• „Suntem într-un doliu după o viață pe care nu o mai avem”. Interviu cu Adriana Boroș, specialistă în psihologie, consilieră educațională și parentală

    „Suntem într-un doliu după o viață pe care nu o mai avem”. Interviu cu Adriana Boroș, specialistă în psihologie, consilieră educațională și parentală
    19 martie 2021 | 09:10

    După un an de pandemie, discutăm cu experta în parentaj, Adriana Boroș, despre ceea ce s-a schimbat în viețile noastre între timp, despre ceea ce înseamnă această perioadă pentru copii și adolescenți și ce pot face adulții ca să-i ajute atât pe cei mici, cât și pe cei mari din preajma lor ca să treacă cu bine prin vremuri de restriște. 

    — A trecut un an de când a început pandemia de coronavirus. Cum învățăm să trecem de oboseala acumulată în această perioadă, cauzată de atâtea schimbări și evenimente triste? 

    — Ei bine, nu știu dacă neapărat putem învăța. Există un proces și niște pași prin care trebuie să trecem. Noi nu neapărat suntem obosiți de pandemie, cât suntem, în opinia mea, într-un doliu după o viață pe care nu o mai avem. Ceea ce ne obosește, de fapt, și ceea ce este greu de acceptat e că viața noastră s-a schimbat peste noapte și cumva trebuie să integrăm, să internalizăm aceste schimbări. Ceea ce face și mai dificil procesul e că nu știm exact care sunt schimbările ce se vor perpetua sau permanentiza. Încă suntem în faza de luptă, încă nu avem energia aceea de acceptare, iar schimbările de mai încolo nu sunt clare.

    Această imprevizibilitate ne obosește foarte tare, nu neapărat pandemia în sine.

    Cu creierul nostru relațional, înțelegem că, în esență, lucrurile nu sunt atât de grave – putem sta la noi acasă, avem condiții, avem mâncare, nu cad bombe peste noi, marea majoritate reușesc să supraviețuiască de la o zi la alta. Pentru cei care și-au pierdut locurile de muncă, sigur, e altă poveste. Dar, în general, schimbările pe care noi le vedem și le intuim sunt cele care ne obosesc, care ne stresează și care ne creează stări generale de anxietate.  

    — Cum le putem explica copiilor situația de acum? S-ar părea că această perioadă este foarte complicată pentru ei…

    Foto: Arhiva personală

    — Eu nu sunt de părere că cel mai greu le este copiilor, eu consider că cel mai greu le este adulților. Pentru copii devine dificil din momentul în care adulții nu știu ce să facă cu realitatea în care trăiesc. Dacă adultul este liniștit și reușește să-și găsească cumva un echilibru în toată nebunia pe care o trăim acum, copilul se raportează la asta, întrucât pentru copii mediul familial, mediul emoțional pe care-l creează părinții este foarte important. Cu cât acest mediu este mai calm sau mai echilibrat – părinții cumva nu plonjează spre frică și panică -, cu atât mai ușor le este celor mici să gestioneze ce se întâmplă, pentru că ei și sunt mai adaptabili, până la o anumită vârstă. În ochii lor, universul sunt casa și părinții, iar eu sunt convinsă că foarte mulți copii, cel puțin la început de pandemie, au fost bucuroși să petreacă mai mult timp cu părinții acasă, asta fiind demult dorința lor. De pe la 8-10 ani, copiii încep să simtă mai tare schimbările, dar cred că modul în care ei gestionează ceea ce se întâmplă este influențat de modul în care adulții din jurul lor gestionează pandemia. Ei încă nu percep aceste realități, să spunem, despre modul în care funcționează lucrurile foarte clar, așa cum le percepem noi. Lor le este mai ușor să treacă prin schimbare, alături de noi. Pe când noi, adulții, care suntem responsabili, cum ar veni, deja avem niște scenarii, niște viziuni despre cum arată viața, niște lucruri cu care ne-am obișnuit și suntem mult mai afectați. Respectiv, s-ar putea, prin atitudinea noastră, să-i afectăm mai tare și pe copii, deși cred că ei pot face faţă situației de acum. 

    — Există un mod corect de a discuta cu copiii și adolescenții despre ce se întâmplă în prezent?

