Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   VIDEO/ Cum au „dispărut” 14…

VIDEO Cum au „dispărut” 14 milioane de lei alocați din bugetul de stat pentru o casă de cultură 

14 milioane de lei din bugetul de stat au fost alocate și cheltuite în ultimii doi ani pentru reparația Casei de Cultură din comuna Gotești, raionul Cantemir. Deși banii nu mai sunt, edificiul rămâne într-o stare deplorabilă și lasă în urma sa dosare penale, corupție și interese.  Într-o înregistrare audio consultată de ZdG reprezentanții agentului economic recunosc deschis că au oferit mită fostului primar al satului. Acesta însă se apără și crede că totul s-a făcut pentru a-l denigra. 

Deși în ultimii doi ani din bugetul de stat au fost investite 14 milioane de lei pentru reparația Casei de Cultură din comuna Gotești, raionul Cantemir, localitate în care, potrivit ultimului recensământ, trăiesc circa 4 mii de locuitori, clădirea rămâne într-o stare deplorabilă, iar în jurul edificiului planează dispute și acuzații de corupție. 

Deși este vizibilă schimbarea acoperișului și se atestă modificări la fațada clădirii, în interior, Casa de Cultură este departe de a fi finisată. Localnicii spun că înăuntru lucrările practic nu au demarat, iar ceea ce s-a executat e mai degrabă o „bătaie de joc”.

Casa de cultură din comuna Gotești, raionul Cantemir, care urma a fi dată în exploatare la finele anului 2020 și pentru care, deși au fost investite 14 milioane de lei din bugetul de stat, nu a fost finisată

„După asta el ne șantaja, dați-mi mie atâția bani și gata”

O înregistrare audio consultată de ZdG, care reprezintă o discuție între actualul primar al localității, Romeo Bolocan, directoarea companiei care a executat lucrările de reparație, Anna Gramma, și directorul adjunct al firmei, Ivan Russu, aduce în lumină corupția din jurul edificiului, reprezentanții agentului economic recunoscând direct coruperea fostului primar. 

Russu: Noi foarte mult i-am dat, înțelegi?
Bolocan: Cât i-ați dat?
Russu: Undeva 400 și ceva de mii i-am dat și el mai cere încă 500 de mii. Înțelegi?
Bolocan: Dar când a cerut 500 de mii?
Russu: Când s-au început alegerile. Înaintea alegerilor. A zis că: „Eu vîigrăiesc (câștig, n.r.), eu tot”, încolo încoace. Noi ne-am gândit că el…
Bolocan: Dar pentru ce i-ați dat 400 de mii?
Russu: Mai mult de 400 de mii.
Bolocan: Pentru ce?
Gramma: Haideți, asta nu e discuție… Noi am vrut să semnăm procentajul pentru suma rămasă. Acolo sunt 53 de mii. 
Bolocan: Iată o să veniți, o să semnăm. Dar acum?
Gramma: Noi am luat cu noi.
Bolocan: Șoferul nu este aici. Toate gențile, sacoul e în mașină.
Russu: Drumul, socoate, 500 km, încolo și înapoi. Înțelegi?
Bolocan: Pur și simplu, mie mi-a spus un băiat cu care prietenesc, spune exact cât a cerut Panainte, câți i-ați dat.
Gramma: Pentru ce? Panainte, și fără noi, el va avea probleme. Eu o să vă arăt după proiect ce fel de proiect este acesta. Probabil, trebuia împușcat. Noi am modificat proiectul. Astea nu sunt glume.
Russu: Noi am plătit pentru proiect și el încă ne trădează.
Gramma: Și acum, proiectul este fără canalizare. Eu, pur și simplu, voiam calm să-i explic asta…și să semneze… Atunci, ce? Hai să facem așa, ca nici noi să nu vă reținem, haideți, mâine dimineața, acolo, la d-stră. 
Bolocan: Mâine dimineața avem Consiliu.
(…)
Bolocan: Dar el când vă sună, de ce nu îl înregistrați?
Gramma: Ascultați, d-stră vreți să-l închideți?
Russu: Eu am tot înregistrat. Am tot.
Gramma: Noi avem tot. 
Russu: Avem tot ce trebuie. Dar nu e treaba în acești bani. Pur și simplu, trebuie să fii om, pentru că fiecare trebuie să mănânce. Dar dacă tu iei bani, fă atunci… El nimic, ne-a băgat în niște datorii și gata.
Gramma: După asta el ne șantaja, dați-mi mie atâția bani și gata. Eu vă spun… 
Russu: Dacă noi am fi vrut să-l înlăturăm, demult avea să stea închis. Dar cumva ne e jale.

