De Dragobete: Romane de dragoste și Dragostea din romane

În ajun de Dragobete, sărbătoarea Iubirii la români, zi marcată an de an la 24 februarie, ZdG a decis să tragă o privire peste cele mai citite cărți de dragoste, cărți preferate de oamenii din preajma noastră. Actori, profesori, primari, psihologi sau pictori – toți poartă în suflet și în memorie cel puțin o carte de dragoste din care au învățat iubirea, îngăduința, răbdarea, fidelitatea sau așteptarea. Șapte oameni recomandă șapte romane de dragoste. Lectură plăcută tuturor! 
„Răsărit de apus”, de Emilian Zaporojan

Liuba Jignea-Suveică, directoare adjunctă a Administrației Naționale a Penitenciarelor

Una dintre ultimele cărți pe care am citit-o este „Răsărit de apus”, scrisă de Emilian Zaporojan. E sau nu despre dragoste această carte? Fiecare om, când citește o carte, găsește în ea ceea ce simte el valoros în sufletul său. Personal, din acest roman am luat și port în suflet expresia unuia dintre eroi, este vorba de un preot care îndemna: „Grăbește-te să faci bine.” Dragostea de Patrie, de satul natal, de casa părintească, de oamenii din copilărie, dorul de părinții decedați, grija de cei dragi – l-au vindecat de leucemie pe eroul principal al acestui roman… După lectura acestei cărți, încerc să învăț a mă iubi pe mine, încerc să am grijă mai mare de sufletul meu, de familia mea, de oamenii dragi… Caut să mă implic în mai multe cauze de bunătate pentru a face mai mult bine… Acest roman m-a convins repetat că situația materială este cea mai neînsemnată în căutarea fericirii. Sunt gata să povestesc încontinuu despre acest roman. M-a impresionat și pentru că este o istorie reală din zilele noastre, iar acțiunile au loc într-un sat din nordul Moldovei. Un sat ca și multe altele. Sunt frământări despre cât de mult ne lipsește bunătatea, compasiunea, cumsecădenia, dragostea de aproapele nostru…

„Biblia”, „Familia împlinită” și „Arta de a iubi”

Nicolae Dandiș, primar de Cahul

În primul rând, dacă ne referim la dragoste, nu există carte mai importantă și mai puternică la acest subiect și nu numai decât Cartea Cărților, adică BIBLIA. Pentru lenoși, măcar să citească definiția Dragostei în Noul Testament – 1 Corinteni 13:1-13. 

Pentru manifestarea dragostei în relațiile din familie recomand cartea „FAMILIA ÎMPLINITĂ” de Ellen White, pentru că e un ghid al modului cum să slujești din și prin dragoste, nu doar să beneficiezi de ea. 

Pentru cei mai citiți, care vor să înțeleagă din perspectiva axiologică a iubirii și tipurilor esențiale de manifestare a acestui sentiment, recomand lucrarea lui Erich Fromm  „ARTA DE A IUBI”. Lucrări sunt multe, dar cel mai important este nu doar să le citim, ci să trecem la cea mai grea sarcină, de a le trăi. Fără Dumnezeu nu există dragoste, în alt caz, trebuie numită altfel.

„Maitreyi”, de Mircea Eliade

Aliona Triboi, actriță la Teatrul Național „Mihai Eminescu”

„Maitreyi”, de Mircea Eliade, a stârnit în mine o avalanșă de emoții, mai ales că a fost lecturată când eram tinerică și, probabil, și din acest motiv imaginația m-a ajutat să percep destul de profund acea lectură. Pentru că mi s-a părut o carte pe cât de profundă, pe atât de senzuală, care conturează vizual scenele, personajele fiind descrise în cele mai mici detalii,  iar personajul Allan este capabil să trezească afecțiune în inima unei fete prin profunzimea lui și prin caracterul lui bazat pe sentimente profunde și rezervate, un tip capabil de fidelitate până în pânzele albe, capabil să ducă dragostea la cele mai înalte culmi. E un Om care iubește și după ce viața își află sfârșitul. Prin acest personaj, Mircea Eliade se autodescrie pe el însuși, împrumutându-i multe din calitățile care îl caracterizează pe autor.