    — Sunt adepta sincerității și ideii de a da atâta informație cât copilul poate duce la vârsta sa. Pentru copii mai mici e simplu, le spunem că ne protejăm, stăm mai mult împreună, spălăm mânuțele împreună. Cam asta.  Celor mai mari le explicăm în aceeași formă, doar că un pic mai complex – uite, astea sunt regulile, ăsta este virusul, asta se poate întâmpla, și mie îmi este greu, este imprevizibil, dar suntem împreună și împreună găsim soluții.

    Pentru copii e mai simplu să se raporteze la sinceritatea noastră, ei au resurse de a fi optimiști, de a vedea binele, de a vedea ziua de mâine într-o formă de la care noi suntem totalmente deconectați deja. Ei au altă capacitate de a-și reveni după situații grele.

    Dacă ai în casă un copil de 9-11 ani, poți observa cum în acest moment plânge, iar peste două minute cântă. Asta nu înseamnă că în interiorul lui nu rămân niște urme, doar că ei reușesc să nu rămână în această stare constant, au resurse de a ieși din zona de supărare și de a nu o rumega, așa cum facem noi, adulții. Cred că cel mai greu le este adolescenților, acolo lucrurile-s mai complicate, pentru că ei sunt foarte sociabili, sunt într-o perioadă în care contestă autoritatea, au nevoie de semenii lor, ca să trăiască ce au ei de descoperit despre ei înșiși, iar acum sunt prinși cu adulții în casă, fără să poată socializa prea mult. Și pentru părinți e complicat să gestioneze stările adolescenților care stau tot timpul în casă. Cred că există multe momente de tensiune și conflicte și cred că foarte mulți dintre părinți și copii sunt copleșiți. Dar, în același timp, e și o oportunitate în toată povestea asta – cea de a petrece mai mult timp împreună și de a începe să ne vedem unii pe alții în adevărata noastră splendoare.

    Sunt convinsă că anul acesta pandemic a dus la o confruntare relațională, cu viziunile şi valorile pe care le avem. Ne-a oferit ocazia să ne uităm la cine suntem noi și ce facem cu tot ce avem în interiorul nostru. 

    — Orele online au încins multe discuții în spațiul public – pe de o parte, frica de infectări, în cazul în care se merge la școală, pe de altă parte – provocările cu care vin lecțiile în acest regim. Cum credeți că îi va afecta pe copii și adolescenți această situație?

    — În acest moment, eu mă concentrez pe altceva. Evident, îi va influența, într-un fel sau altul, dar s-ar putea ca acesta să fie momentul reprezentativ pentru a schimba modul în care învățăm. S-ar putea ca din asta să iasă multe lucruri bune. Orice chestie nouă e un stres pentru noi și e normal, până ne adaptăm, să fie mai complicat.

    Da, copiii sunt obosiți, da, le este mai greu, dar nu din cauza online-ului, ci a modului în care adulții se raportează la această situație. Adulții au cerințe nerealiste față de acești copii, având în vedere că toți trecem prin pandemie, la care nici noi, maturii, nu ne-am adaptat. În perioada asta noi nu ne-am calibrat deloc cerințele față de copii.

    Acum nu știu dacă cel mai important este câtă matematică învață ei. Eu chiar consider că copiii nu pierd nimic. Aceasta este o credință, un mit, o poveste legată de modul în care arată învățarea. La nivel cognitiv, ei nu pierd nimic. În același timp, apare oportunitatea ca noi să-i ajutăm pe alte aspecte – cel emoțional și relațional. Acolo trebuie să fie focalizarea. Ei trăiesc aceeași debandadă ca și noi cu online și offline, dar noi avem pretenția ca acești copii să fie unicii care nu-s afectați din tot haosul de acum și să facă ceea ce trebuie să facă – să învețe, să ia note, să susţină evaluări.

    Așa că nu mă interesează neapărat care vor fi efectele pe termen lung, ci mă interesează ca eu, ca adult, să găsesc forme să susțin copilul să treacă prin perioada asta. Sau cel puțin, să înțeleg că și ei trec prin asta și că noi, adulții, nu avem o exclusivitate a suferinței. 