Acte de efectuare a lucrărilor, care nu corespund realității

Totul a început acum doi ani, când din bugetul de stat urmau a fi alocate, potrivit consilierilor locali, circa 16 milioane de lei pentru reconstrucția Casei de Cultură (Centrul de Tineret) din comuna Gotești, raionul Cantemir. Astfel, la început de noiembrie 2018, primăria comunei, în persoana primarului de atunci, Panainte Chicicov, în urma unei licitații, a semnat un contract în valoare de 15,5 milioane de lei cu „AnaGrama-Grup” SRL, ca aceasta să repare Casa de Cultură din localitate. 

Deși Centrul de Tineret urma a fi dat în exploatare la sfârșit de decembrie 2020, iar până în prezent agentul economic ar fi efectuat lucrări de circa 14 milioane de lei, edificiul este departe de a fi gata, iar firma refuză să termine lucrările.

Vasile Berescu, consilier local în cadrul Primăriei Gotești, relatează că, la scurt timp după semnarea contractului, a fost transferată prima tranșă, de 7 milioane de lei, agentului economic, ulterior, înainte de alegerile locale generale din octombrie 2019, au fost transferate alte 7 milioane de lei, dar lucrările de construcție au fost stopate.

„S-au întocmit niște acte de efectuare a lucrărilor, așa e după lege, care au fost semnate de către fostul primar, agentul economic și responsabilul tehnic – o comisie care a adeverit faptul îndeplinirii lucrărilor. Ceea ce, după noi, nu corespunde realității. În aceste două luni nu s-a făcut practic nimic acolo. Ulterior, în 2019, deja s-au început lucrările la Casa de Cultură, s-au făcut careva lucrări, chiar până înainte de alegeri; au mai fost ridicate încă 7 milioane, de toate 14 milioane de lei, și cu asta s-a terminat tot, până astăzi nu se face nimic, Casa este încuiată”, susține consilierul.

„Cum așa, ne apucăm de un proiect și modificăm pe drum regulile jocului?”

Problemele Casei de Cultură din Gotești au ieșit la iveală după alegerile locale din 2019, când a fost aleasă o nouă administrație locală, iar fostul primar a pierdut scrutinul în fața candidatului Partidului Socialiștilor, Romeo Bolocan. Problema a pornit, potrivit relatărilor noilor aleși locali, de la o înțelegere dintre fostul primar și agentul economic de a modifica tipul acoperișului prevăzut în proiectul inițial. Sergiu Botnari, actual consilier local, susține că, la scurt timp de la semnarea contractului privind reparația Casei de Cultură, în lipsa unei hotărâri a Consiliului local, doar în baza unei scrisori de recomandare a fostului primar, a fost modificat tipul acoperișului prevăzut în proiectul de bază, ceea ce a dus la majorarea valorii contractului cu circa 5 milioane de lei. 

„Inițial, acoperișul care a intrat în proiect, era de tip moale, dar dumnealor au modificat cu țiglă. Ori mergeau după proiectul inițial, ori dacă îl modificau, trebuia să fie și decizia Consiliului, și modificarea de proiect. Cum așa, ne apucăm de un proiect și modificăm pe drum regulile jocului care au fost adoptate, stabilite cu puțin timp în urmă? Aici ceva nu e clar și nu e în regulă”, se arată nedumerit consilierul local.

