Principală  —  IMPORTANTE   —   VOCEA DIASPOREI. După ce a…

VOCEA DIASPOREI. După ce a votat masiv la aceste alegeri, ce urmează

În turul doi al alegerilor prezidențiale, sute și mii de cetățeni moldoveni au stat în rânduri enorme la mai multe secții din afara R. Moldova, pentru a-și exercita dreptul la vot. Clipurile video în care se vede mobilizarea și gesturile lor de solidaritate au devenit virale. Oamenii s-au încurajat unii pe alții, dar și pe cei de acasă, să meargă la vot. 

Unii au stat ore în șir pe ploaie, în frig, echipați cu măști și dezinfectante, alții au făcut mii de kilometri pentru a vota, unii au stat ore la rând lângă o secție pentru ca, după o alertă cu bombă, să aleagă să treacă hotarul spre altă secție, alții au venit cu prăjituri la secția de votare sau au lăsat umbrelele celor rămași în rând. Au cântat, au dansat, au scandat, și-au amintit de casă. 

Dincolo de tot ce au reușit să demonstreze alegătorii de peste hotare acum, noi am decis să îi întrebăm ce ar trebui să facă R. Moldova pentru a le îmbunătăți condițiile în care votează, dar și despre ce cred ei că urmează după alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte. 

Silvia Robu, Italia: „Când am ajuns la secție, erau deja câteva zeci de persoane în rând. Foarte repede acele zeci au devenit sute, iar mai apoi mii”

Eu am fost secretară la secția 1/369 din Parma. Pot să vă spun părerile și impresiile mele prin prisma experienței de secretariat, dar și ca simplu cetățean cu drept de vot. Comunitatea moldovenilor din orașul Parma, Italia, este una foarte mare și unită, fapt ce a fost demonstrat în mod cert la aceste alegeri. Din păcate, CEC a permis deschiderea doar a unei secții de votare în Parma, deși cifrele oficiale ne vorbesc că am fi aproape 7 mii de cetățeni moldoveni, fără a lua în considerare persoanele care au, pe lângă cetățenia R. Moldova, și pe cea română și figurează ca cetățeni români. 5 mii de buletine s-au dovedit a fi puține pentru secția din Parma, dat fiind faptul că toate s-au consumat și au mai rămas persoane care n-au reușit să voteze. 

Așa după cum îmi imaginam anterior, lumea a venit cu noaptea-n cap ca să prindă un rând la coadă, iar la ora 6.00, când am ajuns la secție, erau deja câteva zeci de persoane care așteptau în rând. Foarte repede acele zeci au devenit sute, iar mai apoi mii.Oamenii erau dispuși să stea în rând cuminți și plini de speranță, doar ca să-i ajungă rândul să ia un buletin și să voteze. Aceste alegeri au fost mai greu de organizat comparativ cu altele, în special din cauza situației pandemice, dar pot să vă spun cu certitudine că oamenii s-au conformat și au respectat cerințele și recomandările în cazul COVID-19. 

Așteptările alegătorilor din diasporă sunt enorme. Noi toți sperăm ca noul președinte să reducă corupția și sărăcia, astfel creând un nivel mai bun de trai. Noi ne aflăm peste hotare, dar ne iubim țara și ne-am dori ca autoritățile să ne ia în considerare mai mult, atunci când le scriem petiții și-i rugăm să deschidă mai multe secții de votare în afara R. Moldova, în special în zonele unde se află comunități mari de moldoveni.  

Sunt recunoscătoare autorităților din Parma care ne-au pus la dispoziție absolut gratuit sala, cabine de vot și mobilier, dar și poliției locale care a fost prezentă de dimineață până seara și s-a asigurat de păstrarea ordinii și de respectarea normelor epidemiologice. Le mulțumesc tuturor celor care au votat pentru un viitor mai frumos și mai luminos și sperăm să vedem cât mai curând schimbări în bine”. 

Cristina Catan, Germania: „Ne-am simțit ca la o mare revoluție, știam că putem schimba ceva acasă cu votul nostru”

Locuiesc de 5 ani la 120 km de Frankfurt și, respectiv, am ales să votăm în turul I și II la Frankfurt. În primul tur, am stat la coadă de la ora 11 până la 17, când am reușit totuși să votăm. Erau doar 2 cabine de vot pentru o mare de oameni, iar procesul decurgea foarte lent. În turul doi, ne-am gândit să ne prezentăm de dimineață la secție, poate reușim să votăm mai repede. La ora 6 am ieșit din casă, la 8 eram deja la coadă, iar la 15.30 încă nu votasem. Era o mare de oameni acolo. 

