Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Deputat PAS: „Nici astăzi…

VIDEO Deputat PAS: „Nici astăzi nu le vor reuși planul pe care și l-au pus privind asumarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului”

Deputații din Fracțiunea PAS au îndemnat Guvernul să-și retragă proiectele prin care și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului și să le înregistreze pentru a fi examinate prin procedură parlamentară. Președintele fracțiunii PAS în Parlament, Igor Grosu, a dat de înțeles că fracțiunea din care face parte și astăzi va boicata ședința Legislativului, stabilită la ora 14:00.

După 2 tentative eșuate în mod rușinos pentru PSRM și Guvernul lor, noi foarte clar am explicat de ce nu este corect ca Dodon și partidul lui să continuie să insiste de a deconecta Parlamentul de la modificarea legii bugetului. Considerăm că este încă o încercare de a uzurpării puterii în stat”, a declarat președintele fracțiunii PAS în Parlament, Igor Grosu.

Deputații PAS au reiterat că sunt gata să voteze modificările la buget, cu condiția completării acestuia cu următoarele prevederi: 150 milioane lei pentru susținerea companiilor  HoReCa, 300 milioane de lei pentru compensarea pierderilor din agricultură datorate calamităților naturale și resurse suficiente pentru procurarea a 500 mii teste. 

Le spunem domnului Chicu și lui Dodon că au o sarcină de 30 de minute, perioadă în care pot anula asumarea de răspundere și vota legile în procedură obișnuită și să le expedieze în Parlament. Fracțiunea PAS va susține toate inițiativele care sunt în beneficiul cetățenilor”, a declarat președintele fracțiunii PAS în Parlament, Igor Grosu.

În context, PAS solicită Guvernului să includă în buget următoarele două programe de susținere a sectorului HoReCa:

  • Subvenționarea salariilor în proporție de 75% din salariul de bază, timp de 3 luni, pentru angajații companiilor din acest sector care și-au întrerupt activitatea în timpul stării de urgență. În acest sens, solicităm alocarea a 150 milioane de lei, ceea ce ar oferi ajutor real la aproape 13.000 de angajați din domeniu.
  • Oferirea de către stat a foilor turistice pe teritoriul Republicii Moldova lucrătorilor medicali, altor lucrători din prima linie, și asigurarea posibilității agenților economici de a pune la dispoziție angajaților astfel de foi turistice.

Pentru compensarea pierderilor suferite de agricultori, PAS propune alocarea a cel puțin 300 milioane lei.

Banii trebuie distribuiți în baza unor criterii clare, iar mărimea  despăgubirilor să fie calculată în funcție de valoarea pierderilor raportate de fiecare agent economic în parte. Implementarea ajutorului va permite păstrarea locurilor de muncă și va contribui la creșterea veniturilor a angajatorilor”, a punctatul deputatul Vladimir Bolea.

Cu referire la situația sanitară din țară, vicepreședintele PAS, deputatul Dan Perciun, a precizat ca PAS va susține propunerea de alocare a surselor financiare pentru salarizarea medicilor, dar consideră că este la fel de important să se aloce suficienți bani și pentru un program cuprinzător de testare la nivel național.

Insistăm ca Guvernul să aloce bani pentru procurarea a cel puțin 500 de mii de teste. Aceasta înseamnă circa 5000 de teste pe zi, adică dublarea numărului de teste făcute la moment. Când Guvernul nu alocă suficienți bani în această direcție este o mare problemă, iar acest subiect trebuie inclus pe agenda Parlamentului”, a declarat Perciun.

Duminică, 5 iulie, Maia Sandu a anunțat că fracțiunea partidului pe care-l conduce ar putea vota legile promovate de Guvernul Chicu prin care să fie majorate salariile mai multor categorii de bugetari, dar cere Executivului ca aceste legi să fie votate în Parlament, nu prin asumare de răspundere.

Săptămâna trecută, Executivul a aprobat hotărârea cu privire la angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020 nr. 174/2019, hotărârea cu privire la angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 173/2019, hotărârea cu privire la angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2020 nr.172/2019 și hotărârea pentru angajarea răspunderii asupra proiectului de lege cu privire la modificarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Doar că, din lipsă de cvorum în Parlament, premierul nu a putut prezenta asumarea răspunderii și a acuzat opoziția că ar boicota special ședințele legislativului. O nouă ședință a Parlamentului este programată pentru luni, 6 iulie.