Construcții rezidențiale apărute pe mulți bani și repede în orașul care dă tonul pentru celelalte zone ale R. Moldova. Interviu cu activista Anetta Dabija, despre motivele pentru care (nu) iubim Chișinăul

O asociație recent creată încearcă să lupte cu construcțiile ilegale din Chișinău. Fondatoarea acesteia, Anetta Dabija, povestește că a ajuns să facă activism pentru Chișinău, după ce a lucrat într-o organizație care se ocupa de proiecte locale și a văzut cum inițiativele de acolo pot schimba lucrurile într-un sens mult mai larg. Cu timpul, interesul Anettei pentru Chișinău a crescut, respectiv a început să meargă mai mult pe jos și să vadă orașul cu alți ochi. A continuat cu documentarea foto a mai multor zone și clădiri, iar, treptat, a înțeles că dacă nu va acționa, nu va mai avea ce să fotografieze în oraș, pentru că acesta va rămâne fără patrimoniu.

În interviul acordat ZdG, Anetta povestește despre modul în care ceea ce se construiește sau nu în Chișinău creează tendințe pentru alte orașe din R. Moldova, despre identitățile și mixul cultural de aici, dar și despre felul în care transparența și lupta cu corupția pot preveni schimbări care altfel ar deveni ireversibile.

— Cum este, în prezent, orașul Chișinău, din punctul dvs. de vedere?

— După mine, Chișinăul, la etapa actuală, este un oraș care încearcă să-și găsească calea cea dreaptă. Azi, acesta arată aproximativ cam în modul în care arătau unele orașe europene cu 50 de ani în urmă, poate și mai mult. Nu știu dacă asta e bine sau rău, dar eu așa îl văd.

— De ce e determinată această stagnare? Ce zone ați spune că, totuși, arată spre o anume identitate a orașului?

— Mie mi se pare că acum orașul abia își creează identitatea, pentru că în perioada sovietică s-a pierdut din accentul acesta local. Abia acum încercăm să vedem ceea ce ne reprezintă. După mine, Chișinăul este un mix de perioade și stiluri. Chișinăul, în genere, e unul din puținele orașe care are arhitectură și din perioada țaristă, și din perioada interbelică, și din cea sovietică. Nu mai spun despre ceea ce s-a întâmplat după ‘90, că asta e altă discuție. Dar cred că puține orașe au acest mix. De exemplu, pe str. Vlaicu Pârcălab, alături de Primărie – o clădire din perioada Chișinăului țarist, a lui Bernardazzi, iar chiar alături e o altă clădire din perioada interbelică. E ceva interesant și rar. Cred că de aici putem începe să ne creăm identitatea. Nu aș putea spune despre Chișinău că e reprezentat doar de câteva clădiri, pentru că nu mi se pare corect. Consider că majoritatea turiștilor văd cam aceleași obiecte – Catedrala, Arcul de Triumf, dar după mine nu doar acestea sunt reprezentative, e vorba de un cumul de obiecte arhitecturale.

— Acum, în Chișinău se construiește mult și haotic. Ce ar trebui să se întâmple ca aceste clădiri să fie construite în siguranță, conform standardelor?

— Autoritățile văd dezvoltarea orașului în felul în care s-au învățat să o facă. Adică, ca lucrurile să se schimbe și să nu se construiască haotic, avem nevoie de viziune. Orașul nu are viziune, după mine. Acum, cel puțin, se fac încercări la nivel local de schimbare a lucrurilor – era vorba și despre Planul Urbanistic General și despre alte documente de genul acesta. Altfel, repet, ca să nu se construiască haotic, dincolo de respectarea legii, evident, noi avem nevoie de viziune. Orașul nu a avut și nici nu are direcții de dezvoltare. Totodată, orașul are nevoie de date și studii. De pildă, nu este clar cum și de ce în centrul istoric, care niciodată n-a avut un plan urbanistic, au apărut complexe rezidențiale. Neavând niciun studiu, neștiind care ar fi urmările acestor intervenții. Iar acțiunea, în lipsa datelor, este la fel de gravă ca și lipsa unei viziuni. Dincolo de asta, sigur că noi avem cartiere încă locuibile în orașe. Dar sunt și alte zone în care, după mine, s-a intervenit foarte brutal în ultimii ani, ignorând legea şi actele normative. Și atunci, aceste probleme sunt și vor fi foarte greu de rezolvat. Mie-mi este greu să vorbesc despre un Chișinău confortabil de locuit. Dacă se va construi în continuare la fel de haotic, nu știu unde vom ajunge – ne vom lua rămas bun de la confort în oraș. Eu sper foarte mult că lucrurile se vor opri înainte să se întâmple un dezastru, pentru că mi se pare că au fost depășite multe limite. De pildă, mai nou, există tendința de a se construi în parcuri, ceea ce e inadmisibil.