Apoi a venit alerta cu bombă, iar noi cu prietenii mei ne-am urcat în mașină și „am zburat” 250 de km spre Strasbourg. Nu am ales inițial secția aceasta din cauza restricțiilor la frontieră. Dar am vrut neapărat să votăm, așa că ne-am gândit că vom explica Poliției cum stau lucrurile și poate ne lasă, am zis să riscăm. Și bine am făcut, ne-au lăsat să trecem fără probleme. La ora 19, am reușit să votăm la Strasbourg. A fost oribilă așteptarea, frustrarea, neputința, dar energia oamenilor care stăteau la coadă era fantastică. Pentru a evita astfel de situații, consider ca ar trebui organizate alegeri timp de mai multe zile (la fel cum a fost la alegerile din România) sau vot electronic. 

Noua președintă e luminița de la capătul tunelului. E speranța că va fi mai bine acasă, că voi putea reveni, că va scoate țara din umbră, că va aduce fonduri, că ne va reprezenta cu demnitate în lume, că ne va reuni. Acest președinte mă reprezintă. Cred că apoi ar trebui să ceară organizarea alegerilor anticipate şi astfel să obțină majoritatea de care are nevoie pentru a începe reformele și pentru a crea instituții de stat puternice. Moldovenii, dar mai ales diaspora, au demonstrat că sunt o forță, iar dacă va fi nevoie, vor arăta asta din nou. Ne-am simțit ca la o mare revoluție, știam că putem schimba ceva acasă cu votul nostru”.

Iurie Cojocaru, Marea Britanie: „Vom înainta mai multe demersuri pentru ca la următoarele alegeri să avem condiții mai bune de vot”

Pentru mine, nu a fost dificil să votez. Am fost membru al biroului electoral nr. 394 din Londra și am votat printre primii. Dar, din păcate, pentru mulți conaționali situația a fost alta. La secțiile din Londra, lumea stătea la coadă încă de la ora 6:00 dimineața, chiar dacă afară ploua de-a binelea. Timpul de așteptare în Londra a fost, în medie, de 4 ore.  Timpul de așteptare, raportat la numărul de buletine și secții de votare, vorbește de la sine despre faptul că condițiile create de CEC pentru mulți cetățeni ce se află temporar sau permanent în Marea Britanie sunt ridicole. Suntem nemulțumiți și vom înainta mai multe demersuri pentru ca la următoarele alegeri să avem condiții mai bune de vot.

În spațiul public vorbim de metode alternative de vot, cum ar fi votul electronic și cel prin corespondență. Ideea nu este rea, dar trebuie să fim realiști. R. Moldova, după părerea mea, are cale lungă până va implementa votul electronic. Totuși, putem prelua bunele practici din Marea Britanie și România referitoare la votul prin corespondență. În ultimii ani personal am folosit această metodă de vot atât la alegerile din România, cât și la cele din Marea Britanie. Procesul este organizat bine și accesibil pentru toți, iar votând prin corespondență, eviți practic deplasările de sute de km, statul la coadă în ploaie și frig. Desigur, cel mai important este că toți pot să voteze. Dar până vom vedea acest vis împlinit și în R. Moldova, cred că CEC-ul ar trebui să ne ofere mai multe secții de votare – măcar 6 la Londra, și mai multe buletine de vot – cel puțin 8 mii, iar paralel să se gândească și la îmbunătățirea legislației electorale.

Sper ca noul președinte să se țină de cuvânt și să facă tot ce a promis alegătorilor. Sper să fie un președinte onest, corect, iubitor și sârguitor pentru țară și cetățeni. Sper că aceste calități să apropie în jurul său oameni de același calibru. Ușor-ușor, R. Moldova poate și trebuie să aibă parte de politicieni curați și demni, care nu se vând în stânga și dreapta. Sper că, poate peste câteva luni sau ani, schimbările de la președinție se vor răsfrânge și în parlament. Noi, cei din diaspora, trebuie să fim la fel de uniți și la fel de prezenți la vot și la alegerile parlamentare ca să ne mândrim cu cei care ne reprezintă. Noi avem nevoie neapărat de alegeri anticipate, pentru că actualul legislativ nu ne reprezintă, acolo e plin de corupți și traseiști politici care se țin cu dinții de putere și pot reprezenta orice pe lumea asta, numai nu acest popor”. 