    Atelier de parenting, înainte de pandemie, cu Adriana Boroș. Foto: Arhiva personală

    — Ce greșeli consideraţi că făceau anterior părinții și ce greșeli fac mai mult acum, în educarea celor mici?  

    — Nu știu dacă neapărat le-aș numi greșeli. Cred că părinții noștri au făcut ce au putut în situația în care erau. Oricum, au încercat să schimbe anumite lucruri prin propria lor educație.

    Nu cred că există un adevăr absolut în educație,

    cred că educația și viziunea asupra acesteia se schimbă în funcție de felul în care se schimbă lumea, valorile, principiile și de modul în care se manifestă nevoile. Noi, ca părinți, oferim ceea ce am conștientizat până acum și suntem cumva favorizați că putem să ne gândim și la alte aspecte decât ce să punem mâine pe masă.

    Cred că dacă ar fi un aspect la care m-aș uita în mod special este să încercăm, ca părinți, să ne raportăm la copilul nostru așa cum este, dar nu așa cum ne-am dori noi să fie sau cum ne imaginăm că este, să înțelegem că noi nu trăim și nu ne realizăm prin copiii noștri, că ei vin cu propriul drum, cu propriile nevoi, dorințe și interese în viața asta și că sunt, cum ar veni, arhitecții vieții lor.

    Noi suntem acolo să-i sprijinim în drumul pe care îl au. Cred că asta e ceea ce noi, ca generație de părinți, conștientizăm. Putem porni de aici. Totodată, ca părinte, îți asumi că pe acest drum nu o să poți face totul perfect și că, într-o formă sau alta, oricum o să-ți rănești copilul, dar ăsta-i mersul lucrurilor. 

    — Cu puțin timp în urmă, se discuta aprins despre un caz de agresiune între adolescente la o școală din Chișinău. De ce apare agresivitatea la adolescenți și cum pot fi gestionate asemenea situații? 

    — Agresivitatea nu este ceva care apare din aer la adolescenți și nu s-a manifestat până atunci, agresivitatea este parte din natura noastră umană. În primul rând, trebuie să ne clarificăm ce este agresivitatea, de unde vine și ce părere avem  despre asta, care sunt uneltele de care avem nevoie ca să gestionăm aceste impulsuri interioare. Pornind de acolo, acesta ar fi un aspect. La adolescenți apar aceste situații și din cauza creierului, care este încă în dezvoltare. Creierul nostru relațional își termină dezvoltarea undeva între 21 şi 24 de ani.

    Adolescenții care încep să facă bullying, din punctul meu de vedere, sunt și ei victime.

    Aceste comportamente ale adolescenților arată că ei sunt copii care suferă, care acasă sau în mediul lor de la școală au fost victime, sunt copii care nu au sprijin emoțional acasă, sunt copii care s-ar putea să fie abuzați, într-o formă sau alta. Acești copii nu au reușit să dezvolte abilități și competențe pentru a gestiona ce se întâmplă cu ei și au nevoie să găsească zone în care să-și manifeste un pic de putere.

    Dar acest mod de a simți puterea este unul nesănătos. Cel sănătos se referă la acțiunile mele, atunci când caut sens în ceea ce fac și vreau să-i ajut pe ceilalți, să-mi aduc aportul la societate, vreau ca ceilalți să mă vadă pe mine cu abilitățile și capacitățile mele, ceilalți să primească ajutorul, implicarea, ideile mele. Noi avem nevoie de această încredere interioară că suntem valoroși.

    Cel care face bullying, vine cu un strigăt de ajutor, zicând: „uitați-vă la mine”, „vedeți-mă”, „voi nu ați vrut să mă vedeți cum sunt eu, de fapt, atunci o să mă vedeți așa”. Pentru cel care face bullying nu mai contează modul în care iese în evidenţă, dar primește această atenție și gândește: „înseamnă că eu am avut puterea să-i influențez pe ceilalți”, deci, și-a satisfăcut la nivel de viață psihică această nevoie. Ceea ce putem face, e să vedem acești copii și să le oferim alte zone sau modalități de a-și dezvolta propriul sens, propria personalitate, propria putere interioară. 

