Ca să ajungă primar, şi-a ascuns antecedentele penale

Ca să ajungă primar, şi-a  ascuns antecedentele penale
de
5 vizualizări
16 iulie 2009 | 14:54

Un grup de locuitori din satul Vişniovca, raionul Cantemir, au scris o sesizare către Consiliul local al primăriei. Ei sunt nemulţumiţi de primarul Andrei Pâslari, pentru că acesta nu ar respecta interesele comunităţii, nu şi-ar exercita în mod adecvat atribuţiile de ales local prevăzute de legislaţie, ar încălca normele morale şi etice, fapte confirmate prin acţiunile sale violente chiar din ziua în care a fost instituit în funcţie. Mai mult decât atât, sătenii spun că Andrei Pâslari ar fi candidat la funcţia de primar având antecedente penale, fiind condamnat de Judecătoria Militară pentru comiterea unei grave infracţiuni.

În august 2006, Andrei Pâslari deţinea funcţia de şef al Penitenciarului nr 3 din or. Leova. La 10 august, Pâslari, împreună cu un coleg al său, I. Ţepeniuc, care deţinea funcţia de prim-şef-adjunct, în jurul orei 23.00, se aflau la poarta penitenciarului. Sub pretextul că condamnaţii din sectorul respectiv făceau gălăgie, Pâslari l-a lovit cu pumnul de 5—6 ori în cap şi în spate pe supraveghetorul sectorului, A. Bălţatu, cauzându-i dureri fizice.

După aceasta, Pâslaru a intrat în încăperea unde se aflau condamnaţii, a lovit cu piciorul în masă şi i-a aplicat condamnatului Vladimir Gromov doi pumni în regiunea feţei şi un pumn după ceafă, cauzându-i leziuni fizice. Apoi i-a aplicat o lovitură unui alt condamnat. A doua zi, condamnaţii bătuţi au declarat greva foamei, fiind susţinuţi şi de alţi deţinuţi.

Fiind interogat, Pâslari nu şi-a recunoscut vina, declarând instanţei că acei condamnaţi au depus declaraţii contra sa din cauza unor relaţii ostile care erau între ei.

După ce au fost audiaţi martorii, Judecătoria militară a decis că vina inculpaţilor Andrei Pâslari şi I. Ţepeniuc în săvârşirea infracţiunii este dovedită complet. Astfel, în sentinţa pronunţată de Judecătoria Militară, se arată că Andrei Pâslari este vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 328, al.2, lit. a) CP. În consecinţă, i s-a stabilit o pedeapsă sub formă de amendă în sumă de 500 u.c, adică zece mii de lei, fără privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, conform art. 79 CP. Sentinţa putea fi atacată la Curtea de Apel.

Şi-a tăinuit vinovăţia ca să ajungă primar

În ajunul alegerilor din 03.06.07, cauza penală a lui Andrei Pâslari a fost examinată la Curtea de Apel Chişinău, unde, prin decizie definitivă, sentinţa de condamnare în privinţa lui a fost menţinută. Pâslari, însă, a ascuns acest fapt. Astfel, potrivit locuitorilor din Vişniovca, “Andrei Pâslari a tăinuit timp de două luni că ar fi o persoană inculpată, fapt ce compromite instituţia administraţiei publice locale”.

Rezultă că Andrei Pâslari, candidat la funcţia de primar în s. Vişniovca, Cantemir, şi-a înaintat candidatura la această funcţie fiind, de fapt, condamnat de Judecătoria Militară a R. Moldova pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 328, al.2, CP.

“Reieşind din prevederile constituţionale cu privire la prezumţia nevinovăţiei şi pentru că sentinţa de condamnare încă nu intrase în vigoare la momentul demarării şi desfăşurării campaniei electorale, Pâslari şi-a înaintat candidatura la funcţia dată, în consecinţă, prin fraudă, câştigând alegerile din 03.06.2007”, se arată într-o sesizare trimisă de Valeriu Chendighelean, contracandidatul său la alegerile locale, Procuraturii Generale (PG).

Într-o decizie eliberată la 06.08.2008 de membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Elena Gligor, se arată că, la 28.04.2008, Judecătoria Militară a expediat Comisiei Electorale Centrale (CEC) sentinţa, deciziile Curţii de Apel şi Curţii Supreme de Justiţie în privinţa lui Pâslari. La momentul condamnării, Andrei Pâslari s-a declarat pensionar, iar instanţa de judecată nu deţinea date despre candidarea sa la funcţia de primar.

Toate cazurile vor fi examinate după alegeri

Ruslan Nastas, de la Direcţia juridică şi relaţii cu publicul a CEC, a precizat că adresarea în instanţa de judecată, întru executarea sentinţei de condamnare, cu cerere privind demiterea din funcţie a primarului condamnat, nu se încadrează în prevederile legale. Conform art. 120 al Constituţiei R. Moldova, ar trebui respectată obligatoriu executarea hotărârilor judecătoreşti definitive. Respectiv, nu este oportună executarea unei hotărâri noi, ci executarea hotărârii existente deja.