Silvia Tabor, Taiwan: „Vreau să văd transparență, integritate și, pur și simplu, un om care ne reprezintă țara cu demnitate”

Anul acesta, nu am avut posibilitatea să votez, deoarece ar fi trebuit să mă deplasez într-o altă țară. Cu patru ani în urmă, am luat avionul și am mers la Beijing să-mi exprim votul, însă din cauza pandemiei și regulilor de carantină, anul acesta a fost imposibil, mai ales că am și copil mic. Dar am făcut tot posibilul să discut, să conving prieteni pe care nu-i interesa prea mult votarea sau erau deja prea dezamăgiți să meargă să voteze. Și știu că am reușit să conving un număr de oameni.

Votul diasporei este important și ea se mobilizează într-un mod minunat. Dar eu aș pune mai mult accent pe discuția cu cei de acasă, cu motivarea părinților, tinerilor să voteze, cu discuții constructive prin care să-i facem să înțeleagă de ce diaspora votează în așa un număr mare pentru candidații integri.

De la noul președinte vreau să văd transparență, integritate și pur și simplu un om care ne reprezintă țara cu demnitate. Personal, înțeleg că președintele este limitat în luarea deciziilor, dar totodată cuvântul unui președinte cântărește greu și nu poate fi ignorat. Mai aștept să văd un președinte care, într-adevăr, lucrează pentru oameni și nu pentru interesele personale, un președinte care este capabil să construiască poduri cu toate țările, spre binele poporului său, și nu unul care merge doar acolo unde are interese personale și este, de fapt, pe post de turist.

La final, vreau doar să spun despre sistemul de vot și, mai ales, diferența între țara în care sunt acum – Taiwan și Moldova. În primul rând, este vorba despre transparență. Taiwan are un sistem de vot foarte bine pus la punct, se face doar prin prezență fizică și votarea se termină la ora 16:00. Totul este operativ, chiar dacă numărul de votanți este foarte mare. O altă diferență este faptul că tinerii în aceasta țară sunt foarte și foarte activi. Apoi, desigur, sistemul judiciar este la nivel, deci fraudarea voturilor este pedepsită și nu prea se găsesc doritori să facă încălcări. Eu cred ca toate acestea sunt posibile și la noi, dacă oamenii vor dori sa facă schimbări”. 

Elena Rotari, Germania: „Sper să rămânem uniți și pentru alte alegeri care vin”

Dacă ne uităm peste numărul impresionant de alegători la acest scrutin, vedem clar că, de data aceasta, s-a produs o mobilizare masivă, atât pe plan intern, cât și extern. Cu siguranță, noi, toți oamenii buni, duminică am mers la vot motivați și cumva încrezuți că, după atâtea decenii, putem produce acea deviere a R. Moldova către prosperitate și bunăstare. Noi am mers și ne-am dat votul de încredere unui președinte onest și integru. 

Evident, așteptările ne sunt mari, dar, în același timp, noi înțelegem cu toții că o schimbare palpabilă nu se va produce peste noapte și acest vot e doar începutul transformării, a reabilitării R. Moldova. Această cale nu va fi deloc ușoară și noi toți ar trebui să contribuim împreună la schimbare, mai ales că știm cât de șubredă e situația economică la moment în țară și câte reforme sunt necesare.

În ce privește votul, aș sublinia că suntem în era tehnologiilor informaționale și, după mine, ar trebui adoptate mecanisme de votare prin corespondență sau electronic. Asta ar putea fi o soluție binevenită pentru cei care sunt nevoiți să parcurgă sute sau mii de km ca să-și exercite dreptul la vot, unde mai pui că oamenii și trebuie să stea în coadă ore în șir. Dincolo de asta, acum, că am obținut aceasta mică victorie, sper să rămânem uniți și pentru alte alegeri care vin. Haideți să nu uităm că unde există unitate, există și progres”. 