    — Revenind la pandemie, la modul de interacțiune, în contextul respectării recomandărilor medicale pentru a opri răspândirea virusului, o să ne influențeze pe termen lung? 

    — Deja ne influențează, avem un an de zile de când trăim cu această distanțare socială, iar un an este suficient de mult ca să se creeze obișnuințe noi. Creierul nostru așa este făcut – să găsească părțile bune în orice situație proastă și acele momente sunt foarte importante, iar noi deja am început să găsim beneficii în situația asta – că avem mai mult spațiu la magazin, că nu mai trebuie să ne pupăm și îmbrățișăm cu oricine, suntem în faza în care nici nu mai trebuie să socializăm cu oricine, putem alege mult mai atent anumite forme de relaționare, am început să ne obișnuim în casă și să nu mai facem eforturi foarte mari pentru a ieși. Și atunci, acestea sunt niște precedente în creierul nostru și în modul în care noi funcționăm, iar ele vor lăsa urme.

    Stresul posttraumatic se va manifesta, la nivel social, foarte activ mai încolo, când vom începe să ieșim din această situație și o să ne relaxăm că nu mai avem acest inamic comun, virusul. Abia atunci vom vedea efectele pe termen mediu și lung.

    Socializarea va fi afectată, pentru că frica se înscrie în memoria noastră afectivă. La modul general, am primit clar mesajul că e periculos să fim unde e multă lume și să stăm mult în apropiere de alți oameni. Memoria noastră afectivă nu traduce asta la nivel reacționar, traduce la nivel de emoții și de stări. În momentul în care vom ieși din situația asta și vor apărea triggere (factori declanșatori, n.r.), această stare de anxietate și frică se va declanșa și s-ar putea să ne influențeze sub diverse forme. Altfel, pe lângă pandemie, viața continuă cu multe probleme vechi.

    Și eu am și afirmat că, de-a lungul vieții, noi trecem prin tot felul de mici pandemii personale, atunci când lucrurile cu care eram obișnuiți se schimbă prin intermediul anumitor evenimente esențiale.

    Cumva, noi mereu trebuie să găsim resurse să le gestionăm. Deci, avem modelul de a gestiona aceste situații, dar cred că cel mai greu aspect acum e că, fiind o chestie globală, nu avem o zonă de refulare. 

    — Odată cu pandemia și izolarea, s-a vorbit mai des despre depresie și chiar despre cazuri de suicid. Cum îi putem ajuta pe cei dragi atunci când, poate, observăm la ei semne că nu sunt bine? 

    — Eu sunt adepta ideii că omul nu poate fi ajutat, dacă nu vrea.

    Nu poți să-l aduci pe om cu forța în niciun proces de vindecare.

    Pur și simplu, nu se va întâmpla, pentru că se va sabota pe sine, va sabota procesul, conștient sau nu. Iar asta pentru că nu este gata încă de ajutare.

    Totuși, ceea ce poate ajuta, sub o anumită formă, e atenția asupra modului în care comunicăm și relaționăm unii cu alții, cât de multă înțelegere și spațiu ne oferim pentru a-i accepta pe ceilalți, așa cum sunt, cât de multă prezență, interes și deschidere avem față de cealaltă persoană, cât de mult vrem să-i ascultăm problemele, fără să judecăm sau să minimizăm niște aspecte.

    Noi suntem ființe sociale și doar prin relația și oglindirea cu ceilalți, prin modul în care ne raportăm la ei, învățăm despre ei, despre lume, ne încărcăm, ne satisfacem niște nevoi esențiale. Avem nevoie de ceilalți pentru a ne simți bine și a ști că viața noastră are sens. Și atunci, fiind neprofesioniști, noi îi putem ajuta pe cei dragi prin a fi mai prezenți, prin a fi observatori mai buni, prin a vedea emoțiile lor, prin a ne da seama dacă persoana respectivă se confruntă cu ceva și să creăm un spațiu de siguranță în care cel drag ar putea vorbi și s-ar simţi auzit. Putem propune și încuraja terapia, dar persoana e cea care decide dacă merge sau nu. Dacă ajungem la situații mai grave, când vedem că e vorba de riscul pentru viață a cuiva, putem cere ajutor la Linia Verde pentru Prevenire a Suicidului. 

