30 de minute de aur ale Ambulanţei
Oricine ar suna la acest număr, la orice oră din zi sau noapte, fie că e vorba de stare de şoc, de un accident sau de febră, ne va răspunde o voce de femeie. De această voce se leagă toate speranţele, dorinţele şi deseori furia noastră, deoarece apelăm la 903 doar atunci când noi sau apropiaţii noştri au o problemă severă de sănătate.
Camera dispeceratului 903 reprezintă cinci mese aşezate consecutiv, o mochetă gri şi câteva ghivece de flori, care înviorează atmosfera. Nu există radio sau televizor, fiindcă nu e voie şi nici nevoie de zgomot în plus. În acest birou, patru femei recepţionează apelurile de la oamenii care necesită asistenţă medicală urgentă. Ele petrec 24 de ore aşezate pe scaun, stând cu ochii aţintiţi pe beculeţul roşu al telefonului de pe masă. Capacitatea de concentrare este principala caracteristică a acestor specialişti, zice Eufalia Negreaţă, medic superior şi coordonatoarea Serviciului Asistenţă Medicală Urgentă (AMU).
Se ridică de pe scaun o dată la 4 ore, când vine persoana de schimb. Atunci udă florile sau beau o cafea pentru a se mai dezmorţi un pic. Şefa staţiei municipale declară că ar fi normal ca o dată la 45 de minute să facă o pauză, dar ritmul de lucru este foarte alert şi de multe ori nu pot să întrerupă pur şi simplu linia de telefon. Cea de-a cincea linie este pentru consultaţii medicale la telefon (963).
Ecaterina Pârvu are 48 de ani şi este din Chişinău. Ea lucrează din anul 1986 la dispeceratul Serviciului de Urgenţă. Spune că noaptea este cel mai greu de lucrat. Dacă barurile nu ar fi deschise până târziu, nu ar fi atât de multe cazuri de bătăi şi scandaluri, consideră ea. Cea mai frecventă problemă este faptul că mulţi nu pot numi adresa completă la care cheamă ambulanţa. „Mulţi nu pot numi nici adresa, nici telefonul de la domiciliu, dar se supără că nu vine ambulanţa. Unii îşi permit chiar să vorbească urât”, ne mai zice Ecaterina.
„Le sunt recunoscător şi dispecerului care m-a ascultat, şi medicului care m-a tratat”, spune cu vioiciune Victor Juc, un pacient de 58 de ani internat în acest spital. „Nu puteam înghiţi, aveam faţa umflată, dar amânam să merg la medic. Când am sunat la 903, mi-au trimis ambulanţa imediat. Putea să fie foarte rău dacă nu veneau”.
Logica succesului pentru un medic de la urgenţă constă în cele 30 de minute de aur: 10 minute pentru localizarea şi deplasarea până la pacient, 10 minute pentru stabilirea diagnosticului şi a conduitei de urgenţă şi 10 minute – pentru internarea sau tratamentul adecvat, spune Eufalia Negreaţă. Pentru o clasificare adecvată a cazurilor de urgenţă se efectuează o triere centralizată a tuturor apelurilor, conform codului internaţional. Codul care semnifică accidentul rutier (104) este mai important decât cel care indică o cefalee sau un caz de febră. Se întâmplă ca, în drum spre pacient, unitatea mobilă să fie sunată şi redirecţionată în altă parte, unde urgenţa este mai mare. În decurs de 24 de ore se rezolvă aproximativ 600—700 de solicitări, iar sâmbăta şi duminica – până la 800.
Programul electronic de care dispune dispecerul superior şi şefa AMU permite o vizualizare permanentă a urgenţelor, de către cine a fost preluat cazul sau cine aşteaptă. În dimineaţa zilei de 29 septembrie, pe strada D. Râşcanu nr. 7 au fost făcute două solicitări la familia Askerov. Doamna Negreaţă şi-a amintit că familia aceasta este ameninţată că va fi evacuată şi, având în vedere situaţia tensionată, a hotărât să lase o echipă acolo, pentru orice eventualitate. Peste zi, însă, se acumulează multe cazuri de acest fel, care poartă o încărcătură stresantă.
Am întrebat cum reuşesc să uite de toate cazurile şocante de la Urgenţă atunci când ajung acasă. Medicul Negreaţă spune că este foarte greu să te debarasezi acasă de cele întâmplate peste noapte. Totuşi, ea consideră că e mai important ca la serviciu să uiţi de casă, de probleme, de sărbători şi să te poţi concentra asupra situaţiei.
Stela Nistor a absolvit Colegiul de Medicină din Chişinău şi a lucrat la punctul medical de la fabrica „Ionel”. De două luni este angajată aici şi susţine că s-a obişnuit repede cu regimul. Din scurta sa experienţă, conchide că cel mai dificil este atunci când copiii se joacă la telefon. Stela povesteşte că după angajare a trecut nişte cursuri care te pregătesc şi din punct de vedere psihologic pentru diverse situaţii, cum să acţionezi atunci când toţi cei care apelează sunt practic în situaţii de stres.
Cea mai tânără membră a echipei de la dispecerat este Livia Puiu. Are 21 de ani şi a absolvit anul trecut Colegiul de Medicină. Spune că cel mai dificil este să cooperezi cu persoanele aflate în criză de nervi, când acestea nu pot spune exact adresa unde este solicitată ambulanţa. Atunci când sunt semnalate cazuri grave, stenograma convorbirii înregistrate se ascultă încă o dată şi se încearcă descifrarea exactă a mesajului. Iar dacă stenograma abundă de înjurături sau ameninţări, încearcă să-şi păstreze calmul.
Beculeţul roşu se aprinde din nou şi cineva solicită ajutor. Este un apel de la doamna Claudia, o bătrânică de la Buiucani. Spune că se simte rău şi vrea să meargă la spital. Livia întreabă medicul superior dacă poate să cheme ambulanţa, deoarece în mod normal acest caz intră în competenţa policlinicii de sector. Dar Eufalia Negreaţă decide să trimită ambulanţa după batrâna de la Buiucani. În acelaşi moment Stela primeşte un apel de la un părinte, care anunţă că un copil s-a tăiat la burtă cu o bucată de sticlă. Stela scrie repede în calculator „plagă la abdomen” şi trimite un mesaj cu acest text staţiei de la Ciocana. Beculeţul roşu începe să clipească din nou…
Am ieşit din acest birou uimită de prezenţa exclusivă a femeilor la dispecerat. Mi-am dat seama că, în situaţii de criză, vocea feminină este foarte aproape de pacient. Ultimul bărbat care a lucrat în cadrul acestui dispecerat a plecat cu mulţi ani în urmă.
Natalia Dabija, Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism
