„Viitorul? Eu îl văd tragic, dar pe de altă parte, oleacă și merităm”. De vorbă cu un pensionar de 84 de ani căruia îi pasă de soarta R. Moldova și care le dedică poezii politicienilor pentru a „exprima durerea pe care o au oamenii simpli”
Are 84 de ani. A fost toată viața profesor de limbă și literatură română pentru vorbitorii de limbă rusă. Pentru că are o pensie de 3200 de lei pe lună, muncește în calitate de paznic sau „ministru de noapte”, cum își spune el, la o întreprindere. Scrie și citește fără ochelari și e la curent cu tot ce se întâmplă în țară. Și nu doar că urmărește, dar trăiește fiecare eveniment și suferă pentru fiecare nereușită a acestei țări.
De-a lungul anilor, pentru a-și exprima mai bine emoțiile, a scris poezii critice dedicate celor care au condus R. Moldova. Viitorul țării îl vede sumbru, având și explicații. „Viitorul? Eu îl văd tragic, dar pe de altă parte, oleacă și merităm. Pentru că să te vinzi lui Șor, să te vinzi și să spui că el are mulți bani, dar ne dă și nouă… Să te vinzi lor… Eu nu pot astfel de oameni să-i înțeleg”, spune amărât Serafim Mândru, unul dintre cititorii devotați ai Ziarului de Gardă, care nu doar răsfoiește cu interes fiecare ediție tipărită, dar de fiecare dată când vede sau simte o nedreptate, vine la redacție pentru a-și expune părerea.
De această dată, pentru a-l cunoaște mai bine, am mers noi la Serafim Mândru. Cu o privire senină, dar în același timp obosită, cu pași mici, acesta ne întâlnește la locul său de muncă – o întreprindere unde lucrează în calitate de paznic sau „ministru de noapte”, cum își spune el. E la sfârșit de tură. Lucrează o dată la 4 zile – înregistrează lucrătorii, mașinile care vin și menține ordinea pe teritoriu. Muncește, pentru că nu-i ajunge pensia și pentru că un bărbat, după părerea sa, nu trebuie să aducă în casă bani mai puțini ca soția.
„Mi-e rușine că soția, care m-a primit în apartamentul ei, în casa ei, primește mai mult”
„Primesc o pensie de 3200 de lei. Ei nu-mi ajung pentru serviciile comunale, pentru existență, pentru problemele vieții. Nu-mi ajung nici pe departe și atunci eu sunt nevoit să lucrez, pentru că mi-e rușine că soția, care m-a primit în apartamentul ei, în casa ei, primește mai mult acolo cât de cât și mie mi-e rușine ca eu să mă folosesc de banii dumneaei și eu să n-aduc nimic acasă ori s-aduc foarte puțin. Mă simt incomod”, povestește bărbatul.
A fost profesor de limbă și literatură română timp de circa 10 ani în Chișinău, apoi alții 10 i-a petrecut în Italia, tot muncind. Își amintește și astăzi despre orele petrecute în clasele vorbitorilor de limbă rusă.
„Limbă română am predat în clasele rusești și aveam probleme foarte mari, pentru că ei voiau să aibă note numai de „5” (nota 10 după sistemul de azi, n.r.), numai note bune. Cunoștințe n-aveau și nu voiau să învețe, cum nu vor nici acum. Știți că la noi, de fapt, nu o dată se spunea «говорите на человеческом языке» (vorbiți într-o limbă omenească, n.r.). Chiar atunci când eram o sumedenie de oameni la o petrecere, la o nuntă, la o ședință, dacă era o persoană de naționalitate rusă, vorbea rusește, atunci numaidecât ziceau că «говорите на человеческом языке» și eu îi întrebam: А какой человеческий язык? Я не знаю такого языка” (Dar care e limba omenească? Nu cunosc așa limbă, n.r.), își amintește fostul profesor.
„În sărăcie, în bogăție, cum a fi, dar să trăim frumos! Asta e cel mai important”
Pentru că și-a terminat lucrul, Serafim Mîndru ne invită să-i vedem casa, să ne arate pozele soției, cartea pe care i-a dedicat-o, să ne citească versurile pe care le-a scris. Drumul spre casă e lung, însă bărbatul îl parcurge pe jos ori de câte ori e la muncă. Zice că s-a obișnuit și că îi pare aproape. Pe drum, ne povestește că nu prea merge pe la medici. Încearcă să aibă un mod de viață sănătos, să consume legume și fructe cât mai multe. Adună diferite ierburi, le usucă cu grijă și le folosește la prepararea ceaiului.