— Tot despre aceste construcții. În ce măsură banii pe care oamenii îi investesc în apartamente reflectă valoarea lor?

— E clar că oamenii au nevoie de locuințe și aleg să investească în acestea. De regulă, ei nu sunt specialiști și nici nu trebuie să fie… Dar nimeni nu le explică riscurile: ce se întâmplă atunci când nu ai suficient soare ori spațiul nu e distribuit conform. De asta ar trebui să se ocupe autoritățile. Sigur că sunt și exemple bune, dar foarte puține. Ca să găsești o locuință în care să te simți confortabil, ai nevoie de multă cercetare. Majoritatea blocurilor care se fac acum se construiesc pentru mulți bani și repede. Poți să faci bani și construind, în timp ce ții cont de legi, de normative, de bunurile publice, însă pur și simplu, în acest caz, banii nu sunt așa de mulți și nu vin atât de rapid. Eu chiar cred că lucrurile pot fi rezolvate în așa fel, încât toată lumea să fie fericită, dar trebuie să existe voință și nu trebuie să existe corupție.

— Dincolo de interior, cât de confortabil este orașul acum în exterior? Mă refer aici la mobilierul urban, la transportul public, la spațiile comerciale – aceeași Piață Centrală, la modul în care ne deplasăm și ce vedem în oraș.

— Noi ne petrecem timpul nu doar la birou și acasă, dar și în afară, iar atunci când înțelegem cum ne influențează ceea ce vedem, cum ne simțim atunci când suntem în oraș, percepem lucrurile altfel și începem să punem preț pe spațiul public și pe felul în care acesta e amenajat. De exemplu, eu merg mult pe jos prin zona centrală a orașului. Inițial, făceam asta ca și cercetare, pentru organizație, dar ulterior a devenit o obișnuință și eu merg foarte mult pe jos. Atunci când începi să faci asta, să petreci mai mult timp în afara transportului, în afara locuinței, vezi probleme pe care, poate, anterior nu neapărat le observai – felul în care sunt făcut trotuarele, de exemplu. Recent, unele au fost reparate, iar din acest motiv, mie mi s-a părut că, de fapt, s-au schimbat mult mai multe – aspectul exterior din jur, felul în care te simți atunci când poți merge pe acolo și vedea copacii înfloriți sau clădirile. Parcă e cu totul alt oraș. Dacă e să ne referim la amenajarea unor locuri sau spații comerciale, e un subiect foarte complicat, unde nu știu dacă aș putea preciza multe. Însă cred că lucrurile se schimbă câte puțin, inclusiv din perspectiva faptului că oamenii înțeleg cât de importante sunt aceste aspecte. Cât despre Piața Centrală, mi se pare că aceasta e deja un loc identitar al orașului și cu asta trebuie ceva de făcut. Mulți străini pe care îi cunosc, atunci când vin aici, merg acolo și eu cred că acesta e un spațiu care trebuie gândit foarte bine și pus în valoare. Pentru străini e ceva interesant, e ceva ce nu văd acolo de unde vin și ei văd asta din altă perspectivă – noi vedem îmbulzeală, iar pentru ei e un loc de cercetare, format dintr-un mix format din tot ce vrei. Asta nu vezi oriunde, poate din această cauză e atât de atractiv pentru mulți străini.

