„Oamenii văd indiferența guvernării și înțeleg că într-o situație de criză mondială, nimeni nu îi protejează”

Interviu cu Alexandru Cazacu, plecat din R. Moldova acum 11 ani

Alexandru Cazacu a plecat din R. Moldova acum 11 ani, lăsând în urmă doctoratul la Academia de Științe și activitatea de Lector la Universitatea de Stat din Comrat și la USM. Este originar din Ciutuleşti, Floreşti. Și-a făcut studiile la USM, Facultatea de Litere, Specialitatea Limba şi Literatura Română, Limba Greacă. În prezent, este stabilit în Italia, unde și-a schimbat domeniul de activitate, urmând un Master în Business Internațional.  

ZdG a discutat cu Alexandru Cazacu despre efectele pandemiei de coronavirus în Italia, despre gestionarea crizei în R. Moldova și despre schimbările ce s-au produs în relația R.Moldova- diaspora. 

— Dle Cazacu, care este situația acum în Italia? Ce se întâmplă cu restricțiile? 

— Vara asta, eu ar fi trebuit să vin acasă, în R. Moldova, dar pandemia nu ne-a permis. Pot spune că, în Italia, este mult mai bine decât în alte țări. Restricțiile nu mai sunt cele din primele zile. Atunci când începuse pandemia în Lombardia, eu plecasem în Germania, la Munchen, după care în Polonia. Era frica aceasta că vor închide hotarele, iar eu am o profesie ce presupune multe călătorii. Exact în acea perioadă, au introdus toate interdicțiile, așa că, la întoarcere, a trebuit să completez un set de acte. Apoi, am făcut 14 zile de carantină. Oamenii puteau ieși doar dacă dețineau un anume certificat în perioada de criză. Multe companii s-au închis. Mai mult de o lună am lucrat de acasă. Apoi, lucram jumătate de timp din oficiu, iar restul – de acasă. Sigur că aveam grijă, îmi verificam temperatura în fiecare dimineață, purtam măști, respectam distanța socială, inclusiv în oficii. Ulterior, s-au scos aceste restricții și a rămas doar verificarea temperaturii în fiecare dimineața, distanțarea în oficii, dezinfectarea mâinilor la fiecare colț. Acum, situația e și mai lejeră.

— Dar dacă ați fi venit în R. Moldova, ce ați fi vrut să faceți aici?

— În fiecare vară, încerc să revin, pentru că o mai am acolo pe mama, mai am și prieteni, cunoscuți, rude. Anul trecut, nu am reușit din cauza serviciului și anul acesta credeam că o să merg, dar din păcate, s-a introdus acea listă din 13 țări, cu R. Moldova, inclusiv, pentru care Italia și-a închis granițele. Mă gândeam măcar pe mama s-o invit încoace, dar și ea nu a putut veni și, respectiv, stăm la distanță. Dacă aș fi mers în Moldova, nu aș fi putut reveni în Italia pe o perioadă, întrucât Moldova e pe lista neagră a țărilor cu risc sporit de COVID-19. Acasă, situația, din păcate, pare dezastruoasă. Eu cred că ar trebui să se facă anumite acțiuni, nu doar PR, nu doar amenzi. Dar, pe de altă parte, înțeleg că sănătatea în R. Moldova nu beneficiază de organizarea, managementul și finanțele pe care le au, de exemplu, Italia și Franța. Și înțeleg că este foarte dificil pentru ei să reacționeze la timp, pentru că e greu să găsești soluții în două zile. Noi avem un sistem defect deja de zeci de ani. Respectiv, în asemenea momente de criză, se vede foarte bine care e reacția autorităților, a Ministerului de resort. Mai există și această problemă legată de cultura populației – oamenii nu cred, nu respectă, nu poartă măști. Trebuie să se facă și o muncă de informare și educare, inclusiv în acest sens. 

— În opinia dvs., cum a fost gestionată această criză în R. Moldova?