Intrând pe poartă, bărbatul ne anunță că soția, Nina, nu este acasă, muncește și ea, având grijă de un copil. În casă, se grăbește să ne arate pozele Ninei, „prietena vieții”, cum îi spune el. Pe un perete stau aranjate portretele lui, ale soției, iar într-o ramă sunt puse și câteva versuri scrise pentru ea. Avea 70 de ani când a invitat-o la prima întâlnire.
„Și i-am propus un singur lucru. Aceasta are mare importanță. Doamnă, cum am trăit eu până acum, cu cine m-am întâlnit, ce viață am avut, se șterge, n-are valoare. Ce ai avut mata, cum și așa mai departe, se uită… Noi, vreau să trăim frumos! În sărăcie, în bogăție, cum a fi, dar să trăim frumos! Asta e cel mai important. Să nu avem niciun fel de probleme serioase cum au acum. Se încep a împărți, vasăzică, cine e mai deștept, cine e mai mare, cine-i mai tare, cine trebuie să fie sub călcâiul altuia și așa mai departe. Lucrurile acestea la noi nu trebuie să fie. Să avem o viață deschisă, frumoasă, plăcută. N-o să avem ce mânca, vom tăia o bucățică de pâine și o vom împărți în două, mata o bucată și eu o bucată, și va fi totul bine”, își amintește bărbatul.
„Ei n-au interes de popor, n-au avut și nu-l au nici astăzi. Scopul principal e să-și umple sacul, să-și umple buzunarele, să-și facă acareturi”
La ai săi 84 de ani, Serafim Mîndru scrie, citește fără ochelari și e la curent cu tot ce se întâmplă în țară. Este abonat al Ziarului de Gardă încă de la primele ediții.
„Ziarul de Gardă oglindește pe paginile sale adevărul, spune adevărul, starea de lucruri care este. Dar aceasta, acum a spune adevărul e cam greu, cam complicat, pentru că acei care spun adevărul – nu-i prea iubește lumea. Am în vedere nu toți, dar cei de sus nu prea iubesc lucrul acesta, pentru că adevărul nu le convine. Nu le convine, deloc nu le convine”, accentuează cititorul.
Urmărind cu interes viața politică a R. Moldova, pensionarul a început a scrie versuri dedicate politicienilor, însă nu de laudă, dar pentru a le transmite durerea oamenilor de rând. A scris poezii dedicate mai multor persoane, printre care Igor Dodon, Vladimir Voronin sau Vladimir Plahotniuc. „Ei n-au interes de popor, n-au avut și nu-l au nici astăzi. Scopul principal e să-și umple sacul, să-și umple buzunarele, să-și facă acareturi. La noi cresc ca ciupercile casele și palatele de miliarde, de milioane, dar oamenii n-au în casă o bucățică de pâine”, spune dezamăgit bărbatul și ne recită una dintre poeziile sale preferate.
Și Ștefan de durere-ar plânge
Să vadă acest pământ distrus,
Și sufletul de Domn s-ar frânge
De starea-n care am ajuns!
Distrugători sunt guvernanții
Ce-au pângărit acest meleag.
Ei sunt mai răi ca ocupanții,
Strivit-au tot ce-a fost mai drag.
„Și eu pot să spun adevărul, și am început să fac poezii. În poezioarele acestea mi-am exprimat durerea pe care o au oamenii simpli”, spune Serafim Mândru și insistă să ne recite un fragment dintr-o poezie dedicată fostului premier Vladimir Filat.
„Tu, ca politician,
Nu faci, Filatule, un ban!
Ai făcut promisiuni,
Dar toate s-au dovedit a fi minciuni!
Lumea care mi te vede,
În tine, Vladule, nu crede.”
A scris și o poezie despre Igor Dodon, fostul președinte al R. Moldova, pe care susține că i-a trimis-o mamei acestuia, și ea fostă profesoară de limbă și literatură română.
