinat şi, fiind mai mare decât Tatiana, îngrijea de ea. „Am 5 surori, tata ne-a părăsit când eram mică, iar mama a decedat când aveam 10 ani şi am fost dusă la orfelinatul din Făleşti”, îşi aminteşte ea. Aşa au devenit „surori”, fiind temporar adoptate de o familie. În fiecare duminică mergeau la biserică, acolo s-au cunoscut cu fraţii Mihai şi Andrei, fără să ştie că au trăit ani de zile în aceeaşi casă pentru orfani. Peste un an s-au căsătorit şi s-au mutat la ei acasă.

În casă e frig şi miros înţepător de mucegai. Podurile se lasă greu peste proptelele din bârne de lemn. În camere practic nu ai pe unde păşi, cele 11 persoane se înghesuie cum pot. Una dintre camere are sobă, în care iarna se face focul; când plouă sau ninge, colţurile casei se înmoaie.

…dar totuşi e casa noastră

„Casa nu are acte, este foarte veche. De la cadastru ne-au spus că are peste 100 de ani şi figurează în arhive ca fiind demolată”, a spus Tatiana. Prin asta îşi explică ea indiferenţa structurilor de asistenţă socială şi a altor instituţii de stat faţă de situaţia lor.

„Din 2005 locuiesc în casa asta. E foarte greu, nu avem baie, nu avem apă caldă, iar gazul îl procurăm, avem WC doar afară. Nici bucătărie normală nu avem, mâncăm în cameră”, ne-a mărturisit Iuliana.

Nu au însă alternative. Mihai şi Andrei lucrează pe la construcţii, iar banii câştigaţi se cheltuiesc imediat pe produse şi cele necesare copiilor. Niciun copil din cei 5 nu merge la grădiniţă, deoarece nu au posibilităţi materiale.

Dar niciunul dintre ei nu se simte nenorocit din cauza acestor condiţii, ba dimpotrivă, sunt bucuroşi că le pot oferi copiilor un acoperiş, fie şi fisurat, dar şi căldură părintească, fără limite. Atât Iuliana, cât şi Tatiana se simt fericite că au unde trăi alături de familiile lor. „În fiecare zi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru grija ce mi-o poartă şi pentru că am unde trăi cu familia mea. Nu contează condiţiile, cel mai important e că avem casă şi suntem fericiţi că totuşi e casa noastră” , ne-a mărturisit Tatiana.

Uliana şi Vitalie Ivanov locuiesc în această casă din vară. De curând şi în familia lor a apărut primul prunc, are abia o lună. Uliana recunoaşte că este complicată viaţa în asemenea condiţii, fac baie în cameră, mănâncă în cameră, iar cea mai mare încercare pentru ea va fi să suporte frigul iernii între aceşti pereţi deja umezi.

Apreciază mult orice ajutor, iar după viaţa pe care au petrecut-o în orfelinat, au învăţat şi răbdarea. „Suntem ajutaţi de organizaţia creştină de caritate „Micul Samaritean”, de un proiect american „Faţa copilului”, de oamenii buni de la biserică. Primim hăinuţe, produse, uneori şi bani”, a spus, recunoscătoare, Tatiana.

Asistenta socială a Fundaţiei Creştine de Caritate „Micul Samaritean”, Ana Vrâncean, ne-a mărturisit că a aflat indirect de situaţia acestor orfani, prin intermediul unei văduve, Eudochia, care îi trata ca pe propriii copii şi îi ajuta cu tot ce putea. „Îi ajutăm de când s-au căsătorit, din 2005, cu alimente, medicamente, haine şi bani. Iar după naşterea copiilor i-am înscris şi în proiectul „Faţa copilului”, destinat ajutorului material şi umanitar pentru copii”, a afirmat Ana Vrâncean.

Speranţe la casă nouă

Cei doi fraţi gemeni au decis să le construiască un viitor mai sigur copiilor lor, adică să înalţe o casă nouă în aceeaşi curte. Construcţia acesteia a început acum 5 ani, cu soluţionarea problemelor privind obţinerea autorizaţiei de construcţie. „Am scris la primărie şi la autorităţi ca să ne permită să facem casă, dar nimeni nu a reacţionat”, povesteşte Iuliana. Doar după implicarea unor organizaţii umanitare s-a obţinut permisiunea de a construi o casă nouă.

În 5 ani au reuşit doar să clădească casa, urmează tencuirea pereţilor şi a podurilor, turnarea podelelor. Cheltuielile sunt enorme, iar veniturile modeste. O parte din banii pentru construcţie le-au fost oferiţi de organizaţiile religioase.

„Trăim cu speranţa că vom trece în casa nouă. Dar nu ştim cât timp o să dureze, cel puţin încă vreo 3 ani”, spune Tatiana, evaluând ritmul în care se acumulează banii pentru finalizarea construcţiei.

Pe lângă noua casă, vor să le dea copiilor studii şi tot ce necesită, să facă o grădină pe terenul de lângă casă şi o seră de legume, care să le asigure un venit.

Alla Ceapai, ŞSAJ