— Ați menționat mai devreme bunurile publice. Ce alternative există pentru a păstra clădirile istorice, când statul nu investește în acestea? Adesea, sunt lăsate în ruină, ca să se poată construi în locul lor blocuri locative…

— Aici e vorba de o serie de acțiuni din partea mai multor actori. În primul rând, autoritățile ar trebui să fie cele care creează un mecanism funcțional de protecție. De 30 de ani, noi nu am reușit să venim cu o serie de acțiuni, astfel încât să nu permitem ca patrimoniul să ajungă în stare deplorabilă. La etapa asta, mi se pare că oamenii nu percep monumentele de arhitectură, cu excepția câtorva, ca bunuri sau ca părți ale identității noastre. Asta vine din inacțiunea autorităților publice, care trebuiau în toți acești ani, din moment ce au ratificat o serie de convenții în domeniul protejării patrimoniului, să facă în așa fel încât să avem un mecanism normal de protecție. Noi nu avem așa ceva. Ceea de ce dispunem e o singură lege și convențiile la care suntem parte, dar asta e foarte puțin. E nevoie de legi, de politici publice, de documentații de urbanism, de regulamente și de anumite facilități pentru proprietari. O clădire istorică e mult mai greu de restaurat și de pus în valoare decât orice alt obiect, fiindcă aici e nevoie de studii, plus de bani mulți, și atunci statul trebuie să fie cel care acordă măcar un mic ajutor pentru proprietarii unor astfel de clădiri. Noi avem și exemple bune și cred că trebuie să dăm medalii acestor proprietari pentru ceea ce au făcut. În ultimii ani, s-au restaurat multe clădiri, eu presupun că a fost depus un efort colosal și foarte mulți bani. E nevoie de o serie de acțiuni și, în primul rând, de niște studii ample a ceea ce avem, ca noi să începem cu adevărat să restaurăm clădirile și să le punem în valoare.

— Dacă ați face un ghid personalizat al orașului, ce clădiri sau zone ați include acolo?

— Aș face tururi pe diferite domenii sau perioade. Aș merge în zona Chișinăului vechi, unde orașul își are începuturile și despre care nu știe multă lume, ceea ce e destul de trist. Alte tururi ar putea fi Chișinăul interbelic, Chișinăul evreiesc, Chișinăul din perioada sovietică, pentru că asta tot este o parte a orașului nostru, vrem noi sau nu, și atunci de ce să nu o transformăm într-o chestie identitară?.. Eu nu aș merge pe locuri singulare, aș face tururi pe diferite teme.

— Ce încearcă să facă Asociația „Save Chișinău”/ „Salvați Chișinăul”?

— Noi am început să promovăm protejarea monumentelor, a patrimoniului cultural, după care, odată ce am înțeles că situația e destul de gravă, am încercat să întreprindem altfel de acțiuni, cum ar fi contestarea anumitor decizii ale autorităților publice. Încercăm să influențăm lucrurile de la bază – să fie schimbată legea, să fie adoptată o documentație de urbanism pentru centrul istoric și așa mai departe. Eu mi-aș fi dorit foarte mult ca noi să ne ocupăm de restaurarea unei clădiri istorice, dar, din păcate, acum trebuie să întreprindem prioritar măsuri ca să convingem autoritățile că e nevoie de schimbări legislative. Încercăm să propunem regulamente, soluții, alte aspecte de acest fel. Activismul în această sferă, ca și-n orice alt domeniu, trebuie să existe ca o voce care să spună societății despre ce e important și de ce anume asta e important ca, într-un final, să poată pune presiune pe autorități, astfel încât acestea să întreprindă ceva, atunci când e mai mult decât clar că lucrurile ies de sub control.

— Sunteți implicați în mai multe procese de judecată. Cum s-a întâmplat că v-ați concentrat anume pe această parte?