— Pot să vă zic cum a fost gestionată în Italia sau în alte țări europene, unde autoritățile chiar au gestionat. Ceea ce s-a făcut în R. Moldova, din punctul meu de vedere, e dezastru. Nu este o gestionare. Nici una ineficientă nu o poți numi, pentru că nu am văzut strategii clare de abordare a situației, nu am văzut pași concreți. E o lipsă totală de gestiune. La știri am văzut doar prezentarea ministrei sau uneori a președintelui cu numărul de infectați sau decedați. Uneori, aveam impresia că ei, în loc să se ocupe de gestionarea problemei, veneau numai să ne anunțe câți au murit, ca la război, pe când competența lor e cu totul alta. Ei ar fi trebuit să iasă și să explice de ce avem acel număr mare de bolnavi, de ce avem acel număr de decedați și cum rezolvă situația. Dar, la noi și la capitolul cultură politică este încă foarte mult de lucru, așa că și cetățenii nu mai reacționează. Oamenii, probabil, de la atâta lipsă de încredere față de jucătorii politici și față de autorități, nici nu se mai așteaptă la nimic, au devenit indiferenți, fiecare își rezolvă problema în ograda sa. Suntem în sec. XXI, în lume situația e total diferită. În Italia, în fiecare zi, erau anunțați pașii care vor fi urmați de sistemul medical pentru a ameliora situația. Cetățenii aflau ce se va întreprinde în spitale. În câteva zile, ei au ridicat un spital cât toată Expoziția de la Milano. L-au ridicat ca pe timp de război, repede – un spital enorm, de câteva mii de paturi. Totodată, prin companii, se transmit scrisori cu informații despre pașii concreți ce trebuie urmați. Virusul a bătut foarte crunt în Italia, dar aici autoritățile au reacționat prompt și noi am reușit oarecum să ieșim din criză. Practic, în proporție de 95%, aici s-a revenit la normalitate. 

— Ce se întâmplă cu moldovenii care reușesc cumva să ajungă în Italia acum? 

— Modul ăsta al nostru de a face pe șmecherul, ca să evităm într-un anumit mod legea, nu este atât de bun și creează diverse probleme. Citeam în știri despre unii care au ajuns aici și și-au infectat apropiații. Faptul ăsta nu poate fi înțeles, pentru că ține de securitatea apropiaților tăi. Cultura e altfel în Europa: dacă știu că am riscul să fiu infectat, mă autoizolez și nu contactez cu nimeni dintre apropiați. În primele zile de pandemie, au avut de suferit majoritatea lucrătorilor ilegali de aici. Au avut de suferit și concetățeni de-ai noștri. Multe doamne care munceau ca și badante au fost lăsate pe drumuri. Din acest motiv, o bună parte dintre moldovenii aflați în diverse țări europene și nu numai, au fost nevoiți să revină acasă. Și e o sabie cu două tăișuri, când se ajunge la discuția că e vina cuiva pentru că s-ar fi întors în această perioadă. Înțeleg situația acelor femei care munceau în familiile italiene și care au fost anunțate că trebuie să plece. Rămâi fără casă și fără masă, ce să faci? Cei care sunt angajați oficial, își achită singuri locuința și întreținerea. Unele badante din familii locuiesc în casa celor pe care îi îngrijesc. Și dacă a doua zi cineva te anunță că ești liber, nu ai unde să te duci. 

— Care este cel mai afectat de pandemie sector în Italia? 

— În Italia, foarte mult suferă sectorul metalo-mecanic. E vorba de companiile producătoare de mașini și o bună parte din economia Italiei este organizată anume în jurul producerii de mașini și utilaje, care ajung la export. Respectiv, există zeci de companii de acest gen. Acestea gestionează sume enorme de bani și, odată cu închiderea hotarelor, blocarea vânzărilor, stoparea transportatorilor, au avut de suferit foarte multe dintre acestea. Multe companii mici, care s-au închis în această perioadă, riscă să nu se mai deschidă. Dar și companiile mari au resimțit criza. Compania în care activez este una destul de mare, dar și aici se resimt efectele pandemiei. De 3-4 luni, nu se activează în mod obișnuit, nu sunt vânzări, deci, nu vin bani. Iar dacă nu vin bani, nu sunt salarii. Sigur, apar diverse dificultăți. Această situație va dura cu siguranță până la sfârșitul anului, deși inițial credeam că doar o lună-două. Companiile sunt niște organizații de unde se hrănesc mii de oameni și nu e o situație deloc ușoară. Starea economică a fiecărui angajat se răsfrânge și la nivel de stat, la nivel de economie în ansamblu. Se mai anunță și al doilea val, prin septembrie. Vom vedea ce va fi. În Moldova, COVID-ul a fost transformat tot în dividende politice – amenzi, bani. Totul se reduce la bani. Închid piețele, le deschid și tot așa. În țările civilizate, sunt susținuți, în primul rând, oamenii și afacerile pentru că ei sunt cei care mențin economia. Și dacă nu-i susții, mâine pierzi mai mult. 

— Cum putem ieși din recesiune, în opinia dvs.? 