Olesea Gadirca, Danemarca: „Să ne mobilizăm din nou la alegerile parlamentare, pentru a alege profesioniști și nu doar „încălzitori de scaune”

Pentru Danemarca a fost o noutate și a fost pentru prima data în istorie când a fost deschisă o secție de vot la insistenta noastră, a diasporei de aici, precum si prin intermediul Asociației Moldovenilor în Danemarca Radacini-Rødder. Eu am fost președintele BSV Copenhaga, de aceea pot avea o părere obiectivă asupra faptului cum au decurs alegerile în Copenhaga. 

Sincer, cred că am avut parte de o echipă extraordinară, am reușit să negociem cu autoritățile daneze și am primit o locație bună, o sală mare în incinta Universității din Aalborg, cu sediul la Copenhaga. Am fost un pic stresați că exact cu 5 zile înainte de turul II al alegerilor 7 comune (regiuni) din Nordul Iutlandei au fost închise total (carantină generală), după ce au fost depistate anumite mutații ale virusului la nurci. De aceea, am fost cu degetul pe pulsul autorităților daneze, ca să încercăm să negociem permisiunea de a călători la Copenhaga pentru cetățenii noștri ce își doreau exercitarea dreptului de vot. Anume pentru că democrația are o valoare imensă în Danemarca, autoritățile au fost foarte deschise să ne ofere asistența necesară. Astfel, orice moldovean care a dorit să își exprime dreptul de vot, a putut sa o facă.

Ce ar trebui să se îmbunătățească în diasporă în procesul de vot la următoarele alegeri? Am să încerc să răspund doar în numele diasporei din Regatul Danemarcei. Pentru fiecare alegător ce a venit la secția de vot din Copenhaga de pe insula Fyn și peninsula Iutlanda asta au însemnat costuri de peste 100 euro doar pentru trecerea faimosului pod Storebælt. Pentru alegerile parlamentare ar fi echitabil și frumos ca sa fie deschise două secții de vot: una în Copenhaga și una pe Iutlanda. Cu siguranță, acest lucru ar facilita accesul fiecărui cetățean aflat în Danemarca la secția de votare.

Acum suntem foarte conștienți că Maia Sandu nu are o bagheta magică prin care va schimba peste noapte situația economică și politică din țară. La fel, știm că din punct de vedere constituțional atribuțiile președintelui sunt destul de limitate. Cu toate acestea, așteptările noastre sunt ca să-și crească echipa cu oameni integri și competenți în diferite domenii. Eu cred că fiecare dintre noi am crezut într-o eventuală schimbare, de aceea și ne-am mobilizat într-un număr record la vot. Sunt sigură că vom putea să ne mobilizăm din nou la alegerile parlamentare, pentru a alege un parlament pe care am putea să ne bazăm cu adevărat, oameni profesioniști și nu doar „încălzitori de scaune”. 

Viorica Țîmbalari, Franța: „Mulți mi-au zis că vor un sistem judiciar și medical mai bun acasă”

Pentru mine și întreaga diasporă, data de 15 noiembrie a fost o zi foarte importantă. Eram convinsă că vom ieși într-un număr destul de mare, pentru că văzusem deja în primul tur cât de impresionantă este mobilizarea și în ce măsură oamenii erau obosiți de ceea ce se întâmplă în Moldova. M-am trezit atunci dimineața cu gândul luminos că acum avem șansa și noi putem schimba lucrurile și am mers la secția din apropierea casei mele la 7.30. 

Când am ajuns acolo, deja era o coadă imensă. Toți păstrau distanța, purtau măști și, cuminți, așteptau să voteze. Eu nu am votat acolo, rândul era foarte mare, plus că mă gândeam să mă deplasez la mai multe secții, să văd care e situația la fiecare. Am vorbit cu oamenii, i-am întrebat ce speră să se schimbe acasă. Mulți mi-au zis că vor un sistem judiciar și medical mai bun acasă. Am mers apoi la Ambasadă, unde, spre uimirea și bucuria mea, era tot o groază de lume. Am stat la rând trei ore. Erau mulți cu copii, a început să plouă, dar nimeni nu a cedat, ba chiar cei care plecau, dăruiau umbrelele lor altora din rând. După ce am reușit și eu să votez, am mai mers la alte secții, unde am văzut că erau pe sfârșite buletinele. 