— Noi vedem cum autoritățile iau decizii care fie încalcă legea, fie nu contribuie în vreun fel la ameliorarea situației, așa că suntem nevoiți să intervenim cât putem, iar una din căile pe care eu le consider foarte importante în acest context este instanța de judecată. E ceea ce a făcut în România, de exemplu, Asociația „Salvați Bucureștiul” ani de zile. Le-au reușit multe lucruri. Dar la noi mi se pare că e mult mai dificil, pentru că ONG-urile au mai puțin spațiu de manevră. E greu și din motiv că noi trebuie să creăm o cărărușă, inclusiv aici. Acum ONG-urile explicit nu pot apăra în instanță interesul public. Adică, da, e posibil oarecum: facem referință la unele articole din anumite legi, dar nu este menționat concret undeva acest aspect, iar asta ne îngreunează lucrul. E destul de anevoioasă această implicare în procese. În schimb, atunci când o apuci pe calea respectivă, începi să înțelegi foarte multe lucruri, iar unul din acestea e că, fără bază legală, nu poți schimba nimic. Asta mi se pare cel mai important în activitatea noastră. În egală măsură, e important să se vorbească mult și des despre asta. Dacă nu există bază legală, totul e în zadar. Adică, cumva lucrurile trebuie să meargă paralel, din acest motiv am decis să mergem și pe calea asta – de contestări a deciziilor, de implicare în procese. Pentru mine, e ceva nou și destul de serios, plus că e mult mai complicat decât orice alt proiect avem.

— Cum ar trebui gândit un oraș? Cum sunt orașele din R. Moldova, dincolo de Chișinău?

— Noi facem proiecte și în afara orașului și mie mi se pare că Chișinăul dă tendința, adică dacă aici se fac lucruri bune, practica e preluată. Eu cred că dincolo de capitală sunt multe orașe care au potențial, au o identitate și, la fel ca și Chișinăul, asta a fost ignorat. E foarte interesant că arhitecții orașelor gândesc la fel, fie că e vorba de Cahul, Chișinău sau Strășeni. Se conduc după aceleași principii, având probabil aceeași școală. E cam aceeași cale. De multe ori, autoritățile se bazează mult pe proiecte de infrastructură și da, acestea sunt importante, însă nu sunt suficiente. Cum ziceam și de Chișinău, fiecare oraș trebuie să aibă o viziune.

— Ce planuri de viitor aveți la Asociație?

— Acum ne ocupăm de contestarea multor decizii, iar procesele ne iau foarte mult timp, resurse, energie. Mai mult decât atât, avem câteva propuneri pentru modificarea legii din domeniile de care ne ocupăm. Avem planificate și câteva mici proiecte culturale, care, din lipsă de timp, au fost amânate, cum ar fi lansarea unor albume cu elemente ale patrimoniului construit sau un proiect ce ține de studierea și promovarea perioadei interbelice a Chișinăului și, în special, a arhitecturii acesteia. Lansăm în curând versiunea a treia a Codului Vizualul pentru Chișinău, iar într-un viitor îndepărtat sau apropiat, vrem să aplicăm la un grant pentru restaurarea unei clădiri. Dincolo de asta, noi avem multe inițiative ce țin de promovarea urbanismului durabil și a patrimoniului construit.

— Ca un fel de concluzie, de ce ați spune că iubim sau nu Chișinăul?

— Eu cred că noi ar trebui să găsim motive să iubim Chișinăul, pentru că e casa noastră și e aiurea să locuiești într-o casă unde nu poți iubi nimic. Îl iubim pentru parcuri, mai ales la sfârșit de săptămână. Pentru Grădina Publică – e unul din primele parcuri pe care mi le amintesc din copilărie. Pentru centrul orașului, pentru tot centrul – nici nu știu cum să descriu atracția asta. În ultima vreme, au apărut și altfel de locuri pentru care se poate iubi Chișinăul – intersecția str. Şciusev cu Eminescu sau str. Iorga cu str. 31 august. Mai e Curtea Cheșco. Am câteva străzi preferate, deși mare lucru nu a rămas din ele. Îmi place mult str. Bernardazzi – o zonă caldă și liniștită. Până la urmă, iubesc Chișinăul pentru multe lucruri, pe care îmi doresc să le putem păstra.

— Vă mulțumim!