    — Am început acest interviu cu o referire la perioada de doliu prin care trecem acum, după o viață pe care nu o mai avem. Cum le putem explica copiilor, adolescenților și nouă înșine ce se întâmplă, de fapt?

    — Doliul este o formă a vieții noastre psihice de a da sens lucrurilor care ni s-au întâmplat, traumei pe care am trăit-o, este o perioadă când integrăm ceea ce ni s-a întâmplat.

    Prima etapă a acestuia este negarea – spui că nu, nu se poate întâmpla așa ceva sau că va dura un pic și ne vom întoarce la realitate.

    Ulterior, vine furia, de obicei începem să ne enervăm că asta nu e corect, că nu ni se poate întâmpla anume nouă așa ceva.

    Apoi, apar perioada de tristețe și depresia, când noi nu mai suntem furioși, ci suntem triști că ni s-a întâmplat asta.

    În final, intrăm în zona de acceptare, atunci când înțelegem că nu mai putem schimba nimic și trebuie cumva să ne împăcăm cu lucrurile acestea, așa cum sunt.

    Așadar, intrăm în faza de integrare a noii realități pe care o trăim, cumva învățăm să trăim cu chestia asta și învățăm cine suntem noi, cu această experiență acumulată în șirul nostru de experiențe. Ceea ce se întâmplă în perioada asta de doliu e că, de foarte multe ori, nu reușim să trecem de la o etapă la alta sau rămânem blocați – unii la negare, alții la furie și devin agresivi în exterior, au tot felul de manifestări care nu sunt acceptabile din punct de vedere social, alții se blochează în stări de tristețe și ajung la depresie. În momentul în care acest doliu e prelungit, ai nevoie de ajutor. De obicei, perioada unui doliu e un an de zile. E important să le vorbim copiilor, adolescenților despre aceste etape, să le explicăm că și tristețea și furia sunt normale, că e în regulă să fim uneori furioși sau triști și, la un moment dat, e în regulă și să ne obișnuim cu  asta, ca să putem începe a construi ceva nou.

    — Vă mulțumim! 

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Deputați PAS, după ce PSRM a cerut demisia președintei Sandu: „Beţi ceai şi vă vaccinaţi. De anticipate nu scăpați”

    Socialiștii sunt îndemnați să bea ceai și să se vaccineze, după ce au cerut demisia președintei Maia Sandu și organizarea alegerilor prezidențiale anticipate. „După comunicatul PSRM de azi, nu poți decât să co…
    Deputați PAS, după ce PSRM a cerut demisia președintei Sandu: „Beţi ceai şi vă vaccinaţi. De anticipate nu scăpați”

    Infectarea lucrătorilor medicali cu COVID-19 a scăzut cu 75%, odată cu inițierea campaniei de vaccinare

    Infectarea lucrătorilor medicali din R. Moldova cu noul tip de coronavirus a scăzut cu 75% în rândul lucrătorilor medicali, odată cu inițierea campaniei de vaccinare, conform datelor Ministerului Sănătății, Mun…
    Infectarea lucrătorilor medicali cu COVID-19 a scăzut cu 75%, odată cu inițierea campaniei de vaccinare

    FOTO/ Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Vadul lui Vodă

    Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit duminică în apropierea aerodromului de la Vadul lui Vodă. Două echipaje de pompieri și o ambulanță au intervenit. În avionul de mici dimensiuni se aflau două persoane,…
    FOTO/ Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Vadul lui Vodă

    PSRM cere demisia președintei Maia Sandu și organizarea alegerilor prezidențiale anticipate

    Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) cere demisia președintei Maia Sandu și organizarea alegerilor prezidențiale anticipate. Solicitarea PSRM se regăsește în declarația adoptată duminică în cadrul ședin…
    PSRM cere demisia președintei Maia Sandu și organizarea alegerilor prezidențiale anticipate

    Colaci de la Corjeuți, copți la Paris

    Colacul este un simbol al recunoștinței, oferit nanilor la botez, la nuntă sau împodobind toiagul colindătorilor. Gospodinele împletesc colaci în trei, șase sau douăsprezece vițe și se străduiesc să-i gătească…
    Colaci de la Corjeuți, copți la Paris