Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   O viaţă trăită sub lupa…

O viaţă trăită sub lupa KGB-ului

Nicolae Cazacu s-a născut în luna mai 1940. Patru ani mai târziu, tatăl său a fost luat pe front, iar peste un an, mama sa a fost arestată şi dusă în Siberia. Familiei i-a fost confiscat totul, iar copilul a rămas pe drumuri, până l-au înfiat nişte oameni din satul vecin. Avea cinci ani. A crescut fără să ştie că are alţi părinţi. Mama i s-a întors după moartea lui Stalin. Tot pe atunci le-a fost restituită o parte din casă. Mai apoi, şi cealaltă. În 1955, a mers să înveţe la Baimaclia. Mai târziu, şi-a făcut studiile la Politehnică. În 1964, a depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, fără să ştie că este filmat şi fotografiat. Acesta a fost un moment crucial din viaţa sa de mai departe.

Nicolae Cazacu abia venise din armată, „în epoleţi şi haine militare”, fiind sergent superior. „M-am dus să-mi fac datoria faţă de domnitorul nostru. Şi, peste vreo două săptămâni, după lecţii, cineva m-a oprit şi mi-a arătat actele – era un maior KGB, cu iniţialele V.T. I-am fixat numele pentru toată viaţa. Era vorba de un grup de studenţi care au protestat împotriva demontării monumentului şi a transferării acestuia în altă parte. Se vede că nu aveau dreptul aşa două personalităţi ca Lenin şi Ştefan cel Mare să se afle în aceeaşi piaţă. I-am răspuns că din datorie patriotică, sufletească faţă de domnitor am mers încolo”, îşi aminteşte Cazacu.

„Mi s-a spus că pentru această infracţiune îmi voi primi pedeapsa”

Maiorul KGB l-a întrebat dacă ştie că există o decizie a Comitetului Central (CC) care trebuie executată. I-a răspuns că nu. „Mi s-a spus că pentru această infracţiune îmi voi primi pedeapsa, ca mulţi alţii. Dar… că aş putea scăpa de pedeapsă dacă colaborez cu ei”, îşi aminteşte Nicolae Cazacu.

I s-a dat o săptămână pentru a se gândi şi a lua o decizie. „Când ne-am întâlnit după acest răstimp, i-am răspuns în felul următor: „Eu n-am fost şi nu pot fi trădător de neam şi de ţară”. Am fost avertizat, spunându-mi-se să pun cruce pe cariera mea pentru toată viaţa. I-am spus că sunt de acord”, ne mai povesteşte Nicolae Cazacu.

După ce şi-a finalizat studiile, pentru succesele sale ca student, fiind şi lider în comitetul sindical al Institutului Politehnic şi organizând numeroase acţiuni în favoarea instituţiei, a fost repartizat la serviciu, împreună cu un coleg, direct la Gosplan-ul Republicii. „Din 180 de lucrători de acolo, doar 20 erau băştinaşi în 1969, iar în 1978, când am fost transferat de la Combinatul nr. 4 în Aparatul Central al Ministerului Transporturilor, am observat că, din 55 de lucrători, doar 6 erau băştinaşi. Cred că aceste cifre sunt destul de grăitoare. Ulterior, oriunde lucram, când era vorba despre avansarea mea în funcţie, şeful mă întreba: ce ai tu în biografie? CC bloca orice propunere de avansare. Dar, asta nu e tot”, spune Nicolae Cazacu.

„Cei care au avut de-a face cu KGB-ul sunt controlaţi toată viaţa”

Nicolae Cazacu consideră că represaliile împotriva sa continuă: „În 2001, pentru activitatea mea în contextul renaşterii naţionale – se vede că a trebuit să plătesc – mi-a fost deschis un dosar penal fals. Pentru că, chipurile, lucrând (douăzeci de ani) ca director de întreprindere la Donduşeni, aş fi luat, timp de doi ani de zile, mită de la doi şoferi. A durat un an şi jumătate acest proces. Am mers în toate instanţele şi, în final, mi-au dat dreptate, pentru că nu exista nicio probă. După asta, am dat în judecată Procuratura Generală pentru dosarul fals. La Curtea Supremă de Justiţie, am câştigat procesul. Astfel, am cerut 200.000 de lei prejudiciu moral şi 4.000 pentru cheltuieli materiale. Mi-au dat numai 10.000 pentru prejudiciul moral şi 4000 pentru cheltuielile materiale, argumentând că statul nu are bani”, povesteşte Nicolae Cazacu.

„Dar, nu consta în bani asta, ci în morală, cinste, demnitate. Eu am fost ponegrit pe nedrept”, spune omul, adăugând că „presiunea KGB-istă care a început în ’69 s-a prelungit până în 2009. Iată ce se întâmplă cu cei care, cândva, au avut de-a face cu KGB-ul, mai ales cei care au fost supuşi represiunilor. Ei sunt controlaţi toată viaţa”.

„Până atunci, vorbeam în şoaptă. Despre orice”

De altfel, Nicolae Cazacu, în anii renaşterii naţionale, îşi aminteşte că mergea cu Ion Druţă prin sate şi le vorbea oamenilor despre libertate. „Până atunci, vorbeam în şoaptă. Despre orice”, adaugă Cazacu.

Mai spune că oriunde ar fi lucrat, s-a străduit să o facă bine şi cu folos. Când a mers la Baza de transport auto nr. 9 din Donduşeni, aceasta era pe penultimul loc în republică la nivelul de dezvoltare. „Mai apoi, a ajuns printre primele locuri, datorită eforturilor noastre”, relevă Nicolae Cazacu. După care ne mai face o destăinuire: „Eu sunt autorul revoluţiei în transportul de pasageri auto, sunt cel care a introdus metoda de arendă a autobuzelor. Pentru aceasta am primit 300 de ruble. În sistemul capitalist, aş fi fost milionar. Această metodă a fost implementată în 1988 în toată republica. Peste douăzeci de delegaţii au venit atunci să vadă cum funcţionează acest mecanism. Şi azi în ţară se lucrează prin această metodă, doar că se face deja în folosul patronilor, nu al statului, cum era preconizat iniţial”.

Ceea ce l-a ajutat pe Nicolae Cazacu, oriunde a activat, să facă lucrurile să meargă strună a fost, după cum mărturiseşte, „disciplina, investiţiile şi organizarea corectă a procesului de muncă. Şi, mai ales, să fii tu însuţi exemplu pentru cei din jur. Asta e adevărata lecţie de viaţă”, conchide Nicolae Cazacu.