Secții de votare în diasporă ar trebui deschise mult mai multe. R. Moldova știa că are plecați peste un milion de cetățeni din țară, a fost și este COVID-19, noi când am făcut o cerere din partea diasporei, unde au semnat peste 100 de cetățeni și ONG-uri să ni se deschidă secții de vot, ni s-a argumentat că acestea sunt costuri în plus pentru R. Moldova. Sper la parlamentare să se ia asta în considere și să nu se repete ce a fost. 

De la noua președintă am așteptări mari, dar sunt realistă și înțeleg că un om nu poate face totul din primele zile, luni sau chiar ani, pentru că sistemul nostru a fost intoxicat de atâta vreme și noi nu avem independență. Cu răbdare, vom aștepta alegeri parlamentare, iar acum mă bucură că de acum încolo vom fi reprezentați de un președinte cu demnitate, onest, de care nu îmi va fi rușine”. 

Victoria Țăranu, Belgia: „Schimbările se fac printr-un efort colectiv”

Am fost observator, deci am votat de dimineață, dar în general la Bruxelles s-a votat foarte repede, în momentele de maximă afluență s-a așteptat, cred, 30 de minute, deși au fost de două ori mai multe persoane decât în primul tur, cu 4 ani în urmă. Au fost două secții în același sediu acum, echipe mari, s-a dublat numărul de operatori față de primul tur. Nu se pierdea timp, era ca o linie de asamblare care funcționa exact așa cum trebuie. S-a votat repede. 

Aici, în Belgia, votul e obligatoriu și cred că asta e o practică foarte bună. În acest caz, cred că votul e unul mai moderat. Pentru că oamenii care votează extremele întotdeauna ies la vot, iar cei indeciși sunt mai moderați, respectiv, în cazul votului obligatoriu, poate aceste discursuri de ură s-ar mai putea potoli. 

De la noul președinte am așteptări foarte multe, dar și foarte puține, în același timp. Eu cred că e vorba de o întoarcere la normalitate, ceea ce în baza la ce ne-am obișnuit cu politicienii trecuți, e mult, adică să avem un președinte cu demnitate, cu verticalitate, care să trateze cetățenii cu respect, inclusiv respect față de inteligența noastră. Probabil asta e mult în contextul Moldovei de azi, dar pentru orice om care a trăit în țările din Vest asta e ceva normal – orice demnitar sau funcționar să trateze oamenii cu respect. Pe de altă parte, cred că va dura această schimbare sistemică. Totodată, alte lucruri aștept să se realizeze cât mai repede, de exemplu, Fondul de Argint, pentru a ajuta bătrânii în dificultate. De asemenea, să ținem minte că schimbările vin doar printr-un efort colectiv, cu multă răbdare, și doar împreună putem reuși”.

Natalia Cucoș, Austria: „Noi am făcut primul pas spre schimbare”

„Experiența mea la secția de votare de la Viena, Austria a fost foarte plăcută. Am lucrat și în comisia electorală. La Viena în turul 1 au votat 856 persoane, iar în turul doi  1510 (dublu față de ambele tururi din 2016). Alegerile s-au petrecut în sediul Ambasadei R. Moldova. A existat coadă de la parter până la etajul trei, luând în considerare și distanțarea socială care a fost respectată exemplar de către cetățenii noștri. Deoarece pentru toată Austria/Slovacia există doar o secție de votare,  pentru alegătorii care nu dispun de transport sau timp suficient, votarea a fost mai complicată sau imposibilă. Din aceste considerente, ar fi binevenită deschiderea unei secții adiționale de vot, anume în acea zona geografică, astfel nr. 1510 ar putea fi depășit cu ușurință și s-ar putea oferi drept de vot mai multor cetățeni.

În procesul de vot pentru următoarele alegeri am sugera următoarele îmbunătățiri, care nu neapărat se referă doar la secția de la Viena: alegerea cu atenție a spațiilor pentru secțiile de votare (unele secții au fost foarte mici, iar nr. de votanți extrem de mare), colaborarea cu autoritățile locale în vederea organizării circulației în afara secțiilor de votare, dotarea cu scanere adiționale, computere, cabine de vot, ștampile, personal adițional, buletine de vot suficiente (din primul tur). În Austria este practicat votul prin corespondență,  aceasta practică ar putea fi aplicată și în Moldova, cu condiția asigurării unui canal sigur de transmitere din diaspora a plicurilor de votare și o restructurare (posta diplomatică posibil). sau o restructurare a Poștei Moldovei. 