Casa de cultură din comuna Gotești, după ce au fost investite 14 milioane de lei din bugetul de stat pentru reparația acesteia

„Adică noi, acum, reiese că suntem datori”

În urma scrutinului, având în vedere că lucrările la Casa de Cultură au fost stopate, reprezentanții firmei au condiționat finalizarea reparației edificiului. Astfel, după ce lucrările privind noul tip de acoperiș au fost executate, așa după cum au convenit cu fostul primar, compania solicită actualei administrații locale să semneze decizia prin care au fost operate modificările la proiect.

„Dumnealor au vrut de la noi să le votăm o decizie, precum că noi permitem modificarea acoperișului. Adică noi, acum, reiese că suntem datori. Dumnealor au făcut modificarea doar în baza unei scrisori a fostului primar, au făcut, dar acum vin ca să le votăm o decizie precum că să o întărim. Nu știu, dar cum, de ce nu au făcut deodată? Dacă e lucru bun, dacă e transparent, dacă e de bună credință? Adică 13 consilieri, la nivel, sunt mai jos decât primarul?”, întreabă Sergiu Botnari.

Consilierul precizează că reprezentanții companiei le-au comunicat că aceștia nu dispun de resurse financiare pentru a continua lucrările de reparație, astfel că firma insistă pe semnarea „acordului adițional pentru construcția acoperișului, pentru a primi subvenții de la stat pentru munca făcută”.

„Acolo, la acoperiș, este vorba de 4,7 milioane, care, chipurile, noi am fi datori. Dar deja sunt 15 milioane alocate. De unde noi, Consiliul, să luăm acești bani? Noi nu avem acești bani, nu operăm noi cu așa sume”, spune Botnari.

„Toți înțelegem că banii aceștia au fost furați”

„Spălătoria de la Gotești”, așa cum o numesc sătenii din localitate a ajuns și în atenția Centrului Național Anticorupție (CNA), doar că nici instituția nu a reușit deocamdată să facă dreptate. Potrivit declarațiilor directorului adjunct al întreprinderii „AnaGrama-Grup” SRL, Ivan Russu, care se regăsește într-o ordonanță a Procuraturii Anticorupție (PA), oficiul Sud, din 9 septembrie 2020, drept urmare a modificărilor operate la proiect, primăria comunei Gotești ar avea o datorie totală de circa 6,5 milioane de lei față de agentul economic: 4,7 milioane de lei – cheltuielile suplimentare pentru construcția acoperișului, alte 250 de mii de lei pentru expertiza în construcții și proiectul realizat înainte ca acoperișul să fie construit, dar și 1,5 milioane de lei – suma rămasă neachitată din contractul de bază. 

Pe de altă parte, noua administrație a satului nu recunoaște datoria, refuză să „opereze cu alți bani” și condiționează votarea modificărilor la proiect, prin prezentarea din partea firmei a unui raport privind cheltuielile de până acum. Aleșii locali se arată nemulțumiți că, deși au fost investite circa 14 milioane de lei, Casa de Cultură rămâne a fi într-o stare „dezastruoasă” și consideră că banii alocați până în prezent „au fost furați”.