Totodată, Nastas a mai adăugat că “indiferent de pedeapsa stabilită, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau fără privarea de drept, în conformitate cu art. 28, alin. 2, lit.d) din Legea privind Administrarea Publică Locală (APL) şi art. 5, alin. 4, lit c) din Legea privind statutul alesului local, mandatul primarului încetează înainte de termen în caz de intrare în vigoare a sentinţei de condamnare a acestuia. Altfel spus, în momentul intrării sentinţei de condamnare în vigoare, funcţia de primar devine vacantă, iar continuarea ocupării acestei funcţii devine ilegală şi poate fi calificată de organele abilitate ca o infracţiune”. Conform Legii privind APL, în cazul unei hotărâri judecătoreşti definitive, consiliul local este abilitat să ia act de vacanţa funcţiei de primar, iar interimatul se asigură de un viceprimar.

Telefon închis – fără comentarii

Ruslan Nastas a explicat că, după alegerile parlamentare, CEC împreună cu Ministerul Justiţiei şi Procuratura Generală se vor ocupa de mai multe cazuri similare.

“Acesta nu-i singurul caz. Sunt şi mai grave, dar ne vom ocupa de ele după alegeri”, a explicat Nastas.

Solicitat să comenteze această situaţie, primarul Andrei Pâslari ne-a trimis la Centrul de Informare Republican, ca să solicităm cazierul său juridic, de unde am putea constata că el nu are antecedente penale. “Dar cine v-a rugat să faceţi articol despre mine?”- a întrebat răstit acesta. “Când am candidat la această funcţie, aveam toate actele în regulă. Nu vreau să vorbesc despre acest lucru. Cunosc nişte tentative criminale ale unor persoane care vor să mă înjosească”, a spus primarul, după care a închis telefonul. Încercările noastre de a relua legătura cu el s-au soldat cu eşec.

 Veronica RUSSU

MAIL AUTOR [email protected]

Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

Deputații se întrunesc astăzi, 7 februarie, în ultima ședință a actualului Legilastiv. Pe ordinea de zi se numără numirea noilor directori ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, numirea lui ABONEAZĂ-TE

Un membru CSM comentează solicitarea lui Nagacevschi în dosarul Șor: „Straniu că această solicitare vine acum”

Ministrul Fadei Nagacevschi a anunțat în spațiul public că a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru a verifica judecătorii care examinează dosarul lui Ilan Șor. Solicitarea ministrului a venit…
Un membru CSM comentează solicitarea lui Nagacevschi în dosarul Șor: „Straniu că această solicitare vine acum”

DOC/ Dosarul Platon privind frauda bancară, în drum spre revizuire! Încheierea Judecătoriei Chișinău

Primul dosar în care Veaceslav Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare cu executare ar putea fi revizuit. ZdG a constatat că, în septembrie 2019, controversatul om de afaceri și fost deputat în Parlamen…
DOC/ Dosarul Platon privind frauda bancară, în drum spre revizuire! Încheierea Judecătoriei Chișinău

DOC/ „În ajun de alegeri, se atentează la garanțiile sociale ale judecătorilor”. Mai mulți magistrați sesizează organizațiile internaționale

Mai mulți judecători de la sediul Centru al Judecătoriei Chișinău au semnat o declarație în care menționează că expunerile primelor persoane în stat sau a unui politician la adresa întregului corp judecătoresc…
DOC/ „În ajun de alegeri, se atentează la garanțiile sociale ale judecătorilor”. Mai mulți magistrați sesizează organizațiile internaționale

După ce a fost avertizat de Dodon că va „zbura”, ministrul Perju a chemat azi mai mulți responsabili la o ședință de lucru

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, a avertizat angajații din domeniul silviculturii să manifeste o atitudine responsabilă și profesionistă în domeniu și să nu întreprindă acți…
După ce a fost avertizat de Dodon că va „zbura”, ministrul Perju a chemat azi mai mulți responsabili la o ședință de lucru

VIDEO/ Sfântul Valentin sau Dragobetele? Cine învinge?

Două zile ale îndrăgostiților în R. Moldova – Sfântul Valentin și Dragobetele. În ultimii ani, cetățenii R. Moldova au împrumutat cea mai populară sărbătoare occidentală, Sfântul Valentin, sărbătorită pe 14 feb…
VIDEO/ Sfântul Valentin sau Dragobetele? Cine învinge?

Avocatul lui Șor îl acuză pe Nagacevschi de imixtiune în justiție. Reacția ministrului Justiției

Avocatul deputatului fugar Ilan Șor îl acuză pe ministrul Fadei Nagacevschi de imixtiune în sistemul justiției după ce acesta a anunțat că a sesizat organele competente să verifice procurorii și judecătorii car…
Avocatul lui Șor îl acuză pe Nagacevschi de imixtiune în justiție. Reacția ministrului Justiției