Așteptările față de noul președinte a întregului popor, al celor care au votat-o pe Maia Sandu și, în mod deosebit, a celor care nu au votat-o sunt foarte mari. În acest sens, cred că trebuie să fim realiști. Avem încredere deplină că noua președinta își va îndeplini promisiunile, în special cele legate de eradicarea sărăciei, stabilirea relațiilor bune cu vecinii, punerea justiției în capul mesei. Unele din atribuțiile președintei țin și de buna colaborare și funcționare a Parlamentului, din acest motiv cred că dezideratul întregii societăți este declanșarea alegerilor anticipate căci acest Parlament nu mai reprezintă poporul.  Ceea ce trebuie să facem noi împreună, e să punem umărul la dezvoltarea țării. Noi, în special cei din Diaspora, nu am votat doar Președintele, noi am făcut primul pas spre schimbare. Din acest motiv, nu trebuie să batem pasul pe loc, ci să fim foarte atenți la tot ce se întâmplă, să fim civic activi, să urmărim activitatea Parlamentului, să ne reiterăm cerințele referitoare la îmbunătățirea condițiilor de vot”. 

Marina Pînzaru, Portugalia: „Politicienii nu trebuie să uite, că sunt aleși de către popor”

„De când mă țin minte, mereu am participat la alegeri. Și chiar dacă, de câțiva ani, împreună cu familia ne-am stabilit în Portugalia, oricum am ieșit mereu la vot. Fiind cetățeni ai R. Moldova, consider că trebuie să dăm dovadă de spirit civic chiar și la distanță. Nu ne-a fost dificil să votăm la aceste alegeri, pentru că, secția de votare se afla chiar în orașul Portimao, unde suntem stabiliți. Dar destul de mulți cetățeni moldoveni au venit să voteze din alte orașe din Algarve. Și a fost prima dată când am văzut atât de multă lume, care a venit la alegeri. Și pentru prima dată în viață, am stat în rând o oră pentru a participa la scrutin.

Nu știu ce ar putea prelua Moldova de la sistemul de vot din Portugalia, pentru că, deocamdată nu avem cetățenie portugheză și respectiv, nu am participat încă aici la alegeri. Altfel, cred că cei din diasporă, trebuie să dea dovadă de spirit civic mereu. Și să nu meargă la alegeri doar că este la modă sau i-a rugat cineva, sau pentru a arăta tuturor ce „faptă eroică” au făcut. Diaspora, dacă tot vrea să se implice în viața Moldovei, trebuie să urmărească ceea ce se întâmplă în țară, iar implicarea acesteia să nu se oprească doar la procesul de vot. Activitatea celor aleși în funcții de stat, trebuie în continuare urmărită. Iar dacă există neclarități, sau nemulțumiri, aleșii trebuie taxați, chiar dacă mai devreme s-au scăldat în complimente, laude, aplauze șampanie și flori. Politicienii nu trebuie să uite, că sunt aleși de către popor, respect trebuie să facă tot posibilul ca acest popor să fie mulțumit de alegerea făcută, să nu-i pară rău de votul oferit.

Eu sper că nu-mi va fi rușine pe viitor cu nou alesul președinte. Aștept ca Maia Sandu să-și exercite corect și onest funcția, să nu se lase influențată și să nu uite niciodată câtă lume i-a oferit votul, a avut încredere în ea și i-a oferit puterea de a face schimbări benefice pentru oamenii din Moldova. Știm că schimbarea nu se face cu o persoană și nu se face într-un an sau chiar patru. Cred că schimbările din țară nu trebuie să pornească doar de la politicieni. Fiecare om în parte poate face schimbarea. Dar, din păcate în Moldova sunt mulți oameni care s-au obișnuit să trăiască în mocirlă. Urmează să vedem ce se va produce în viitor în Moldova, cum vor evolua lucrurile și dacă vor urma schimbările promise. Oamenii au făcut alegerea, mai departe vom vedea rezultatele”.