Vasile Berescu, consilier al comunei Gotești, raionul Cantemir

„Dacă ar fi fost acolo făcut obiectul și, într-adevăr, ar fi cheltuit așa sumă de bani, eu înțeleg, dacă veneau cu careva acte care să confirme, dar așa, ei pretind, ei numai spun că pentru a finaliza obiectul, au făcut ei calculele lor, au nevoie în jur de 6 milioane. Dar trebuie să le argumentezi cheltuielile cu careva calcule: de unde s-a luat, cum s-a cheltuit, cum s-a făcut că acel acoperiș e cu mult mai scump, cu câteva milioane, decât cel care era. Știți cum, ei au aceste acte de efectuare a lucrărilor până în prezent, care, vă spun, nu corespund realității, și acolo sunt cheltuite 14 milioane. Noi, pur și simplu, toți înțelegem că banii aceștia au fost furați. Au fost sustrași, au arătat, așa, niște praf în ochi pe hârtii. Să intrați înăuntru, acolo e dezastru total, și clar lucru că și noi suntem nemulțumiți, și lumea e nemulțumită”, relatează consilierul Vasile Berescu.

Actuala administrație a primăriei Gotești s-a adresat în luna iulie 2020 cu o plângere la PA și la CNA pentru a investiga cazul, însă deocamdată au fost informați doar că „cererea a fost primită și că se examinează de către organul CNA”.

În sesizarea lor, aleșii locali menționează că „însuși proiectul de îndeplinire a lucrărilor de reparație a fost incomplet, superficial și cu mari abateri”, precizând că „nu s-a ținut cont de subsolul clădirii și alte aspecte ca canalizarea”. 

„Fapt incompatibil cu îndeplinirea lucrărilor la etajele 1-2 și acoperișul clădirii, fără a ține cont de fundația clădirii. Ulterior, pe parcursul executării parțiale a lucrărilor la obiect, partea demisol a fost și este înnămolită, plină cu deșeuri, mucegai, se află într-o stare dezastruoasă”, se arată în plângerea administrației locale.

Coruperea actualului primar: „Am luat numai cererea, dar banii nici nu am pus mâna”

La 2 septembrie 2020, CNA anunța că atât fostul, cât și actualul primar de Gotești, dar și un consilier local, „au ajuns în vizorul Direcției generale teritoriale Sud a CNA, după ce au fost denunțați că ar fi cerut mită de la reprezentanții unui agent economic” și că sunt „bănuiți că ar fi estorcat banii pentru a favoriza o decizie a Consiliului local privind alocarea bugetului pentru lucrările de reparație, pe care urma să le efectueze agentul economic”.

Romeo Bolocan, primarul comunei Gotești,
ales la scrutinul din octombrie 2019

Romeo Bolocan, actualul primar al comunei neagă însă acuzațiile care îi sunt aduse și susține că, de fapt, Ivan Russu, directorul adjunct al companiei, a încercat să-l corupă pentru a influența Consiliul local să voteze modificarea proiectului privind schimbarea acoperișului. Bolocan afirmă că despre tentativa de corupere a înștiințat organele de drept abia peste câteva săptămâni, pe motiv că i „s-a părut o glumă”. 

PA nu a dat curs cererii funcționarului, iar prin ordonanța din 9 septembrie 2020 a respins-o, motivând că „fapta nu întrunește elementele infracțiunii”. 

Totodată, în ordonanța procurorului se precizează că plângerea depusă de Romeo Bolocan ar fi o plângere în interes invers, „având drept scopul auto-apărării de cele incriminate”, referindu-se la un dosar penal deschis, între timp, pe numele lui, după ce, la 6 iulie 2020, reprezentanții companiei l-au denunțat că ar fi luat mită.

„Agenții economici au fost duși de nas (de către fostul primar, n.r.), cred că, sau nu știu ce au făcut, că acum ei vor să rămână basma curată și cineva să răspundă de întrebările lor, pe care ei nu le-au făcut după lege și cum trebuiește (trebuie, n.r.). Ei cer modificare. Eu nu sunt contra să facem modificarea, eu le-am spus că modificarea noi o facem prin Consiliu, dar consilierii tot nu sunt de acord, ei vor o dare de seamă, unde s-au dus banii. 14 milioane de lei – astea doar nu sunt 14 mii de lei sau 4 mii de lei – înțelegeți și d-stră. Rămâne tot pe spatele primăriei”, argumentează Romeo Bolocan. 