— Foarte dificil și dureros, pentru că acest proces deja durează prea mult în Europa, acolo unde medicină și servicii există, dar într-o țară ca R. Moldova, va fi și mai complicat, pentru că situația economică a oamenilor este deja la limita de jos a răbdării. Cred că va crește numărul persoanelor care vor alege să emigreze, să fugă peste hotare, să-și caute un trai mai bun. Sunt multe persoane, inclusiv oameni de artă, care practic de jumătate de an nu lucrează, nu au un venit și asta e dezastruos. Nimeni nu se gândește la cultură și artă în această perioadă. Mulți dintre acești oameni vor alege să meargă la orice muncă peste hotare, probabil, ca să-și poată întreține familia. Cum va ieși R. Moldova din criză e foarte dificil de spus, pentru că dacă nu există o gestiune corectă, practic vom sta și vom aștepta să treacă virusul singur. Altceva nu văd. Sigur că am tot respectul pentru medicii din R. Moldova, care luptă în prima linie și pentru cei din profesii care se dedică acum așa cum pot meseriei lor, dar problemele de acest nivel trebuie gestionate la nivel de stat cu strategii și pași concreți. Pe când, în R. Moldova, în primele luni, nimeni nu avea idee ce e cu acest virus. Și aici revenim la Academii, la cercetare și la cât de mult a fost distrus tot acest domeniu în R. Moldova. Țările civilizate au laboratoare, au tehnologii, au cercetători care știu să analizeze și să dea rezultate. La noi cine va analiza? Practic, trebuie să mulțumim României, UE, OMS, care au transmis aceste cunoștințe și experiențe. Eu nu observ acțiuni concrete care se fac în R. Moldova, în acest moment, pentru combaterea efectelor pandemiei. Faptul că se mai iese din când în când la televizor și se spune „Stați acasă”, nu este o soluție. Din R. Moldova au plecat zeci și sute de medici și alți specialiști care ar fi putut salva situația. În plus, vă garantez că numeroși alți tineri specialiști, dintre cei care au mai rămas în R. Moldova, vor pleca cu prima ocazie. 

— Probabil, pandemia a făcut să se resimtă și mai mult lipsa medicilor… 

— Oamenii văd indiferența guvernării și înțeleg că într-o situație de criză mondială, nimeni nu îi protejează. Poți să iubești statul cela cât vrei, dar atunci când este în joc siguranța familiei tale, îți iei lumea în cap și pleci. Omul va fugi de acel loc. Eu am așa un vis: la bătrânețe, să revin la țară, acolo unde am crescut. Dar, din punct de vedere practic, înțeleg că și atunci va fi greu. Eu aici am un sistem medical performant, infrastructură, totul pentru o bătrânețe liniștită. Ce faci în R. Moldova când ai 70 de ani și locuiești pe un deal într-un sat părăsit? Satele noastre sunt goale. Un lucru foarte dureros pe care încă nu l-au înțeles autoritățile e că cel mai scump capital este cel uman. Dacă în sate, acum, au rămas doar bătrânii, ce va fi peste 10 ani? Cineva se gândește la asta? Ce va fi cu demografia R. Moldova? Statele civilizate investesc în generația nouă, în universități, în companii. Scoate capitalul uman din această ecuație și vei vedea că rămâi cu economia pe brânci și devii un stat falimentar. 

— Ce a schimbat pandemia în relația R.Moldova-diaspora? 

— Economia R. Moldova depinde foarte mult de diasporă, vrem noi sau nu vrem. O bună parte din PIB, este format din banii diasporei. Tot ceea ce se construiește și se cumpără din banii diasporei, menține economia și salariile în R. Moldova. De asta, a fost foarte dureros pentru diaspora când președintele și alți reprezentanți ai statului au dat vina, în mod rușinos, pe diaspora, că a adus pandemia. În primul rând, e foarte urât din partea unor autorități care ar trebui să-și respecte cetățenii. În al doilea rând, oricine trebuie să înțeleagă că acești oameni nu au plecat de bună voie. Da, acum pleacă și din plăcere, dar primii 10-20 de ani de emigrare erau de nevoie, de sărăcie, tot din cauza incompetenților care guvernau atunci. Au venit acasă cei aflați în zona de risc și care nu aveau de ales. Piatra a fost aruncată în diaspora, la nivel de președinte de stat, cu niște declarații urâte. Eu cred că diaspora a înțeles foarte bine atunci care este atitudinea autorităților față de ea. Statul italian a organizat curse speciale, inclusiv din China, ca să-și repatrieze cetățenii, fie din diaspora, fie aflați temporar peste hotare. Ei și-au făcut griji pentru diaspora lor și au căutat soluții să îi aducă acasă, în timp ce ai noștri, ieșeau la microfoane și spuneau: „Nu veniți, stați acolo”. Vă închipuiți, îi suni mamei și îi spui că ai durere și vii acasă, iar ea îți zice: „Nu veni, nu veni”? Și oamenii îi votează, îi aleg, îi susțin. Sunt sigur că așa va continua și nimic nu se va schimba, pentru că asta este cultura noastră, din păcate. 