„Triunghiul lui Karpman”

Natalia Bzovaia, profesoară la Liceul „Waldorf”, Chișinău

Cu romanele de dragoste nu prietenesc de vreo 15 ani, de când am început să studiez despre relațiile abuzive, toxice și distructive, despre relațiile care se întâlnesc, de exemplu, în triunghiul dramatic al lui Stephen Karpman. Triunghiul lui Karpman modelează legătura dintre responsabilitatea personală și puterea în conflicte, precum și rolurile distructive și schimbătoare pe care le joacă oamenii. El a definit trei roluri în conflict: Persecutor, Salvator (poziția de sus) și Victimă (poziția de jos). Karpman a plasat aceste trei roluri pe un triunghi inversat și s-a referit la ele ca fiind cele trei aspecte sau fețe ale dramei. Nu pot citi romane de dragoste, deoarece imediat văd toate red flagurile și nu pot să compătimesc personajele din acest motiv. Toate romanele sunt bazate pe dramă, iar drama nu e în zona sănătății psihice. 

„La râul Piedra am stat jos și am plâns”, de Paulo Coelho

Andrei Eșanu, psihoterapeut, psihiatru

Poveștile de dragoste conțin multe taine nedescifrate.De obicei, acestea sunt compuse din întâlniri, despărțiri și reîntâlniri. Astfel de crâmpeie se regăsesc și în romanul „La râul Piedra am stat jos și am plâns”, de Paulo Coelho. Este o carte care explorează teme profunde precum iubirea, spiritualitatea și regăsirea de sine. Recomand acest roman celor care caută să înțeleagă mai bine complexitatea sentimentelor umane și să descopere puterea vindecătoare a iubirii și a credinței. Este o lectură profundă și emoționantă, care te invită la reflecție și autodescoperire.

„Un veac de singurătate”, de Gabriel García Márquez

Galina Vieru, artistă plastică

Pe când copiii mei erau mici, prin 2010, nopți la rând, fragmentar, am citit o carte ce m-a marcat. Am simțit-o ca fiind fascinantă. O carte care a conectat toate colțurile imaginației mele cu firul scris, transformând-o în gândurile mele într-un film ce s-a petrecut în copilăria mea, în sat. Toate simțurile posibile le-am purtat ca pe niște costume de teatru pe scena conținutului acestei cărți, iar cel mai pronunțat sentiment a fost acel de dragoste. Cu siguranță, există cărți mai grele, mai însemnate în literatura universală, dar trăirile pe care mi le-a dăruit „Un veac de singurătate” de Gabriel García Márquez în acele nopți în care eram doar eu, tăcerea și povestea, au fost o binecuvântare. O recomand tuturor – pentru un amplu exercițiu de imaginație și pentru un suflet împăcat de o lectură gustoasă!

„Les corps conjuguaux”, de Sophie de Baere

Véronique North-Mincà, fotografă, ex-diplomată la Ambasada Franței în R. Moldova

Roman de dragoste? „Les corps conjuguaux”, de Sophie de Baere. Cartea o are în centrul acțiunii pe Alice, fiica unor imigranți italieni care crește în Normandia, unde își dedică copilăria și adolescența pozând pentru cataloage publicitare și participând la concursuri de frumusețe, împinsă de ambițiile mamei sale. Sătulă să fie doar un corp expus, la vârsta de 18 ani pleacă la Paris în căutarea unei noi vieți, a unei pagini albe pe care să-și scrie viața proprie, departe de exigențele mamei și lăsând în urmă un frate cu nevoi speciale. La Paris  îl întâlnește pe Jean, se îndrăgostesc, se iubesc, nasc o fetiță, Charlotte, se căsătoresc. La doar câteva zile după ceremonie, Alice dispare. Anii trec, dar întrebările rămân. Ce s-a întâmplat cu ea? De ce a renunțat Alice la fericirea ei perfectă, la iubirea ei imensă, la fiica ei de zece ani? Folosind cuvinte alese, de o finețe și de o precizie zguduitoare, autoarea, Sophie de Baere, abordează greutatea secretului, greutatea trecutului… Putem exista, trăi, iubi independent de originile noastre? Mi-a plăcut tare mult acest roman publicat în 2020. Captivant și dureros, pune întrebări esențiale despre iubire și despre limitele ei, care nu te pot lăsa indiferent. Un text puternic și poetic, inspirat de o poveste adevărată, care disecă cu brio sentimentele, dezvăluind marile secrete ale unei familii provinciale. O descoperire!

Pentru conformitate, A.G.