Fostul primar: „Ei doar mi-au stricat autoritatea complet, ca să nu mai candidez la următoarele alegeri”

Panainte Chicicov a fost primarul comunei Gotești timp de 12 ani, perioadă în care a schimbat trei partide politice, iar înainte de alegerile din octombrie 2019, în care a ieșit înfrânt, a părăsit Partidul Democrat și a candidat din partea Blocul electoral „ACUM”. 

Am încercat să luăm legătura cu fostul primar, după ce acesta nu a fost de găsit la domiciliul său. Astfel, contactat în repetate rânduri de ZdG și întrebat despre situația creată în jurul Casei de Cultură, Chicicov Panainte ne-a asigurat că „nu am încălcat nicio lege, nu sunt cu nimic vinovat”. Cât despre lucrările de la Casa de Cultură, fostul primar susține că atunci când el își exercita funcția, acestea erau executate și „încă nu a fost achitată toată suma de bani de către Guvern, s-au mai făcut niște lucrări adăugătoare”. Totodată, acesta ne-a atenționat să „nu scrieți ceva ce nu trebuie, ca să nu ajungem în judecată”.

Panainte Chicicov, fostul primar al comunei Gotești, care a exercitat funcția timp de 12 ani

Întrebat despre cum a fost posibil să opereze modificarea acoperișului în proiect în lipsa unei decizii a Consiliului, fostul primar susține că „această modificare nu e de competența Consiliului. Acolo e de competența autorității locale, împreună cu proiectantul, cu antreprenorul și cu responsabilul tehnic”. Totodată, fostul primar susține că „dacă s-a făcut acoperișul, asta e tot lucru bun”, dar se arată convins că, prin această situație, actuala administrație a localității urmărește scopul de a-l denigra, „ca să nu mai candidez la următoarele alegeri”.

„Avem responsabil tehnic care răspunde de lucrări, de toate celea. S-au efectuat lucrări, s-au transferat bani, care-i problema? Ei doar mi-au stricat autoritatea complet, ca să nu mai candidez la următoarele alegeri. Ei s-au dus și au scris diferite prostii, la antreprenor, la toate astea. Cine poate să sape în cineva, clar că guvernarea de astăzi, de pe loc am în vedere”, punctează Panainte Chicicov, precizând că acuzațiile privind actele de corupție, la fel, „au fost puse la cale de ei”.

Agentul economic: „Atunci când s-au schimbat primarii, cel vechi cu acest nou, s-au început a mânca între ei”

Compania „AnaGrama-Grup” este specializată în realizarea construcțiilor și de-a lungul anilor a avut mai multe contracte de valori mari cu instituții publice. Firma a fost fondată acum 20 de ani de către Anna Gramma, actuala directoare, iar directorul adjunct este soțul ei, Ivan Russu. După ce ne-am deplasat la adresa juridică a firmei pentru a discuta cu reprezentanții acesteia despre reparația Casei de Cultură din Gotești, directorul adjunct a refuzat să răspundă la întrebări, urcând în mașină și virând într-o direcție necunoscută.

Ivan Russu, director adjunct al „AnaGrama-Group” SRL care a cheltuit 14 milioane de lei pentru a repara casa de cultură din Gotești

La scurt timp, Ivan Russu ne-a contactat și a acceptat să vorbească. Acesta afirmă că cele 14 milioane de lei nu au ajuns în totalitate la companie, iar lucrările la Casa de Cultură au fost stopate din lipsa banilor. 

„Noi am făcut, cât au fost bani, și ei au închis, pentru că atunci când s-au schimbat primarii, acel vechi cu acest nou, s-au început a mânca între ei. Care a luat mai mult, care a luat mai puțin, înțelegeți ce sistemă e aici? Noi, când am văzut că așa e situația, noi ne-am oprit. Lasă să ne dea banii și noi construim”, afirmă Russu.