„Dodon, doar el a fost nu de mult conducător și eu i-am făcut poezie. Acolo-i spun că «doar tu ești român și mama ta predă limba română». Am făcut această poezie. «Eu sunt sigur că dumneata ești român și nu trebuie să te duci să te închini la moscali. Ești român și trebuie poporul tău să-l servești, poporul tău să-l iubești». Am trimis această poezie mamei lui. Am îndrăznit și am trimis această poezie mamei lui și am rugat-o să i-o dea feciorului. Când a fost întrebat de unde și-a făcut așa palate frumoase, de unde se ducea la plajă, la litoral, unde locul costa câte 10 mii de euro pe zi, de unde a luat el bani, zicea că «mama mi-a dat!» O femeie bătrână, care-a lucrat la plug, i-a dat lui milioane. La tomberon cu dânsul, cu domnul Dodon”, exclamă bărbatul.
„Viitorul? Eu îl văd tragic, dar pe de altă parte, oleacă și merităm”
Cititorul e dezamăgit de ce se întâmplă în prezent în țară și nu crede într-un viitor luminos.
„Viitorul? Eu îl văd tragic, dar pe de altă parte, oleacă și merităm. Pentru că să te vinzi lui Șor, să te vinzi și să spui că el are mulți bani, dar ne dă și nouă… Să te vinzi lor… Eu nu pot astfel de oameni să-i înțeleg. Pentru o sută ori două sute de lei veneau la proteste împotriva guvernului, chiar și împotriva Maiei Sandu. De ce? Cu ce scop? Șor, tot ce a făcut în Orhei, că a făcut tare multe lucruri frumoase… Da, a făcut, dar le-a făcut pe baza miliardului furat. Trebuie lucrul acesta să se știe și lumea știe acest lucru”, menționează fostul profesor.
Octogenarul și-a expus opinia și referitor la relațiile moldo-ruse, despre care unii lideri de partide spun că ar trebui să fie mai apropiate.
„O țară cât un deget (R. Moldova, n.r.) și o țară atât de mare (Federația Rusă, n.r.). Și să vină cu război împotriva Moldovei? Moldova, care-i trimitea fructe și ei le băteau cu tancurile, cu tractoarele. Astea sunt relațiile dintre Moldova și Rusia? Astea sunt relații de lacrimi și durere, sunt relații care te fac să plângi. Vedeți în ce s-au transformat? Oamenii noștri trădează, se duc și se închină, domnul Dodon se duce și se închină și până azi, nu numai el, delegație întreagă se duce acolo ca să-i sărute dosul domnului Putin”, spune dezamăgit Serafim Mândru.
„Acele semințe de cânepă și de înțelepciune să le adune și să le pună aici, la inimă și la cap, să gândească ce fac”
Octogenarul îndeamnă oamenii să-și iubească țara, să fie patrioți cu adevărat, nu doar în cuvinte, dar și în fapte.
„Înțelepciunea trebuie să o aduni, pentru că e ca semința de cânepă, e greu s-o aduni, dar prostia cu carul vine. Ce doresc eu poporului? Doresc ca ei, acele semințe de cânepă și de înțelepciune să le adune și să le pună aici, la inimă și la cap, să gândească ce fac și de ce trebuie să spună cuvintele acestea urâte «el a furat, dar ne-a dat și nouă». Noi singuri ne-am înjosit, de-atâta am ajuns în această stare. Ne ducem și ne vindem, și ne trădăm țara. Trebuie să fim patrioți ai țării noastre, să ne iubim pământul nostru, într-adevăr. A iubi pământul nu înseamnă cum fac hoții când scriu «Eu iubesc Moldova!». Da, o iubești, că mata o poți fura și ai bani, de toate. Dar săracul om, iată acela o iubește, care e lângă lozia de vie, care face pâine pe deal, care e cu sapa în mână. Iată acela, da, într-adevăr, dar nu aceștia”, subliniază bărbatul.
La plecare, ne-a spus că are un crez pe care ar vrea să-l transmită și cititorilor Ziarului de Gardă:
„Sunt istovit și-n tihnă vreau să mor,
Decât să-l văd slăvit pe ticălos,
Pe vrednicul de cinste oropsit
Și pe sărman de râsul tuturor.
Să văd prostia, proștii poruncindu-le la drepți,
Mă uit la tot și… Bun rămas!
Iar dacă mor, iubirea cui o las?”