— Ce se întâmplă cu Asociația dvs. „Dor”, în prezent? 

— Asociația de la Parma, pe care am fondat-o cu mulți ani în urmă, a fost creată ca o nevoie de a ne uni concetățenii. Pentru mine, era primul an aici, în Italia, și am înțeles un lucru straniu. Existau zeci de comunități din zeci de țări ale lumii, care sunt organizate într-un mod restrâns, doar moldovenii noștri nu aveau o comunitate. Am fost uimit, pentru că am analizat datele oficiale și erau 7 mii de moldoveni la Parma atunci, deși datele neoficiale erau duble. M-am gândit: cum atâția oameni să nu se poate aduna? De aici a venit ideea. Am creat Asociația și primii ani organizam multe evenimente, care să ne mențină relația cu țara. Totul din bună intenție și din contul meu. Pe parcurs, lucrurile s-au schimbat și am înțeles că nu vreau să transform acest tip de evenimente culturale în nunți și cumătrii. Am zis că nu mai organizăm activități de acest gen și am trecut la oferirea unor servicii gratuite, pe bază de voluntariat. Practic, în acest moment, cam așa mergem înainte, mai mult online. Acum, mai mulți concetățeni mă caută la telefon și mă întreabă despre diverse chestiuni, întrucât persistă și o lipsă de informare la nivel de ambasade și consulate, iar oamenii caută un punct de reper. Unii dintre ei nu știu a căuta, banal, un număr de telefon pe internet. Respectiv, încercăm să-i susținem cum putem în toate aceste activități. Anterior, am lucrat și cu diaspora din Grecia, întrucât prima mea specialitate este limba greacă. Diaspora elenă deja la acel timp, deși e una destul de veche și așa, primea suport de la statul elen prin programe foarte bine puse la punct, pentru a menține dragostea lor de țară și legătura cu lumea elenă. Și ce face R. Moldova? Nu pot numi asta o relație. Este practic inexistentă. 

— Cum credeți că va proceda diaspora la următoarele alegeri? 

— Diaspora a fost mereu activă și a crezut atât de des politicieni din R. Moldova, dar a fost tot atât de des mințită, încât eu nu știu ce va mai face. Există două posibilități – să iasă activ la alegeri sau să nu iasă deloc, în semn de protest. Ar putea exista riscul să avem o prezență mică la urnele de vot, pentru că oamenii au auzit aceleași povești atâta timp și au înțeles care sunt scopurile politicienilor. Problema este că nu avem alternativă. Eu, care am fost atât de activ toți acești ani, la ultimele alegeri, m-am trezit că nu am pentru cine vota. 

— Ca un fel de concluzie, cum ar fi arătat viața dvs. dacă nu ați fi plecat din Moldova? 

— Foarte diferită. Eu, în ultimii ani, în Moldova, am fost lector universitar. Probabil, aș fi fost tot lector, aș fi făcut doctoratul și aș fi fost un profesor la universitate cu un salariu corespunzător. Sigur, mi-ar fi fost mult mai greu. Deși, aș fi avut avantajul să fiu mai mult lângă părinții mei, lângă tata, care a decedat când eu eram departe. Până la urmă, Italia mi-a oferit o altă viață, un alt nivel, mi-am și schimbat profilul de activitate. Aici, am făcut un master în Business Internațional și fac un lucru foarte diferit de ceea ce făceam în Moldova. De multe ori mă gândesc că ar fi bine să revenim acasă, dar îmi dau seama că realitățile sunt foarte dure. Până la urmă, viața noastră depinde de starea noastră interioară. Sunt oameni care se mulțumesc cu mai puțin și stau acasă. Noi, cei de peste hotare, nu avem niciodată liniște sufletească, trăim mereu cu acest dor și această lipsă de acasă. Dar, asta e viața. Pentru anumite avantaje, faci anumite jertfe. Noi am ales. Nu este și nu a fost o decizie ușoară, dar oamenii din diaspora au plecat de nevoie. 

— Vă mulțumim!