Totuși, întrebat de ce a acceptat să execute lucrările de construcție a acoperișului în lipsa unei decizii a Consiliului, reprezentantul firmei susține că acest aspect ținea de datoria fostului primar, care, spune el, nu i-ar fi informat „că nu a primit hotărârea Consiliului” pentru modificarea acoperișului. Ulterior, Russu precizează că deși s-au prezentat la ședințele Consiliului, „cu întrebarea noastră nu a făcut nimic. Ei așteptau bani, cât au întins”. Totodată, reprezentantul agentului economic admite că a oferit mită atât fostului, cât și actualului primar, precizând că „ei nu plătesc banii, iar înainte să te plătească, trebuie să le dai”. 

„Eu trebuie să-mi fac lucru. Dai capica (bani, n.r.), fac lucru, nu dai capica, nu fac lucru. Eu știu că eu trebuie să plătesc impozitele, salariile, să fie materiale, lucrul să meargă, să nu fie la firmă pretenții. Iată, ce eu trebuie să mă gândesc, dar ce fac ei acolo, între dânșii, cum și ce împart, cui și cine-i dă, asta pe mine nu mă interesează. Dar acum, când deja le arde fundul, desigur, ei trebuie deja… caută dreptate. Care dreptate? Ei singuri până în gât sunt în glod și caută dreptate? Acolo sunt hoții hoților…, dar ei vor să iasă curați. Cum să iasă curați, dacă banii sunt luați de ei acolo?”, se arată supărat reprezentantul agentului economic.

Agenția pentru Supraveghere Tehnică a constatat exagerări de circa 5,4 milioane de lei

Între timp, la 19 ianuarie 2021, într-un proces verbal de control privind verificarea volumelor și costurilor lucrărilor executate la obiectul „Lucrări de reparație a Casei de Cultură din Gotești”, reprezentanții Agenției pentru Supraveghere Tehnică au constatat exagerări în sumă de 5,4 milioane de lei, ceea ce se exprimă prin supraconsumul materialelor de construcție, resurselor energetice și altor resurse în comparație cu normele de consum și desenele de execuție și lucrări neexecutate, prevăzute de proiect, incluse în costul obiectului prezentat spre recepție. Totodată, se precizează că contrar prevederilor legislației privind calitatea în construcții, primăria comunei Gotești nu a asigurat verificarea execuției corecte a lucrărilor de construcții și nu a acționat în vederea soluționării neconformităților, a defectelor apărute pe parcursul execuției lucrărilor, precum și a deficiențelor proiectelor, ceea ce a dus la utilizarea neconform destinației a investițiilor publice în construcții.

Câte 10 milioane de lei alocate anual pentru repararea caselor de cultură

În timp ce foștii și actualii funcționari din Gotești își numără banii, dosarele penale și se acuză între ei, oamenii din sat se arată nemulțumiți că, deși li s-a promis, încă nu au o casă de cultură în localitate, unde să se desfășoare activitățile socio-culturale.

Potrivit Strategiei de dezvoltare „Cultura 2020”, aprobate în 2014 de Guvernul R. Moldova, în anii 2009-2011, cu finanțarea din bugetele administrației publice locale, au fost reparate capital 281 de case de cultură, iar 1174 au beneficiat de reparații curente. Suma totală a cheltuielilor a constituit circa 145,6 milioane de lei. Atunci, 73 de case de cultură erau în continuare avariate, iar 536 necesitau reparații capitale. Astfel, potrivit Planului de acțiuni privind implementarea Strategiei de Dezvoltare a Culturii, începând din 2014 până în 2020, urmau a fi alocate anual câte 10 milioane de lei pentru repararea caselor de cultură, responsabilitate care le revenea autorităților publice locale. Datele Biroului Național de Statistică arată că în 2019 în R. Moldova existau 1 216 instituții culturale.